Dragostea nu numără

La Baie des Anges (r: Jaques Demy)

Jean (Claude Mann), tânăr bancher plictisit, scapă la jocuri de noroc, unde o cunoaște pe Jackie (Jeanne Moreau), superbă, platinată, care și-a părăsit soț și copil pentru ruletă și trăiește yolo. Coasta de Azur, cazinouri, plajă, hotel de lux și o Jackie-zeiță în ochii unui bărbat mult mai tânăr, care parcă ar vrea s-o salveze, parc-ar vrea să nu. Doar o iubește la fel de mult cum iubește ea să joace, știind că poate oricând să piardă.

Les Enfants du siècle (r: Diane Kurys)

Teoretic, George Sand nu este mult mai în vârstă decât Alfred de Musset, dar unul este un trubadur obișnuit cu multă atenție de la toate femeile, iar altul o scriitoare despărțită de soț, cu doi copii după ea și cu capul pe umeri; pe care și-l pierde temporar pentru cârlionții lui frumoși. Filmul nu e sigur o capodoperă dar Juliette Binoche și Benoît Magimel împreună (cu tot cu diferența lor de vârstă de 10 ani) par scoși din tablouri de Georges de la Tour,  doar că erotice, și pictate la Veneția.

Belle de Jour (r: Luis Buñuel)

Ea (Catherine Deneuve) e o femeie serioasă care-și dorește niște sex un pic mai hard, pe care soțul nu pare capabil să i-l ofere. Așa că se apucă de prostituție; nu pentru bani, ci pentru thrill. Iar thrill-ul crește când devine clienta preferată, adorată, a unui tânăr teribilist și violent (Pierre Clémenti), cu dantură de fier și apucături de gangster, de care, evident, se și îndrăgostește. Cel puțin pentru o vreme.

La pianiste (r: Michael Haneke)

Degeaba ești cea mai infectă, rece și crudă profă de pian de la Conservator, dacă unul dintre studenții tăi își pune în cap să te seducă, face o cârpiță din tine. Erika (Isabelle Huppert) e mai degrabă virgină și își hrănește pornirile sexuale singură, mutilându-se. Asta până când se gândește că ar putea să se folosească de atenția pe care i-o tot acordă studentul ei Walter (Benoît Magimel din nou, ca să vezi) și să-l pună pe el să țină biciul (mă rog, în cazul de față un instrument chiar mai violent, dar fără spoilere). Un caz destul de clasic de neînțelegere pe ce ne place la futut.

Ma mère (r: Christophe Honoré)

Ești un puști speriat de bombe (Louis Garrel) care tocmai a ieșit de la școala catolică, iar primul lucru pe care ți-l spune maică-ta, cu care urmează să locuiești în ditamai casa din Insulele Azore, e că îl înșela la greu pe taică-tu, care tocmai a dat colțul. După care tot maică-ta o convinge pe o prietenă să te dezvirgineze și să participi la o orgie în toată regula, pentru ca până la urmă să te ia doar pentru ea. OK, pare un pic too much, dar să nu uităm că: 1. ne aflăm într-un film francez; 2. e o ecranizare după Georges Bataille; 3. mama e Isabelle Huppert.

Baisers volés (r: François Truffaut)

După ce a trecut peste copilăria rebelă (Les 400 coups) și prima dragoste adolescentină (Antoine et Colette), Antoine Doinel e proaspăt dat afară din armată și caută să-și găsească un rost în viață. Ratează job după și job, iar relația cu iubita lui nu e nici ea foarte roz. Într-un moment de răzvrătire, se lasă sedus de soția unuia dintre șefii săi și o reneagă pe fosta, spunându-i că de fapt, n-a avut niciodată sentimente pentru ea. Ea îl cucerește chemându-l să-i repare televizorul.

Vers le Sud (r: Laurent Cantet)

Haiti, sfârșitul anilor '70: trei femei între două vârste (printre care Charlotte Rampling) pun pauză la viețile lor burgheze și vin să stea la soare într-o enclavă idilică populată de bărbați negri, tineri și viguroși, gata să le satisfacă dorințele sexuale și să le ofere, la nevoie, un simulacru de afecțiune. E despre exploatare și despre relațiile de putere ce apar în prostituție, ca și mai noul Paradise: Love, al lui Ulrich Seidl.

Vive la France! (Karin Budrugeac & Paul Petrache)