La Vie d'Adèle: 6 1/2 cronici masculine

În cartea sa de memorii, Citizen Cannes, Gilles Jacob scrie într-un paragraf că motivul pentru care cinema-ul există e regizorul îndrăgostit de chipul unei femei. Sigur, cinema-ul e mai mult de atât, e o artă cu regulile sale, reguli ce țin de structură, atmosferă, interpretare, etc. Bergman, Godard, Cassavetes știau asta și oricât de fermecătoare erau muzele, simpla lor filmare n-a fost niciodată un scop în sine (cel puțin nu declarat). Însă, pentru Warhol, în anii '60, a fost. Experimentele lui, Poor Little Rich Girl, Face, Fuck sau Chelsea Girls n-aveau o miză narativă, iar superstaruri ca Edie Sedgwick, Viva sau Nico își jucau propriul rol în improvizații mai mult sau mai puțin provocatoare. La vie d'Adèle, al lui Kechiche, nu e un experiment, ci un film de ficțiune. Și chiar dacă povestea de dragoste dintre două tinere e plină de clișee, în spatele camerei simți regizorul sedus de carisma actriței Adèle Exarchopoulos. Ea e adevăratul superstar pentru care Warhol probabil s-ar fi mutat la Paris. - Cristi Luca

Gura frumoasă a lui Adèle ne spune încă de la început (via Marivaux) despre ce-o să fie vorba în filmul pe care urmează să-l vedem. Iubire mistuitoare la prima vedere? Check.

Gura frumoasă a lui Adèle vorbește, de asemenea, despre diferențele sociale dintre ea și iubita ei dezinhibată și artistă. Prima este de obicei năclăită cu spaghetti, lacrimi sau muci, pe când a doua, care ascunde o strungăreață, degustă tacticos fructe de mare. Soarele nu se poate abține să nu intervină între cele două guri, atunci când ele se sărută, atât sunt de frumoase.

Curul frumos al lui Adèle este filmat cu multă dorință în repetate rânduri. Adèle citește Marivaux la ea în cameră, Adèle face duș, Adèle se plimbă pe coridoarele liceului, hopa au trecut 4 ani și Adèle e învățătoare la școala primară. OK, OK, dar el, Curul, ce face? Poate că regizorul mai privește și în altă parte din când în când, dar nu și Emma.

Kechiche zicea într-un interviu că a ales-o pe Adèle după felul în care mânca o tartă cu lămâie atunci când s-a întâlnit cu el. Să mori tu? - Paul Petrache

Critica s-a inflamat. Tot mai multe doamne şi domnişoare contestă valoarea filmului lui Kechiche. Nu e asta emoţia sexuală pe care o ştiu ele. Nu aşa se mângâie o fată de 15 ani când are un vis erotic.

Adevărul e că momentele erotice explicite sunt ca nişte anevrisme ale sistemului circulator cinematografic care explodează pe ecran din toate poziţiile împiedicând creierul să mai sesizeze delicateţea emoţiei şi expresivitatea personajelor. Nu voi comenta valoarea anatomică a scenelor de sex. Un singur gând în legătură cu acest aspect: de ce nu a lăsat lumina mai slabă în cadru? Realismul există şi în penumbră. Şi şi sexul (mai ales făcut din dragoste).

Dar, dincolo de aceste imperfecţiuni bărbăteşti ale regizorului, filmul are o valoare adevărată, iar ea ocupă ecranul în proporţie de 90%. Mă refer la personaje. Poate că asta a fost miza lui Kechiche: să obţină totul din jocul actriţelor, fără să se mai încordeze pe subtilităţi de context. Într-o bună măsură a reuşit. Puritatea Adèlei este palpabilă în fiecare cadru în care revedem gură deschisă a mirare (şi a dorinţă). Buza de sus a lui Adèle e ca ochii miraţi ai lui Sean Penn. După atâta prim plan, la final simţi cum s-a schimbat personajul, chiar dacă nu ai văzut prea mult din ce era în jurul lui şi chiar dacă pornografia a spart ecranul. A prezentat-o pe Adèle la rubrica de anunţuri cu o propoziţie scurtă: domnişoară lesbiană, netitrată, naivă, pierdut puritatea pe o nişă sexuală dificilă. Cine e Adèle acum? - Bogdan Răileanu, wetpaper

Câteva rânduri chiar cred că sunt suficiente, nu aş putea scrie vreodată mai mult despre acest film. Deşi discuţiile dintre oameni, la ieşirea din sala de cinema, se învârteau în jurul scenelor explicite de sex, nu pot să spun că mă număr printre cei „şocaţi” de acestea, ba din contră, fiind atât de abundente, tocmai restul scenelor sunt cele care îţi atrag atenţia. O tipă faină, la pubertate, puţin derutată în legătură cu orientările ei sexuale, cam aşa aş caracteriza-o în câteva cuvinte pe Adèle – trebuie să recunosc că, iniţial, mă ataşasem puţin de ea. Şi, deşi m-am simţit oarecum neglijat şi neimportant în relaţia mea imaginară cu protagonista, am continuat să urmăresc cuminte povestea relaţiei celor două până la sfârşit, cu cea mai mare detaşare şi obiectivitate. - Tudor-Paul Bădescu

Ar fi ipocrit să spun că nu m-a atras, la Adèle, ideea că e un film cu lesbiene, doar că nu-i primul film cu temă safică şi nu de asta mi se pare reuşit. E bun fiindcă reuşeşte să te ţină trei ore cu o poveste banală despre acea primă dragoste care nu duce mai niciodată nicăieri, pentru că n-ai apucat încă să descoperi cine eşti, fiindcă, atunci când te obinuieşti cu prim-planurile, descoperi în spatele lor o actriţă care reueşte să-ţi transmită emoţii la care rezonezi, findcă e prima dată când te duci la un cinema şi zeci de snobi se foiesc nelinitiţi în timpul unei scene de amor fierbinte aprope explicite, fără a îndrăzni să iasă din sală. - Mihai Ghiduc, ghiduc.ro

Lăsați naibii futaiurile – dacă la Adèle facem atâta tărăboi din cauza asta, mi-e teamă să mă gândesc la ce-o scoate din noi nimfomana lui Von Trier. Necazul acestui palmdorel e ritmul: filmul pornește binișor (scena în care o colegă pupăcioasă o respinge pe protagonistă e cu mult mai aspră decât cele cu muci și bale în prim-plan), dar supralicitează ca un tabloid și se fâsâie scurt taman cînd ar fi trebuit să înceapă să înțeleagă.

Da, între cele două sunt diferențe de clasă și de educație, iar ambițiile le sunt diferite. Da, în aproape orice cuplu cineva domină. Și da, Adèle e năvalnică și confuză cum numai o adolescentă în care bubuie hormonii poate să fie. Kechiche „aprofundează“ temele ăstea fie în cheie școlărească, doldora de prețiozități (Marivaux, Sartre, l'existence précède l'essence, mă lași?), fie prin metafore Playboy – mâncatul scoicilor. Să fi avut doi bărbați în film, le-ar fi pus în farfurii câte-un cârnat încadrat de doi cartofi? Profund. Până și onor juriul cannez recunoaște c-a forțat și le premiază și pe cele două actrițe (cu adevărat excepționale). Onest ar fi fost să le premieze doar pe ele. - Filip Standavid, jurnalist

Bonus
R: Pun lista fără tine sau te aștept și o pun mâine?
Mihnea Mihalache-Fiastru: Pune-l azi, oricum e o labă de film, nu-mi face nicio plăcere să scriu despre, chiar dacă la mișto.