Fata care vede (vreo) 1.800 de scurtmetraje înainte de luna aprilie

Care e procedeul de selecție din momentul în care vă treziți cu o plasă de DVD-uri în brațe?

Nu mai e plasă cu DVD-uri de vreo 2 ani, pentru că mai nou cerem link-uri de vimeo cu parole. Vimeo e cumva default-ul, dar uneori primim niște site-uri rusești netraduse și cu 3 etape de a da click pe reclamă până ajungi la filmul respectiv, dar până la urmă, sunt acolo. Totul începe prin noiembrie, începutul lui decembrie cel târziu, când trebuie să trecem prin toate filmele ca să ne facem o idee și de-ndată ce eu sau Andrei Rus găsim un film îl punem pe un shortlist și celălalt îl vede cât mai curând ca să îl putem discuta. Filmele le vedem separat și ne împărțim în două lista: avem o dată platforma NexT, unde am primit o mie și ceva de filme și de anul ăsta o platformă care se numește Film Freeway, unde fiecare cineast poate să-și înscrie filmul plătindu-le o taxă. De aici au venit vreo 1.800 de filme. După ce am trecut prin lucrurile noastre, am început să curtăm recomandările prietenilor, am bătut la cap selecționeri, ne-am dus la festivaluri. Andrei a fost la Winterthur, eu am fost la Berlin și Rotterdam, când aveam deja o idee mult mai clară, pentru că era chiar cu o săptămână înainte de deadline-ul când trebuia să avem gata selecția, iar prin filmele de pe platforme trecusem deja.

În funcție de secțiunile off-competition, punem unele care sunt de interes tematic sau de gen. Anul ăsta am avut printre altele Kung Fu, NexT Musical, care a devenit NexT Beat, Monsters Night, o chestie care se numea NexT Shock, care a picat și pe care poate o facem la anul, dar ne ghida cumva procesul de selecție și din care vreo 2 scurtmetraje au ajuns la Monsters Night. Practic, am avut libertatea în timpul selecției să ne reorientăm dacă vrem o secțiune foarte mult și iese un pic altceva. La LGBT și la NexT is Feminist e destul de laxă încadrarea, pentru că cinema feminist sau cinema queer poate însemna o mie de lucruri.

Ce filme ați luat de la alte festivaluri?

Pentru programele Arthouse și Avantgarde am luat mai multe scurtmetraje din festivaluri și din alte selecții decât din ce am primit noi. Dacă căutam în principiu scurtmetraje narative pentru competiție, dar dădeam de unul care era foarte mișto, dar experimental, îl puneam deoparte pentru Avantgarde. La Arthouse secțiunea are un concept destul de restrâns, trebuie să fie scurtmetraje făcute de cineaști care au mai făcut lungmetraje înainte și sunt cunoscuți festivalier. Anul ăsta o să fie Claire Denis, care e foarte probabil să și vină, David Cronenberg, cu un film dement, Albert Serra, care e foarte hip de când cu History of my death, sau João Pedro Rodrigues și João Rui Guerra da Mata, pe care i-am avut anul trecut în competiție și sunt cunoscuți internațional cu filme de lungmetraj.

Cum a fost diferit lucrul cu cei doi Andrei?

Eu am început să lucrez cu Andrei Gorzo când eram în anul II de facultate și tocmai câștigasem un concurs de cronică NexT. Numărul de filme din care trebuia să aleagă crescuse, de la 600-700 cât au fost la prima ediție, la peste 1.000, și se hotărâse că nu mai poate să facă munca singur. Sunt foarte multe scurtmetraje proaste pe care trebuie să le vezi, iar orice selecționer care e serios nu poate pur și simplu să le dea o palmă, să zică „ok, eu văd 300 și restul na, festivalul nostru n-are nevoie de oameni ghinioniști”. Era o diferență mare de experiență între mine și Andrei, dar tehnica de lucru era aceeași - trecem prin partea noastră de scurtmetraje și le discutăm pe cele care rămân. Cu el aveam mai multe afinități de gusturi pe vremea aia. Cu Andrei Rus e diferit pentru că fiecare dintre noi are câte o zonă de cinema cu care rezonează mai mult decât celălalt, așa că se poate simți un fel de tensiune. Spre sfârșitul selecției, tot timpul spunem: „Uite, ierarhia mea de filme preferate e asta. Știu că ăsta nu-ți place foarte mult, dar dacă nu ai nimic vehement împotriva lui, hai să-l luăm.” Anul ăsta, de exemplu, Greenland (r: Oren Gerner) era un film care i-a plăcut lui și cu care eu n-am rezonat, dar pentru că am încredere în intuiția lui și el în a mea, am zis OK. Dar multe dintre filmele care îmi plac mie îi plac și lui Andrei și invers, pentru că știm că sunt mai reușite decât alte filme care par realizate la fel sau decât scurtmetraje care încearcă să comprime un lungmetraj în 30 de minute, ceea ce mi se pare pointless, pentru că nu stârnește interesul niciuneia dintre situații și nici n-ai timp să percepi detaliile autentice, să te atașezi de personaje și de lucruri care ar putea să țină. Astfel de filme sunt propuse și shortlistate, dar suntem de acord amândoi că pot să plece și n-ar fi nicio pierdere, găsim altele la fel în anul următor.

Ai vreun criteriu total subiectiv care poate favoriza un anumit tip de cinema?

