Her - dragostea în vremea comenzilor vocale

Theodore Twombly (Joaquin Phoenix) e scriitor la o firmă numită BeautifulHandwrittenLetters.com. La birou dictează unui soft care redactează scrisori scrise de mână. Știe de povestea ta de dragoste care durează de opt ani și de dințișorul strâmb al prietenei tale, pentru că îți scrie scrisorile de când te-ai cuplat. Ba și pe alea pe care i le trimiți bunicii de Paște, Crăciun și alte aniversări. Acasă, se joacă un joc cu realitate augumentată unde trebuie să interacționeze cu un omuleț enervant. Amână să semneze actele de divorț, pentru că asta ar pune un mare punct relației vieții lui și îl sperie. Puținele interacțiuni din viața lui Theodore sunt cu Amy (Amy Adams), vecina care lucrează la un documentar despre oameni care găsesc somnul eliberator și care trece la rândul ei printr-un impas emoțional.

Se decide să-și cumpere OS1, un nou sistem de operare. Selectează sexul – feminin. Hello, I’m here, spune vocea lui Scarlett Johansson. O cheamă Samantha, și-a ales numele ăsta cititind într-o nanosecundă cartea Cum să îți numești copilul. Samantha e o Siri super-evoluată și ultra-intuitivă. E și în varianta desktop, dar cel mai des mobilă, ai nevoie doar de device-ul cu cameră și de o cască mică in-ear. Samantha e un program curios, care se apucă să citească rubrici de sfaturi ca să devină complicată. Samantha e bazată pe personalitățile celor un milion de programatori care au creat-o și evoluează în fiecare minut. Samantha te înțelege și nu se plictisește să te asculte. Relația lor crește ușor ca oricare alta: vorbesc mult, dorm împreună, fac cyber sex, merg la double-dates și în excursii.

Urbea X în care se desfășoară acțiunea este un Los Angeles al viitorului, filmat și în LA și în Shanghai ca să se obțină efectul distopic. Cromatica pastelată și coloana sonoră nostalgică (Moon Song al lui Karen O plus alte melodii cântate de Arcade Fire) aduc aminte de starea aia de singurătate aproape maladivă pe care numai Lost in Translation ți-o dă. În Lost in Translation (regizat de fosta nevastă a lui Spike Jonze, Sofia Coppola), Johansson e alter-egoul lui Coppola, prinsă într-o căsnicie nefuncțională, iar aici, accidental sau nu, e vocea femeii vitorului. Joaquin Pheonix joacă un personaj aproape Wes Andersonian: solitar, ciudățel, dar șarmant și seamănă mai curând cu Leonard Hoffstadter din The Big Bang Theory cu uniformă de geek cu tot: mustăcioară, ochelari tip keyhole, cămășuțe și pantaloni cu talie prea înaltă.

E primul film scris de Spike Jonze în întregime și e nominalizat la cinci Oscaruri, dintre care cel mai mult merită „Cel mai bun scenariu original”. N-are legătură cu S1mone sau cu alte filme cu femei bionice. Nu e un film despre reconstruirea Evei sau despre perfecțiune. Mai curând despre lipsa ei și de o căutare a unei linii de plutire. Lipsa corpului lui Scarlett Johansson e convingătoare în sensul ăsta și nu experimentezi decât vocea ei de păpușă plictisită. După Her, oamenii care folosesc hands-free-uri nu o să ți se mai pară dubioși care vorbesc singuri, și vei avea tendința să îi oprești pe stradă și să îi îmbrățișezi.

Bonus: colecția specială Opening Ceremony dedicată filmului. 

Filmul intră în cinematografele din România vineri, 7 februarie.