Ioana Iacob vs. Mariana Marin

Abia aterizată la Timișoara pentru un weekend de pre-capitală culturală europeană, nu puteam să ratez ocazia de a o întâlni la ea acasă pe Ioana Iacob, descoperirea din cel mai recent film al lui Radu Jude. Ne-am găsit în fața Teatrului German de Stat, unde lucrează ca actriță. Dacă nu ești din Timișoara, unde toată lumea o cunoaște, probabil că nu prea ai avut șansa s-o vezi nici pe scenă, dar nici pe marele ecran. Radu Jude a descoperit-o când a montat Scene dintr-o căsnicie la Teatrul Național din Timișoara, iar în Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari Ioana face de altfel primul ei rol de film în limba română.

Întâlnirea actriței cu personajul

„Mi-a plăcut foarte mult de ea de la început. Ea pentru mine e genul ăla de artist angajat, activist, care își alege teme mai puțin comode și are curajul să încerce să chestioneze. Eu ca actriță prea puțin pot să fac lucrul ăsta - acum nu mă scuz!, dar să ai ocazia să faci parte din asta (n.r. din echipa filmului), să-ți pui întrebările astea, mi s-a părut foarte interesant și important. Și personajul mi se pare mișto, are dualitatea asta - e foarte stăpână pe situație în viața profesională, documentată, intelectuală și pe de altă parte în viața ei personală e pe lângă, nu știe ce să facă cu sarcina, are un iubit căsătorit și altul care stă în altă țară și jonglează așa între două lumi.”

Ca să intre în pielea Marianei Marin, o regizoare doxă de istorie recentă, dar și de filosofie și alte științe umaniste, Ioana a citit la rândul ei istorie, a văzut documentare, dar și filme de ficțiune, pe o parte din ele i le-a trimis Jude. Regizorul, la rândul lui, a lucrat cu istoricul Adrian Cioflâncă pentru a documenta scenariul acestui film în care o regizoare face un reenactement al unui episod mai puțin cunoscut din istoria noastră încă nesedimentată sau mestecată și anume masacrul evreilor de la Odessa de către români.

„Am căutat chiar toate referințele care apar în film, toate titlurile pe care le scot pe gură sau oamenii despre care vorbesc, să știu despre ei. Dacă înainte nu știam nimic de Thomas Khun și Rorty de exemplu (râde), m-am documentat în sensul ăsta.”

În film, Ioana Iacob face un rol care mi-a amintit de Juliette Binoche. Deși apare în aproape toate scenele, nu simți că acaparează filmul, așa cum spunea și o cronică de pe Variety, ci că este un personaj blended in, care trăiește foarte mult pe interior, jucat atât de curat și firesc că pare că nu are acum să nu fie așa și-n realitate.

Cum construiești firescul?

„Nu am construit alte gesturi decât ale mele. E destul de personal, dacă vrei, eram eu, nu un alt personaj construit cu tot felul de tehnici actoricești. Nu am avut de compus nimica, nu am avut alte componente decât cele cu care puteam veni eu personal în el, de aia cred că dă impresia asta de firesc. Încerc și eu să fac ce am în cap, să gândesc ce spun, cred că se vede imediat când gândești paralel sau când nu înțelegi ce spui, se vede tot timpul la actori când nu înțeleg despre ce vorbesc. Asta mi-a fost important, să fie înăuntru, să pot să susțin ce scot pe gură. Și nu m-am dus cu textul neînvățat, ăsta a fost ultimul lucru la care am vrut să mă mai gândesc înainte să încep.”

În grădina de trandafir a spitalului
venise chiar el, adevărul tras la faţă
şi cu ochii plesniţi.
(Reci şi ascuţite fuseseră căile sale!)
Desigur, să-l privesc!
Desigur, să pun acum mâna pe el!
Să-l înghit cu memoria mea veselă
şi să-i spun: - O, tu cel negru pe dinafară
dar atât de alb pe dinăuntru! Regele a murit
şi Delfinul este bastard!
Hai, în patria mea luminoasă!
(Atâta geniu şi dulce prostie au trecut pe acolo...)
Te vor primi „la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este obiceiul prin părţile noastre răsăritene…”
Hai, vine mai bine în patria mea luminoasă!

Versurile de mai sus îi aparțin Marianei Marin, poetă optzecistă, pe care Jude o omagiază împrumutându-i numele personajului Ioanei. „Cred că nu e o coincidență că spun la început că nu o interpretez pe Mariana Marin poeta, din păcate. A fost ideea lui Radu să mă prezint așa, să nu existe niciun fel de dubiu, să intrăm cumva în filmul ăsta conștienți fiind că sunt o actriță și interpretez un rol și nu sunt nici evreică, nu iau partea nimănui, sunt româncă, m-am născut aici, sunt botezată în religia cutare, dar spre deosebire de mine, Mariana e atee. Cred că a vrut prin acest intro brechtian să facă diferențierea clară între mine ca actriță și personajul pe care îl interpretez.”

