I Love Sarah Jane e unul dintre primele filme făcute de Spencer Susser, unul dintre cei mai buni regizori australieni ai momentului. A regizat I Love Sarah Jane în 2008. În 2010 a făcut primul său lung-metraj, Hesher (selecționat la Sundance în competiția americană). Anul acesta a revenit la Sundance cu un scurtmetraj, The Captain, regizat împreună cu Nash Edgerton, unul dintre cei șapte regizori (printre care se află și Susser) care au înființat în 1996 compania Blue Tongue Films.
Filmul spune povestea unui băiat pe nume Jimbo care are în jur de 13 ani și se îndrăgostește de Sarah Jane, o fată puțin mai mare decât el. Singura problema ar fi că acest lucru se întâmplă în timpul unei apocalipse cu zombi.
Filmul începe cu o imagine pustie a unei Americi distruse, cu Jimbo care trece cu bicicleta pe lângă gunoaie și printre zombalăi rupți în jumătate. Îl pescuiește pe unul dintre prietenii săi de acasă și merg la Sarah Jane. Acolo, se mai întâlnesc cu înca doi băieți și un zombie legat pe care copiii îl înjură, iar unul dintre ei îi trimite o săgeată în piept, dar zombie-ul nu moare. Între timp, Jimbo se furișează în casă ca să o vadă pe Sarah Jane. El o găsește pe canapea, uitându-se la televizor. Prima reacție a ei este una repulsivă, întrebându-l (în traducere liberă) „Cum pizda mă-tii ai intrat în casă?”, la care Jimbo îi răspunde foarte sec, dar previzibil „Pe ușă.”
Pe parcurs, Jimbo este luat la mișto de cel mai mare dintre băieți, dar lui nu pare să îi pese de nimic altceva decât de Sarah Jane. Încearcă să se apropie de câteva ori și o dată reușește, dar este întrerupt din nou de băiatul cel mare.
Cel mai bun lucru pe care îl face scurtmetrajul ăsta este să îl facă pe spectator să aibă aceeași mentalitate ca cea a lui Jimbo. Până la sfărșit, și pentru noi contează numai ca Jimbo să îi câștige inima Sarei, nu că se petrece în timpul unei apocalipse, că el este constat pus într-o lumină proastă de către unul dintre așa-zișii săi prieteni, sau că în lume sunt numai copii.
În rest, e un film bun. Chiar nu pot să zic că i-am găsit mari defecte, sau mici, for that matter. Are la bază o poveste simpluță, dar e interesant pentru că Susser o pune într-un context neobișnuit, dar potrivit.
Nota: 8.5/10
***
Cronici scurte pentru filme scurte este un proiect ShortsUP + SUB25
Pentru o extraporție de scurtmetraje intră pe shortsup.ro