Fragmente de TIFF

Pe la sfârșit de a 10-a, cam când au început să apară pozele de la HBO party, i-am zis Teei că trebuie să ne punem în plan pentru anul următor să mergem la TIFF. Cumva, nu conta, găseam noi un mod, doar să ajungem acolo. „Știi că și eu voiam să-ți propun asta la un moment dat?” m-a întrebat. Mergem la TIFF, nu contează cum, nu contează unde stăm, vedem filme, mergem la petreceri, stăm cu oameni și vedem locuri. Teona ne-a spus și ea că „tre să mergeți neapărat la TIFF, vă zic eu”. Și așa a rămas. După iarnă, am început să vorbim din nou despre cât de entuziasmați eram, și despre cum ajungem, până la urmă. 

Din 10 zile, Tea putea să stea doar cinci. Eu puteam să stau tot festivalul, și am plecat vineri, la 6 dimineața, după ce ne-am văzut cu Teona la gară. Am stat unșpe ore jumate în tren, pe aceleași trei locuri, lângă Agata, care intrase la Let’s Go Digital!, și ne-am prelins slinos și transpirat între încercări scurte și foite de somn, discuții fără subiect, și inside joke-uri pe care eu și Tea ne străduiam să le explicăm, ca să înțeleagă și Teona și Agata (deși probabil nu li s-au părut la fel de amuzante cum ni se păreau nouă). În compartimentul nostru, mai erau doi oameni. Un bărbat înalt și foarte uscat, care a dormit jumătate din drum. Când s-a trezit, s-a ridicat și s-a plimbat nervos pe culoar câteva ore, după care s-a întors în compartiment ca să vorbească la telefon. „Mă sinucid în trenul ăsta, mă sinucid dacă nu se mișcă dracului mai repede!” i-a țipat persoanei cu care vorbea. Mai era și o femeie pe la 50 și ceva de ani, cu o față blândă și simplă. A stat lângă noi fără să spună nimic. Din când în când, mai vorbea foarte scurt la telefon, și s-a mutat în alt compartiment când a auzit „pulă” și „futut” din direcția noastră.

Când am ajuns, în sfârșit, eu și Tea n-am avut un șoc de festival/oraș nou, la început. Eu mai fusesem în Cluj de două ori până atunci, cu părinții, și nu știam aproape nimic din oraș, dar mi se părea cumva familiar. După ce am pierdut timpul vreo două-trei ore, ne-am hotărât că ar trebui să mâncăm ceva înainte de gala de deschidere. Ne-am învârtit puțin, și am intrat în criză de timp, așa că am mâncat ceva unsuros și mult de la KFC, după care am sunat-o pe Alexa, și am întrebat-o unde e. `În Piața Unirii deja, hai și voi. Cum intrați, ne vedeți pe stânga, suntem toți ăștia de la LGD”. Ne-am așezat pe două scaune din spatele covorului roșu și din fața LGD-iștilor. După câteva discursuri și performance-ul de la Transe Express, a fost proiectat 6,9 pe scara Richter (r: Nae Caranfil). Nu prea s-a mai întâmplat nimic în seara aia, ne-am furișat după film și am fugit, pentru că eu aveam doar o cămașă pe mine, și se făcuse foarte frig, foarte repede. Am tremurat, am trecut prin Insomnia cu Teona, după ne-am culcat.

În zilele următoare, ne-am uitat la filme și ne-am plimbat seara și bucăți din noapte. Teona și Ligia ne-au dus la un film din retrospectiva Sion Sono, Guilty of Romance, după care am rămas cumva. Nu vreau să spun uimit sau zguduit, pentru că n-a fost chiar asta. Dar m-a mișcat cumva, și ceva s-a întâmplat. N-am plâns, n-am râs isteric, nu prea am vorbit, doar am stat și m-am holbat în gol câteva minute după ce s-a terminat. Și asta nu prea mi se întâmplă după filme. Sunt capabil să-mi spun părerea, să funcționez cum trebuie și să procesez instant filmul. Aici mi-a luat ceva timp. Și am făcut un silent pact între noi să-i vedem toate filmele lui Sion Sono. La TIFF, am mai fost doar la unul, dar eu deja am început să le caut pe celelalte. Ziua 3 e o zi pe care n-aș vrea să mi-o amintesc așa de bine, dar face parte din TIFF 15, oricât m-aș ascunde după ea. Cred că mi-e băgată în cap cel mai bine, din tot ce s-a întâmplat.

