Despre tinereţe şi alţi demoni

Ce te faci când pe la 20 și ceva de ani simți că viața ta e un amestec de confuzie, lipsă de direcție, dependență de ceilalți? Lena Dunham s-a inspirat din trăirile ei și s-a expus (aproape) total pentru a spune povestea Aurei. Dacă Lena a avut o criză a tinereții, la fel ca personajul Aurei (care la 22 ani termină facultatea și se întoarce acasă, nu are job și abia a părăsit-o iubitul), ei bine, a exploatat această criză la maximum. A scris, jucat și regizat, iar rolurile mamei și surorii Aurei sunt jucate chiar de mama și sora Lenei. Au mai ajutat-o și prietenii – actori amatori, iar câteva camere DSLR au rezolvat problema peliculei. Cool e că Lenei i-a ieșit un film care nu te lasă indiferent: aduce pe ecrane o anti-eroină, care e imposibil să nu-ți amintească de părți din tine/prietena/colega.

Acest personaj feminin nu e primul care duce cu gândul la Dude din The Big Lebowski (vezi Ghost World, Bridesmaids), dar are cumva tendința să ridice în spectator tot soiul de întrebări, să ofere o alternativă la personajele feminine populare, lipsite de autoironie, cu drame de tip cea-mai-bună-prietenă-mi-a-furat-iubitul sau nu-știu-cu-ce-pantofi-Louboutin-să-mă-ncalț-mâine. Nu oferă o soluție, dar nici o teză. Pe Aura n-o poți privi ca pe-un model, dar poți empatiza cu aerul ei mucalit (te ajută și dialogul). Te poate chiar enerva nevoia ei de atenție masculină și lipsa de respect de sine în relațiile cu sexul opus (ajunge să facă sex neprotejat cu un tip care vrea de la ea doar niște pastile și mai are și iubită, într-o bucată de conductă, pe o stradă umedă și nu, ce-a făcut n-o face fericită). Dar această buclă în care Aura se află ar putea fi o boală a tinereții. Mai bine spus, a tinerilor care nu mor de foame la mama acasă și nici n-au un motiv serios care să-i trezească înainte de ora prânzului (The Observer scrie că 85% dintre absolvenții din 2011 tind să se mute înapoi cu părinții, iar șomajul la nivelul tinerilor în UK e de 27%.)

Tiny Furniture e încercarea de a exploata artistic o nevroză. Căci, până la urmă, e nevroza unei fete acolo, o distorsionare de percepție a unei tinere dezechilibrate, dar simpatice. Mă tot gândesc că ar fi fost o provocare mai mare pentru Lena să nu-i fi dat Aurei o atitudine șleampătă, plus problema greutății corporale. Mai degrabă mai interesante sunt problemele profunde legate de feminitate, de echilibru personal la 20 ani – tocmai cele care nu țin de fizic. Desigur, nu toate personajele feminine trebuie să fie perfecte: spectatorii au nevoie de alternativă, au nevoie să-și dea seama că se petrec lucruri în lume care merită mai mult atenția lor decât număratul caloriilor. Dar Aura pare să fie OK cu corpul ei până își trece în lista de dorințe slăbitul.

Problema greutății corporale e dusă mai departe în Girls, unde personajul Lenei declară că și-a făcut tatuaje tocmai ca să simtă că are control asupra propriului corp, după ce greutatea ei o luase razna. Serialul a avut premiera zilele trecute pe HBO, în Statele Unite, și e considerat un Sex and the City cu ceva din atitudinea lui Woody Allen. În el patru personaje feminine care au sub 25 ani se luptă cu propriile dezechilibre.

Pentru Lena Dunham, stările fluctuante ale tinereții au fost de ajutor. S-a lăsat inspirată, și nu copleșită de ele. Calea artistică i-a fost cea mai la îndemână pentru a scăpa de demoni: i-a transformat într-un personaj tânăr confuz, dar amuzant.