Asta se întâmplă la filmele off-competition, pentru că structurându-le tematic știam că vrem să umplem 2 ore cu scurtmetraje pe o singură temă și ne întrebam ce e important să luăm din filmele feministe sau queer sau din filmele despre cinema, pentru că voiam să abordăm un subiect din mai multe unghiuri. Erau filme care poate nu ar fi trecut, dacă nu exista respectiva secțiune, pentru că ne gândeam că e foarte strong competiția și n-ar avea nicio șansă, nu voiam să se piardă între 2 alte filme mult mai hardcore ca grad de cinefilie și să fie uitate de spectatori. De exemplu, NexT is Feminist a apărut spre sfârșit, n-am dat call for entries pentru că știam că avem în shortlist niște filme care se încadrează în temă. De exemplu, avem un film polonez, When you will be back, care e despre o tânără care încearcă să fie actriță, locuiește cu bunica ei, e mama unui bebeluș și practic e divizată între responsabilitate maternă și faptul că vrea să-și facă o carieră. Mi se pare un film bine făcut, dar am tot văzut genul ăsta de împărțire și atunci mi se pare că e relevant tematic, dar nu l-am fi luat în competiție, pentru că s-ar fi pierdut.

Când realizați competiția vă gândiți să introduceți programatic și niște filme entertaining?

Ne-am schimbat cumva perceptul apropo de asta, între penultima ediție și ultima și între ultima ediție și asta. Voiam să fie cât mai radicală competiția, din motivul pe care l-am zis mai devreme: un film relevant tematic cum e cel despre o mamă care vrea și ea cariera ei, s-ar putea să se piardă lângă un film de Sergio Caballero, sau un scurtmetraj super fancy cadru-secvență, cu 1.000 de actori care defilează prin cadru. Înainte era programatic să fie și niște filme entertaining, care păreau că au idei bune, chiar dacă nu duse foarte departe, dar erau captivante într-un fel. Dădeam play, era al 30lea scurtmetraj pe care îl vedeam în ziua aia, știam că ne trezim a doua zi și o luăm de la capăt și cu toate astea, nu ne puteam opri din uitat, pentru că ni se părea mișto și voiam să vedem ce se întâmplă. Și filmele astea le luam până acum 2 ani, anul trecut a fost de tranziție, iar anul ăsta am zis că dacă e bun pentru un program tematic se duce acolo, dacă nu, asta e, nu vrem să amestecăm merele cu perele. Depinde foarte mult de juriu care sunt câștigătorii, dar întotdeauna am avut un impas, pentru că fiind un festival de scurtmetraje, adică nu ceva pe o temă anume, erau obligați să aleagă dintre lucruri care sunt foarte diferite. Nouă ni se pare că cel mai important este să fie bine făcute cinematografic, asta putând însemna o mie de lucruri, dar de obicei știi dacă e sau nu, iar pentru juriu nu e neapărat valabil criteriul ăsta și de 2 ori, niște filme la care țineam foarte mult au luat niște premii mai puțin importante sau n-au fost premiate deloc. E foarte greu ca selecționer să-ți dai seama care sunt cele mai bune filme, pentru că tu le-ai ales astfel încât să fie toate bune.

Îți pare rău de vreo alegere făcută?

Dacă iau niște filme în selecție și după le văd în sală, nu mi se întâmplă să fiu „hey, what was I thinking?”, dar acum vreo 2 ani cred că am făcut o greșeală de programare în sensul că am pus La bifle (r: Jean-Baptiste Saurel), un film entertaining, hibrid kung-fu cu porno, după care a urmat un film filmat în interior, dens și bine făcut, dar care părea foarte foarte static și nu mai avea nicio șansă. Am simțit cum toată lumea din jurul meu își recupera suflul după filmul de dinainte și își verifica mobilul și nu vreau să depindă de mine și de programarea pe care o fac genul ăsta de alternanță, pentru că nu fac niciun serviciu.

În ce fel ți-a schimbat viziunea asupra cinemaului faptul că te-ai supus la mii de scurtmetraje în ultimii 5 ani?

Într-un fel, sunt mult mai sigură dacă îmi place un film sau nu, pentru că dacă ești critic sau chiar dacă ești cercetător, tinzi să ai niște lucruri ale tale, să te intereseze un anumit tip de cinema. Dacă mie îmi plac western-urile, de exemplu, pot să recunosc un western revizionist, cu toată schema lui morală și deciziile de aparat și când văd unul bun să-mi dau seama că this is the shit, dar dacă nu m-a interesat niciodată filmul de război, mi-ar fi greu să-mi dau seama dacă e prost sau pur și simplu nu mă interesează pe mine. Cred că sunt un pic mai nerăbdătoare, pentru că înveți schemele, cele de gen pe care apuci să le recunoști ca pe o teoremă și cele contextuale. Sper să nu mă dezumanizez. Am văzut foarte multe filme intimiste care mi se par foarte bine făcute, dar nu mai e același grad de surpriză. Dacă vezi filme americane cu convenții superfalse și după vezi un film francez, filmul ăla francez o să ți se pară supermișto, cu oameni care știu să joace sau regizori care nu taie atunci când devine interesant. Dar la nivelul ăsta nu mă mai impresionează încă un film francez în care oamenii știu să joace și regizorul nu taie atunci când devine interesant.

Cât timp te mai vezi făcând asta?

Nu știu, probabil m-aș opri dacă o să se schimbe ceva radical în viața mea și nu o să mai pot vedea o mie și ceva de scurtmetraje, dar deocamdată mi se pare foarte interesant și de vreo 2-3 ani am început să cred foarte tare în munca pe care o fac. Acum au trecut niște ani și știm ce s-a întâmplat cu candidații de la primele ediții și unii dintre ei fac filme foarte mișto și încep să fie un nume. S-ar putea ca mai mult de 4-5 ani să nu rezist în continuu, fără să iau o pauză, pentru că implică o rutină foarte mare, iar numărul filmelor crește din ce în ce mai mult, pentru că oricine poate să ia o cameră, să facă un film și să ne trimită.

***
Stai cu ochii pe NexT Film Festival
Chestionar cinema Irina Trocan