Luni, am văzut A peine j’ouvre les yeux (r: Leyla Bouzid), și după a avut Teona lectură de poezie în Insomnia, pe care eu am ratat-o pentru că dormeam pe jos, încuiat în baia cu ușă verde. Am încercat și să ne distrăm la o petrecere la Casa TIFF, dar am renunțat destul de repede. Am fost la Suicide Club, tot al lui Sion Sono, la proiecția de marți. Am văzut și Shelley (r: Ali Abbasi), și am fost și la o proiecție dublă la Institutul Francez, de la care am plecat pe la jumătate, ca să-i duc Teei niște Nurofen, pentru că i se făcuse rău. În seara aia, Tea a plecat înapoi în București. Miercuri, am mers la filmări cu Alexa, Alma și Martha, pentru scurtmetrajul lor de la LGD, și am stat pe la hotel câteva ore, vorbind despre scenariu, până când am intrat în criză de timp și am fugit până la o stație de autobuz de lângă Sora, de unde am luat 6-le. Am ajuns undeva pe un câmp, unde am filmat foarte rapid, și după am început să ne plimbăm, pentru că aveam nevoie să găsim o cârciumă sau un restaurant mai sărăcăcios. Am avut noroc de unul perfect pentru ce căutam, și am stat și acolo vreo oră-două.

Am filmat și joi destul de mult, și tot ce am făcut în afară de filmări a fost să zac în pat, să fumez compulsiv și să mă gândesc, în retrospectivă, la câte filme n-am fost și aș fi putut să merg. Și-am zis că nu-mi pasă, eu merg la Sieranevada (r: Cristi Puiu), indiferent dacă prind bilet sau nu. Am mers până la Casa Studenților, unde mi-au zis că nici dacă îi bat nu mai pot să scoată bilete, așa că m-am plimbat prin oraș până când trebuia să înceapă filmul. Am stat zece minute în fața ușii, așteptând să intre toți oamenii cu bilete, până mi-a zis fata din față că pot să intru doar cu badge-ul, și-mi găsesc eu loc. Am stat pe jos vreo oră jumate din trei, după care o femeie care pleca a venit special la mine și mi-a zis că pot să-i iau eu locul ca să stau mai confortabil. Joi noaptea a fost și HBO party, chestia care mă determinase, cu vreun an înainte, să zic că vreau neapărat să merg la TIFF.

9 povești de la HBO, direct de la X:

- X sare și cade de pe un fel de scenă înaltă, șchioapătă până la bar, mai bea puțin, și uită că a căzut până dimineață
- X se urcă pe un deal să se pișe, se aruncă înapoi ca pe un tobogan și intră într-un felinar
- X spune cuiva că nu poartă chiloți, râde, și omoară conversația de zece minute
- X dansează mult cu o fată, după cu o altă fată, și după cu un băiat, așa de mult încât cineva, în ziua următoare, îi spune că își amintește cât de lasciv a dansat, fără să se cunoască
- după ce X vomită, cineva vine și îi spune că i-a văzut prietenul, care e trist sus (X încă nu recunoaște persoana)
- X caută pe cineva toată petrecerea și n-o găsește, dar speră că n-a mers în prea multe locuri
- X nu-și amintește nimic din ce s-a întâmplat în aproape trei ore (a stat doar patru)
- X își scapă ghiozdanul în fața hotelului, se uită la el două minute, fără să-și dea seama dacă e destul de important ca să se aplece după el, și îl obligă A să-l ridice
- X se trezește în cameră, cu perna plină de sânge și nasul cleios, și își dă seama câte amintiri îi lipsesc din seara trecută

Ultimele zile au trecut pe repede înainte. Am fost la proiecția LGD, am bântuit fără sens prin oraș, și nu prea am făcut mare lucru, în sine. M-am întors cu sentimente mixte din Cluj. Nu a fost cel mai fun festival la care m-am dus vreodată, dar m-am întors altfel, cumva. N-am depresie post-festival, și presimt că nici n-o să am, ceea ce mă surprinde puțin. În general, mă ia de dinainte să plec, și mă ține cam o săptămână. Dar la TIFF a fost altceva. Am găsit ceva, destul de mare încât să fie important, și destul de mic încât să nu știu ce e. Dar l-am găsit. Pentru mine, Clujul n-a fost doar TIFF, a fost mult mai mult, la un nivel mult mai personal. Până și drumul de întoarcere a fost mult mai suportabil, deși tot au fost unșpe ore în tren, pe un scaun, cu oameni care se uită urât de vis-a-vis. Pentru că nici nu mă mai gândeam cât mai am până acasă. Sunt curios cum și dacă o să-mi întoarcă mațele pe dos TIFF 2017, și dacă o să mă întorc nițel și mai plin decât anul ăsta. Și dacă o să-mi dau seama până anul viitor ce mi-au făcut zilele în Cluj.