Radu Jude merge și mai departe cu distincția între personajele din film și cele din realitate. La Q&A-ul după prima proiecție a filmului la București a afirmat că a ales o protagonistă tocmai pentru ca lumea să nu-l vadă pe el în rolul principal. Ioana își explică asta: „Probabil că multă lume îl regăsește pe Jude în personajul ăsta și el a vrut să se distanțeze să spună dar nu sunt eu. Plus c-a vrut să confrunte o femeie cu lumea asta a reenactement-ului, care e o lume a bărbaților și să confrunte o femeie în toate situațiile astea.”

Experiența pe platou

Ioana a ajuns la București cu vreo 2 săptămâni înainte de filmări, pentru pregătiri și repetiții. Asta înseamnă că a avut luxul să repete fiecare scenă cu partenerii de filmare și niște timp în care să cunoască echipa înainte de a începe munca pe platou. Dintre cei cu care a petrecut cel mai mult timp în fața camerei nu-i știa dinainte nici pe Alex Bogdan, nici pe Ilinca Manolache, îl cunoștea în schimb pe Alexandru Dabija, care o regizase în teatru de 3 ori la Timișoara înainte să devină parteneri de platou.

„La început, până mi-am intrat în ritm, am fost un pic intimidată de echipă, de toți oamenii noi de pe platou. Tot timpul pe un platou de filmare sunt foarte mulți oameni și când se dă motor toți sunt cu atenția pe tine; să uiți de toate astea și să fii acolo cere un exercițiu de concentrare. (...) Mai ales că în fiecare zi de filmare eram și eu prezentă, nu am avut pauze și știam că am un bagaj mare de dus.”

La Radu Jude a apreciat foarte mult modul direct de a regiza, faptul că știe ce vrea și nu își menajează actorii. „Zice pur și simplu Nu, nu e bine, adică nu încearcă să te ia cu ocolișul, cu Înțeleg ce ai vrut tu să faci dar hai să mai încercăm și așa. Nu, ce era bine era bine, ce nu era bine nu era bine punct. Chestii concrete: aici se râde prea mult, aici ești prea emoțională. Era constructiv, asta zic, fără să jignească.”

Pentru că Jude lucrează și cu amatori, și uneori implică și oameni din echipa filmului, măcar pe partea de figurație - în cazul de față, pe Cătălin Anchidin și Ilinca Belciu din echipa de PR, pe scenografa Iuliana Vîlsan și chiar pe el însuși, parte din mulțime la scena reenactement-ului - sau cunoscuți de-ai lui în roluri mici, ca Alex Tocilescu și Gianina Cărbunariu, am fost curioasă în ce măsură ce se întâmplă pe platou urmează la virgulă scenariul inițial. Ioana a răspuns c-au respectat scenariul aproape întocmai, și că până și scenele care aveau pe alocuri un aer de improvizație, precum cea cu petrecerea acasă la protagonistă, sau „scena de chef”, au fost scrise. Asta nu înseamnă că nu a fost loc pentru modificări. „Radu venea așa cam la fiecare scenă cu ceva în plus. Sau repetând-o îi mai veneau niște idei și ne mai spunea Uite tu mai zici asta, tu mai faci asta. Era respectat scenariul, dar a mai avut niște intervenții în plus, care-i veneau atunci pe loc și le băgam pe loc.”

Cel mai mare neprevăzut de la filmări a fost la scena de repetiții ale reenactement-ului, la muzeu; pentru cei ce au văzut filmul este scena cu furtuna. Mariana tocmai ce are un conflict cu verbal cu unul dintre figuranții săi când se pornește o ploaie torențială și toți încep să alerge de colo-colo. Ioana spune c-au apucat să tragă și variante pe soare, dar cum la una din duble a început să plouă, dubla asta a și rămas. „A început să plouă ca dracu, pur și simplu, și noi nu ne-am oprit, pentru că Radu tot timpul a insistat, nu, vă rog, orice vă pare vouă tâmpenie sau dacă ați greșit, vă rog nu vă opriți, vă opriți doar când auziți (n.r stop). Nu ne-am oprit, sau poate că unii s-au oprit, habar n-am, dar Traian (n.r. jucat de Alex Bogdan) a început să zică Haideți sub masă, ne-am băgat sub masă și am continuat de acolo.”

