Laurence Anyways - un deceniu de schimbare

Dolan e l’enfant terrible al cinemaului québécois, un fel de mic Sergiu Nicolaescu bun-la-toate. E actor de la 4 ani, cu primul scenariu scris la 17, face prezența la festivaluri de la 19, nedrept de frumos și de gay (cu un scor de 5/6 pe scara Kinsey*, cum precizează în anteriorul Les Amours Imaginaires) iar în mai și-a prezentat la Cannes al treilea film, Laurence Anyways.

Laurence (Melvil Poupaud) e profesor într-un liceu din Montreal. Elevii lui îl plac pentru că e cool și îl satirizează pe Proust, colegii de cancelarie îl respectă pentru premiul literar primit recent; e într-o relație fermecator de funcțională cu Fred (Suzanne Clément). E sfârșitul anilor ’80, Laurence și Fred toastează din pahare de cristal și fumează iarbă în mașină în timpul vizitelor la spălătorii auto. Una dintre activitățile lor preferate pare să fie întocmitul de liste cu lucruri care minimizează plăcerea, ceva ce numai Jean-Pierre Jeunet în colaborare cu personajele lui Jonathan Safran Foer ar face. Își scriu versuri pe piele și își varsă în cap ligheane cu rufe colorate în patul lor deasupra căruia veghează o Mona Lisa supradimensionată, vădit amuzată.

Cu ocazia aniversării de 35 ani, Fred îi pregătește o surpriză: să plece împreună la New York. Laurence trebuie să-i spună ceva ce pastrează pentru sine de prea mult timp: că e o femeie blocată într-un corp de bărbat. Filmul se rupe, distracția se oprește. Într-una din scene, Laurence își face curaj să pășească pentru prima dată îmbrăcat în drag în fața elevilor. După un minut întreg de liniște godardiană, în care Laurence așteaptă să fie criticat, singura reacție e legată de tema zilei curente. Răsuflăm ușurați împreună cu Laurence și ne bucurăm ca generația nouă înțelege. În schimb, un alt profesor se arată curios și își schimbă între ei replicile de la căderea Bastilei, un fel de cheie pentru film: E o revoltă? Nu, sire, e o revoluție.

În plan secundar, cealaltă femeie din viața lui Laurence e supusă aceleiași vești: mama înstrăinată (Nathalie Baye), veșnic subjugată soțului, și relativ indiferentă la adresa fiului. Relația lor pare să continue tensiunea adolescentului Dolan cu mama ficțională din primul lui film J’ai tue ma mere. Mama nu pare să fie nici șocată, dar nici impresionată de ce se întâmplă în viața lui Laurence. Din schimbul lor de replici aflăm că Laurence n-a văzut niciodată în ea o mamă, iar ea niciodată nu l-a perceput ca pe un fiu…dar ar avea potențial de fiică. Laurence își găsește o familie-surogat care îl înțelege: un grup de foste dansatoare de cabaret/actuale matroane, pe care Dolan pare să le fi găsit în Amarcord-ul lui Fellini.

Filmul a fost nominalizat la Cannes la categoria Un certain regard, care e așa cum nu suportă Laurence să fie catalogat: „specială”. Suzanne Clément a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță și îl merită. Nu e ușor să joci rolul unei femei care așa cum o zice și personajul ei, ajunge să îi cumpere iubitului o perucă, în încercarea de a-i ajuta schimbarea care l-ar face fericit. Ea e „femeia A-Z”: cu ea începe și se termină totul. Iar Laurence? Cum se prezintă singur cu cuvintele lui Pilat: ecce homo - diferit și judecat, deși nu a greșit cu nimic.

Trei ore mai târziu și un deceniu dedicat unei povești în care pare să fie o toamnă continuă, Dolan ține cont de timpul filmic prin locații, vestimentație (de care tot el s-a ocupat), coafuri și muzică. Are o fascinație demnă de Hitchcock când vine vorba de freze și podoabe capilare în general: Fred trece de la un păr roșu-vulcanic, creț și prins asimetric într-o manieră tipic optzecistă- până la un păr castaniu, cuminte și deloc flashy, potolit ca etapa de vârstă în care a ajuns în 2000. În materie de soundtrack, probabil de la Drive n-a mai apărut o combinație așa bună de de toate. Vorba umblă cum că Dolan asculta pe repeat New Error de la Moderat și așa i-a venit și ideea de film. Mai auzim Fever Ray, The Chauffeur în varianta Duran Duran, The Cure, până și niște Celine Dion pus pentru efect comic la un moment dat ca să contureze bine elementele spațio-temporale de Montreal de început de anii ’90.

Prin Laurence Anyways, Dolan își asumă poziția de Almodóvar de Québec: șocant, colorat, estet, dar teribil de firesc. Lung, cu un aer de poem epic, tematic cel puțin neașteptat și exagerat din punct de vedere vizualo-simbolic, Laurence... e, înainte de toate, un film despre o iubire imposibil de frumoasă cum de la Eternal Sunshine of a Spotless Mind nu s-a mai văzut, dar cu probleme la fel de banale ca în Blue Valentine și de-abia după aia despre transgender.
_____
* Kinsey fost un pionier în cercetarea sexualității umane. A elaborat o scară de la 0 la 6, unde 0 – pur heterosexual, iar 6 - pur homosexual. Susținea că foarte puține persoane sunt la capetele intervalului (0 sau 6).