Din seriale: Deadline-uri mortale

În Breaking Bad, profu' trebuie să asigure averea familiei înainte să moară de cancerul inoperabil de care suferă. În Prison Break, Michael trebuie să îl ajute pe frati-su să evadeze din închisoare înainte ca acesta să fie executat. În ambele cazuri, deadline-urile inițiale sunt abandonate de dragul longevității serialului. Profu' nu moare de cancer nici până la sezonul cinci iar Michael și Lincoln evadează, intră în altă închisoare, evadează din nou și tot așa. Mai jos avem două seriale cu deadline-uri consecvente, dar fundamental diferite. Ambele ar trebui să funcționeze, dar doar unul reușește.

Studio 60 on the Sunset Strip (2006)

Studio 60 este numele emisiunii al cărei producător o ia razna și întrerupe emisia, rugându-și spectatorii să schimbe canalul sau să închidă televizorul. De jenă că au ajuns cu toții niște lingăi, vânduți unor interese care nu au nicio legătură cu meseria de realizator TV și cu promisiunile de imparțialitate făcute publicului, Aaron Sorkin se revoltă și urlă la fel cum o face și în primul episod din Newsroom, doar că mai sincer și pasional.

Studio 60 este o declarație de dragoste pentru lumea din spatele micului ecran. Pentru că deadline-urile în televiziune sunt mai tari decât orice film de acțiune. Iar în cazul unei emisiuni săptămânale de comedie gen Saturday Night Live (inspirația pentru Studio 60) ele sunt mai toate letale și pândesc de după fiecare colț.

Să nu pierzi nicio bucată de audiență, adică să-i mulțumești și pe deștepți, și pe fanatici, și pe grobieni.

Să nu pierzi investitori, adică să reușești cumva să nu faci mișto de nimic care i-ar putea ofensa sau pune într-o lumină proastă.

În condițiile de mai sus, să generezi constant idei originale, la fel de bune, memorabile și inventive ca în prima zi.

Să menții o atmosferă calmă, relaxată dar și competitivă și plină de satisfacții pentru echipa fără de care nu poți duce la capăt nici măcar un minut de emisie. Toate cu deadline la final de săptămână.

Studio 60 era prea deștept și auto-referențial pentru a prinde la publicul larg. Era și prea aglomerat de povești și rapid în derularea lor pentru a funcționa coerent în cazul unei difuzări cu pauze de câte două luni pe parcursul unui singur sezon. Dar mai ales, Studio 60 era prea scump pentru NBC și nu își justifica investiția. Însă pentru cei care iubesc televiziunea și oamenii un pic prea deștepți, sezonul existent e de păstrat, de văzut și revăzut.

24 (2001 - 2010)

Aparent, atunci când un deadline e pe viață și pe moarte, adrenalina generată în audiență poate ajunge și pentru opt sezoane a câte 24 de episoade fiecare.

24 a prins de un picior rețeta perfectă. Acțiunea se întâmplă în timp real, iar eroul are fix 24 de ore să rezolve problema. El se numește Jack Bauer, este agent secret iar constrângerile temporale îl forțează de la început să ignore orice reguli și proceduri. Și pentru că este jucat de Kiefer Sutherland, totul capătă o tonalitate extrem de serioasă pentru că actorul are un singur registru de joc - încrâncenat și încet și afectat la vorbă. Mizele încep clasic, cu asasinarea anunțată care trebuie prevenită și continuă cu o întreagă paradă de atacuri cu arme nucleare, chimice, biologice, unele chiar repetându-se, de unde tragem concluzia că nu există niciodată destule arme de distrugere în masă pentru un serial care se respectă. Jack Bauer aleargă, torturează, își riscă viața și este în permanență bănuit pe nedrept. Își pierde când fiica, când soția, când actuala iubită, când fosta, care era de fapt spion. Și invariabil rezolvă situația la final, fix înainte de deadline.

68 de nominalizări și 20 de Emmy-uri câștigate mai târziu, concluzia e că 24 funcționează iar telespectatorul își dorește doar dealine-uri mortale.