Juma' de TIFF 2017

În ultimul an de liceu am participat pentru prima dată la TIFF, însă într-un context ușor diferit de acum, și anume workshop-ul de film Let’s Go Digital. Deși aveam 19 ani, eram semi-descurcăreț și umblat pe la festivaluri de film, pe timpul LGD m-am simțit ca un copil care nu are voie să cotrobăie prin sertar căci se poate accidenta cu mâinile lui Edward. Mergeam la filme și petreceri în grup, mereu era un trainer care se asigura că ne completăm agenda de evenimente, totul era deja planificat în programul nostru și urcam în autobuze iar apoi eram numărați. Asta nu face ca Let’s Go Digital să nu rămână cea mai super experiență legată de film pe care un licean o poate avea sau că printre toate acele reguli de conduită să nu se strecoare o petrecere cu gust de vin Crăița cumpărat de la Sora plus o poză compromițătoare de la HBO Party, însă atunci simțeam nevoia să îmi iau o zi liberă de la grup și să intru și eu în tornada de rezervat bilete și căutat cinemauri pe hartă.

Anul acesta sunt la prima mea ediție nefiltrată de TIFF, cu bilete de film în toate buzunarele și broșuri încercuite, mâzgălite, desenate, aruncate și apoi recuperate în bucătărie. Programul de la TIFF este un mare generator de FoMO, iar cele trei broșuri cu selecția mea de filme, selecția revizuită și selecția re-revizuită sunt primul lucru care îmi vine în minte. (Disclaimer: degeaba vii cu prietenii la TIFF, veți ajunge fiecare în alte cinemauri.)

Prima jumătate a TIFF-ului de anul acesta i-a pus pe cinefili să aleagă între filme cu circuit festivalier impresionant, blockbustere, debuturi, cinema experimental, documentare, filme clasice, filme cult și secțiuni ale TIFF-ului devenite deja iconice, precum Shadow Shorts.

4 must-see:

Afterimage (Powidoki, r: Andrzej Wajda)

Władysław Strzemiński este unul dintre cele mai importante nume ale picturii avangardiste din secolul 20 și o figură iconică în arta poloneză. Însă într-o Polonie comunistă în care artiștii erau obligați să adopte realismul socialist în arta lor, un pictor avangardist cu convingeri puternice reprezenta o problemă. Andrzej Wajda prezintă în Powidoki ultimii ani din viața pictorului ca pe o cădere liberă provocată de elementul politic, o dramă socială desprinsă din istorie. Ce reușește regizorul să surprindă este conexiunea dintre căderea liberă a lui Strzemiński și efectele colaterale pe care aceasta o are asupra apropiaților: o fată orfană, o tânără îndrăgostită în zadar, studenți debusolați și un subsol plin de tablouri neexpuse.

Class Enemy (Razredni sovraznik, r: Rok Bicek )

La un moment dat, în Afterimage a apărut o replică care descrie perfect filmul Class Enemy: „Tinerii mereu vor să se revolte împotriva timpurilor în care trăiesc.” Lungmetrajul regizorului Rok Bicek prezintă un conflict de lungă durată pe care o clasă de elevi îl are cu noul diriginte. Deși acesta din urmă este portretizarea ideală a profesorului drastic, neînțelegător, cu o plăcere perversă în sancționare, el nu este personajul negativ al filmului. Din contră, filmul realizează un portret al părții negative a youth culture-ului actual, sancționând cu prim-planuri și backstories acțiunile tinerilor care fac orice le stă în putință pentru a scăpa de noul diriginte, totul înrăutățindu-se după ce o colegă de-a lor se sinucide. Tineri dornici să se revolte împotriva a orice nu înțeleg, speriați de seriozitate, cu refrenul nazist pe buze împotriva oricărui argument și ghidați de adulți iresponsabili.

Train to Busan (Busanhaeng, r: Sang-ho Yeon)

Lungmetrajul lui Sang-ho Yeon a devenit rapid după participarea la secțiunea Midnight Screening a Festivalului de Film de la Cannes un film cult, chiar dacă ideea de film cu zombie/film cu dezastre care să devină cult după atâtea abordări ale subiectului în cinema pare improbabilă. Însă Train to Busan dispune de elementul moralizator pe care îl include povestea unui tată individualist și nepăsător care realizează prin fiica necesitatea solidarității și empatiei. Acțiunea uneori forțată și tenta moralizatoare care separă foarte radical binele de rău, adaptatul în societatea decadentă și novicele în „ale vieții” sunt amănunte care nu estompează mesajul pe care Sang-ho Yeon vrea să îl transmită; metaforic, toți suntem în trenul acela infestat, cu ultima oprire în Busan.

All These Sleepless Nights (Wszystkie nieprzespane noce, r: Michal Marczak)

All These Sleepless Nights este un film care imită documentarele observaționale și care urmărește povestea generației de tineri 20+ din Varșovia, o generație debusolată care face slalom printre responsabilități și pare să aibă un set nou de valori care se pot observa în special la petreceri. Publicul român va vedea asemănări între viața de noapte a Varșoviei și (mai ales) cea a Bucureștiului, va recunoaște muzica, hainele, peisajele și tipurile de comportament, deoarece le-a văzut pe toate adoptate de generația noastră de tineri.

Problema potretizării acestei generații apare când semnele de întrebare ale cinismului sunt ridicate. Personajele sunt prezentate intrând și rupând triunghiuri și alte forme geometrice amoroase, dansând la petreceri și festivaluri care sunt parte din faimosul nou val de petreceri europene, făcând sex, inspirând fum de țigară și expirând anxietate, însă niciun alt detaliu al vieții lor nu este prezentat. Cum trăiesc, ce lucrează, cum se trezesc în diminețile proaste sunt aspecte care nu își au locul în portretul pe care Michal Marczak li-l face tinerilor polonezi cu vieți boeme.

Programul cel dătător de FoMo