Lunea cu documentar şi foarfece

Cum mi se întâmplă numai lucruri frumoase în ultima perioadă, s-a întâmplat să se deschidă luna.doc (o lună de proiecţii de filme documentare în licee powered by One World România) chiar la mine la școală (n.r. Colegiul Național Frații Buzești), eveniment pe care am avut norocul să-l organizez împreună cu Ioana Brăilescu și Petra Dobruska de la OWR. Așadar, pe 14 noiembrie am fugit până la radio, apoi cea mai apropiată mercerie, apoi iar la școală, unde am sărit pe scări până la etajul doi, la sala de festivități. Toate astea împreună cu fetele mele, care tot aleargă și vor tot alerga prin țară până pe 14 decembrie, când se termină luna.doc.

Urma să proiectăm Out of fashion (r: Jaak Kilmi) și să aranjăm frumos de tot o sală pentru atelierul de upcycling (a.k.a. reciclare creativă). Zis și făcut: așteaptă să se așeze toți în bănci, urcă-te pe scenă, vorbește, râzi frumos, click, aranjează subtitrarea și dă play. Șaptezeci de minute pe care le-am urmărit fără mă uit în ecranul telefonului; sper că și restul au făcut la fel, măcar cât să-și dea seama cam ce înseamnă hainele de pe ei. Așadar, ne-am ținut după Reet Aus prin Europa, America de Sud și Bangladesh, în căutarea unei soluții la consumerismul ăsta în masă care ne mănâncă nouă zilele, căutând soluții pentru toată risipa de apă și energie și material și resurse umane care se aruncă numai pentru blugii noștri din Zara. Ea vrea să găsească o cale să producă haine făcute din alte haine (adică resturi de haine, mă rog) la scară mare, astfel încât să poată salva tot ce se poate din mediul înconjurător. Suntem cu toții conștienți că producția în masă nu se poate face fără rămână resturi, însă ne dorim, totuși, să lăsăm cât mai puține. În film i se ia interviu unei designerițe și ea spune ceva în genul „știu că nu pot să revoluționez industria modei de una singură”. Într-adevăr, un singur om nu poate. Dar 3.000 (5.000? 10.000? Sunt prea optimistă?) de oameni pot. Am văzut de mult ori cum nișa s-a transformat în mainstream, de ce nu se poate și acum?

La final s-a iscat o discuție interesantă despre hainele eco și cum putem să fim noi mai conștienți în legătură cu ce purtăm. Cel mai inedit comentariu l-am primit de la Victoria care a spus, mai în glumă, mai în serios, că „mai bine urmăream filmul pe o plajă de nudişti, aşa ne-am fi simţit mai puţin vinovaţi”. Primisem name tag-uri la începutul proiecției și la final am fost rugați să le lipim pe o hartă mare cu țările lumii – din ce am văzut, majoritatea eram făcuți prin India. Pe mine cel mai mult m-a marcat partea din film în care spune că hainele noastre au vreo 8000 de chimicale în ele când ies de la colorat, lucru pe care îl citisem deja aici într-un articol despre Pelicam 2016, dar parcă să și aud asta mi-a trimis un fior rece și m-a făcut puțin (dar numai puțin, promit!) să vreau să îmi spăl hainele în acid. Sau că oamenii care lucrează în fabrici primesc 8 euro pe lună și doar chiria e 9 (mă rog, asta nu ar fi ceva nou – salariile care nu îți acoperă nici măcar o chirie) sau că pentru o nenorocită de pereche de blugi se consumă atâta energie cât o mașină de spălat care merge non-stop 24 de ore sau că o familie de 4 persoane într-o lună consumă tot atâta apă cât aceeași nenorocită de pereche de blugi. Nu cred că a fost un documentar șocant, însă parcă ne-am făcut și noi un duș rece cu toată apa aia.

Dar nu-i nimic, ne-am înveselit la atelier, unde Anca Miron și Sonia Constantinescu (amândouă de la Retro Future) și Mihaela Vasiloi (de la Simpluș) ne-au învățat să ne jucăm cu mânuțele. N-am putut chiar să luăm resturi de haine așa că am rugat pe fiecare să-și aducă ceva de acasă și să-i găsească un petic, o chestie cool de făcut, să-i pună un buzunar, două… Ca să nu mai spun că Petrei i-am făcut un outfit nou, direct cu hainele pe ea. M-am așezat într-un colț și mi-am cusut o floare pe geaca de blugi, deci în afară de ce am tras cu urechea, nu prea știu de s-a întâmplat, însă am avut grijă să aflu de la câțiva dintre cei care au participat:

„Atelierul a avut o atmosferă super faină, a fost foarte practic în a-ți pune în perspectivă ce exact înseamnă toate hainele alea în exces din dulap pe care le am cumpărat și nici măcar nu le am purtat.”

„Toată lumea muncea şi încerca să facă ceva drăguț, ceva ce ar purta cu drag. De fiecare dată când cineva cerea o foarfecă sau un ac sau orice altceva apăreau instant câteva mâini întinse, dispuse să ajute. Atelierul de upcycling, îmbrăcând forma unui fel de joc, a vrut să atragă atenția asupra unei probleme super-importante de nivel global, aceea a producției masive de haine de la firme precum H&M şi să ne demonstreze că oricând putem crea ceva frumos dintr-un lucru vechi şi folosit.”

„După atelier m-am ales cu o pereche de mănuși și o căciulă dintr-un cardigan pufos care stătea prin dulap de vreo doi ani degeaba, și chiar dacă nu sunt pe mărimea mea și chiar dacă Sonia și Anca nu au reușit să mă învețe să cos, sunt mândră că am simțit pentru prima oară după mult timp că fac ceva cu adevărat folositor. Am două mâini stângi însă faptul că am făcut ceva dintr-un lucru care nu mai folosea nimănui mi-a provocat o amintire în ciuda înțepăturilor diverse făcute cu acul acela mult prea ascuțit.”

„Proiecția a fost eye-opening; a schimbat atât modul în care îmi aleg hainele cât și cel în care le privesc: nu mai sunt simple bucăți de material cu etichetă, au devenit o roadă a muncii grele a unor oameni care merită mai mult. În cele 3 ore pe care le-am petrecut la atelier am învățat nu numai cum îmi pot salva hainele, ci și ce muncă implică.”

„Având în vedere faptul că o bună perioadă de timp am vrut să devin designer vestimentar, atât proiecția cât și atelierul mi-au arătat cum este această lume. Mi-a plăcut mult conceptul de reciclare și că ideile noastre chiar au putut prinde contur în câteva ore.”

Mi-ar plăcea să ies la cumpărături cu ei, zău. Un fel de schimb de haine am făcut, mai mult sau mai puțin, la atelier; propun ca următoarea activitate a clubului nostru de film să fie o tură prin magazinele second-hand (mesaj către părinți: nu vă îngrijorați, voi avea grijă să aleagă haine frumoase!). Până atunci, urmăresc pe unde se mai plimbă Petra și Ioana.

**
Fotografii de Nicu Lazur.