În afară de figurația specială de care am zis mai sus, cast-ul a inclus și un număr mare de neprofesioniști, care au jucat rolul de actori în reenactement-ul pe care îl încearcă Mariana Marin. Am întrebat-o pe Ioana cum este să lucrezi când împarți platoul atât cu actori cât și cu non-actori, iar răspunsul ei amintește de cel pe care l-a dat regizorul Radu Jude pe aceeași temă, la masterclass-ul pe care l-a susținut anul ăsta la Ideo Ideis. Nici Ioana nu crede că pe un actor îl face școala: „Poți să fii actor dacă te potrivești pe ceva atât de bine, dacă ai inteligența de a înțelege anumite lucruri, poți să faci liniștit. Chiar nu-ți trebuie toată școala asta din spate, asta îți trebuie să ai o tehnică, și pentru teatru mai mult, că na, e altfel abordarea, dar în film mi se pare că trebuie să fii ĂLA.”

Found in translation

Până acum, Ioana a jucat doar în spectacole de teatru în limba germană, în filme și seriale nemțești, și chiar și cele două roluri de film pe care le-a avut la un alt regizor român au fost în aceeași limbă - Cocoșul decapitat și Mănuși roșii, ambele la Radu Gabrea. Româncă în Timișoara, a făcut școala în limba germană și facultatea la fel.

„Cumva tot mecanismul meu actoricește vorbind e setat pe limba germană. (...) Noi și în facultate și în teatru avem profesori care veneau să ne învețe cum trebuie structurată limba germană, cum trebuie puse accentele, care e flow-ul. Nu au lucrat atâta să ne scoată accentul românesc din limba germană, pentru că e aberant să încep să vorbesc acuma cu un r de al lor pentru că e nenatural, deci nu la asta se lucrează. Dar limba germană are o altă topică și o altă melodicitate și un alt arc al propoziției. Mai îmi spunea Radu, vezi aici pune punctul, c-am tendința să nu pun punctul, de exemplu. Asta nu cred că vine din germană, poate sunt și chestii personale, așa vorbesc eu. Mă mai atenționa, sigur, dar nu am avut ore de dicție.”

Dacă la Îmi este indiferent… spune că i-a venit natural să joace în limba română, Ioana își amintește că prima ei astfel de experiență, un spectacol pe scena Teatrului Național de la Timișoara, a fost foarte dificilă. „Știu că prima dată când am luat un text în limba română, când l-am citit, deși era limba mea maternă, la primele lecturi m-am simțit de parcă vorbesc într-o limbă străină, pentru că citeam un text de teatru. Evident, dup-aia mi-am revenit, dar la primul impact m-am speriat un pic, Aoleu, cine vorbește aicea de fapt, știi?”

Filmul lui Radu Jude a însemnat mult dialog și mult text în limba română, iar Ioana a fost plăcut surprinsă să observe că și publicul din afara granițelor poate să rezoneze cu el cu ocazia proiecției de la festivalul de la Karlovy Vary, din Cehia, unde de altfel a și câștigat premiul pentru cel mai bun film. Publicul din sala de cinema a râs foarte mult la glume la care nu se aștepta, care riscau să se piardă cu traducerea sau să ni se pară, de fapt, amuzante doar nouă. „Mulți tineri au venit și au zis că se regăsesc și că subiectul filmului se potrivește foarte bine și cu țara în care ei trăiesc, cehi, polonezi, unguri. Nu e doar pentru România valabilă această neasumare a istoriei. Am simțit că nu erau pierduți în toată avalanșa de referințe și de dialog, unele ai zice că nu o să le înțeleagă decât un român, sau în limba română. Dar e un limbaj destul de universal.”

În momentul de față, Ioana joacă într-un un spectacol de teatru documentar, regizat de Carmen Lidia Vidu, al treilea din seria Jurnal de România, Jurnal de Timișoara (după Sfântu Gheorghe și Constanța). În spectacol ea și alte 5 actrițe - Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Olga Török și Silvia Török - își spun povestea cu orașul în care trăiesc. Fiecare actriță are propriul ei discurs pe scenă, în timp ce în spatele ei sunt proiectate imagini care să-i susțină spusele, fotografii din copilărie, articole din ziare sau momente filmate cu familia. „E parte din viața ta 1 la 1, nu te mai ascunzi după niciun rol, după nicio scenografie, doar cu un ecran alb în spate, tu, un microfon, spui publicului. E o zonă mai nesigură pentru mine, pentru că e expunerea asta din toate punctele de vedere, dar pe de altă parte simți că ai o voce.” Spectacolul a avut premiera pe 4 octombrie, la Teatrul German de Stat Timișoara.

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari mai este încă în cinemauri, dar doar dacă vă grăbiți.