Maria Drăguş îşi dă bacalaureatul la Cannes

Paul Petrache | 20 Mai 2016

Maria Drăguș, protagonista sub25 a filmului Bacalaureat, despre lucrul cu cei doi regizori care au dus-o la Cannes, Haneke, și, anul ăsta, Mungiu:

Am reușit să o prind pe Maria la telefon în pauza ei de masă de la filmările la Light, un film de epocă despre o pianistă oarbă, care se turnează într-un sătuc de lângă Viena. La 22 de ani, Light este al 10-lea ei film, iar în momentul în care citiți asta probabil se odihnește după premiera de la Cannes a ultimului film al lui Cristian Mungiu, Bacalaureat, în care joacă alături de Adrian Titieni și Lia Bugnar.

Fiica unui violoncelist român care a emigrat în anii '80 în Germania și s-a căsătorit cu o dansatoare, Maria a trebuit să muncească puțin pentru a-i convinge la 10 ani că vrea să se apuce de dans, dar i-a reușit. Încă de la început, Maria a avut independență totală. Cât a fost la școala de balet a locuit la cămin, iar acum locuiește într-un apartament din Berlin. „Călătoresc foarte mult și oricum n-am așa o casă sau un loc care să zic că e acasă într-un fel, deci ține mai mult de oamenii care sunt în jurul meu”. Foștii ei colegi au plecat după terminarea școlii în diferite țări. Mai are un frate, care studiază violoncelul și o soră, care acum face percuție, dar a jucat și ea în mai multe producții germane. „Nu prea vorbim despre filme acasă, mai mult despre muzică și banalități, nu e neapărat ceva extraordinar.”

Haneke

Maria a studiat inițial baletul la Palluca University din Dresda, dar s-a înscris și într-o agenție de casting pentru copii, așa că pentru o perioadă a îmbinat dansul cu actoria. Până a fost chemată la casting pentru Das Weisse Band (Panglica Albă). „Totul a pornit de la (n.r.: Michael) Haneke, cumva. După asta m-am hotărât că de fapt actoria îmi dă mult mai multă libertate să fac ceea ce iubesc: să mă exprim prin actorie și să dansez. La un moment dat am făcut și un serial australian în care am jucat o dansatoare.” La castingul pentru Das Weisse Band a primit numărul de ordine A1. Asta însemna că a fost prima dintre cele câteva mii de fete chemate pentru rolul Klarei, fiica cea mică a unei familii de pastori. După două probe l-a cunoscut și pe regizor, dar a primit un telefon din partea agentei, care i-a spus că au renunțat la ea. Un al doilea telefon mai târziu, a a fost rechemată la alte 3 probe, înainte de a primi rolul. „Mi s-a zis după că Haneke nu și-a închipuit că fata potrivită pentru rolul ăsta să fie chiar prima care a dat proba și asta i-a creat probleme, nu știu de ce”. Fără să știe, școala de balet o pregătise perfect pentru munca c-un regizor tipicar și exigent precum Haneke. „În momentul ăla aveam 15 ani și mă gândeam că orice film trebuie să fie așa și am aflat abia mai târziu că nu e normal să lucrezi așa cum lucrează domnul Haneke. La el e așa: ori îi place, ori nu-i place. Pentru mine, care eram elevă la școala de balet, a fost ușor să lucrez în felul ăsta, să primesc tot timpul o critică foarte concretă.”

Filmul a câștigat Palme D’Or, iar Maria a primit premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar al Academiei Germane de Film, toată experiența făcând-o să-și dea seama că de-acum încolo asta își dorea să facă. „Când am văzut prima oară filmul pe ecran mare la Cannes nici nu m-am recunoscut și mi-am zis că dacă modul ăsta de a lucra poate crea ceva atât de complex, eu nu mai vreau să fac altceva.”

Mungiu

În 2014 a fost aleasă să reprezinte Germania la Shooting Stars, un program al Berlinalei care promovează tinerii actori europeni, din care făcea parte și Cosmina Stratan. Acolo l-a întâlnit prima oară pe Mungiu. „Am văzut 4,3,2 când aveam vreo 15 ani. M-a impresionat cum reușește să facă emoțiile să fie așa de puternice și mi-am zis mamă, într-o zi mi-ar plăcea atât de mult să lucrez cu el. ” După Shooting Stars, Mungiu a contactat-o și i-a trimis scenariul de la Bacalaureat, care a impresionat-o atât de tare încât a acceptat fără să clipească.

Înainte de filmările propriu-zise, au citit împreună scenariul de nenumărate ori și fiecare nouă repetiție aducea noi nuanțe personajului și poveștii, și așa a fost și la filmări. „Munca a fost foarte complexă, pe platou mereu mai descopeream ceva, îmi mai dădea indicații, mai încercam ceva și cred că și atunci când o să văd filmul o să mai descopăr multe. E incredibil ce face omul ăsta, e extrem de inteligent și a fost foarte mișto să lucrez cu el.” Bacalaureat a fost proiectat în premieră pe 19 mai, simultan la Cannes și la Sala Palatului din București, și a devenit instant unul dintre preferații criticii internaționale, unii discutând chiar și de un posibil nou Palme d’Or pentru Cristian Mungiu. Deși e puternic ancorată în realitatea românească, nu trebuie să fi fost crescut aici ca să rezonezi la povestea tatălui care e dispus să facă orice pentru ca fiica sa să intre la o facultate britanică, spune Maria: „Chestia ciudată a fost că m-au ales pe mine să joc rolul unei fetițe care a crescut în România, despre un subiect destul de românesc, dar în primul rând pentru mine a contat relația dintre tată și copil, până la urmă noi toți avem un tată și suntem copiii unui părinte.”

***

Bacalaureat a intrat în cinematografe din 20 mai.
Pin It email