Melancolia unei lumi flamboaiante pe cale de dispariţie

Production designer-ul lui Wes era încă prins c-un alt film când regizorul a pus ochii pe un spațiu care inițial părea la mile distanță de ce avea să devină The Grand Budapest Hotel: un fost magazin universal din 1910, găsit undeva în orașul jumate polonez - jumate nemțesc Gorlitz. Echipa a filmat în partea germană a orașului, dar și-a făcut o obișnuință în a traversa podul ca s-ajungă în Polonia, unde cina era mai ieftină și felurile de mâncare mai dubioase. Wes Anderson a făcut din micul oraș de 54.000 de locuitori platoul lui de filmare, plimbându-se între diferitele locații c-o mașină de golf. Plecând de la modelul Hotelului Pupp din Karlovy Vary, Cehia, magazinul părăsit a devenit în timp un hotel de lux wes andersonizat, ca un Pantheon din marțipan.

Distribuția filmului este, după cum ne așteptam de la Wes, un glosar de cinema: 17 nume mari și doar un debutant, Tony Revolori, pe care agenții de casting ai regizorului l-au căutat în toată lumea, înainte de a-l găsi acasă, în Statele Unite. Laudele între vedete nu contenesc: dacă Wes a spus că e cea mai reușită distribuție a unui film de-al lui, Bill Murray a declarat la Berlinale că Grand Budapest Hotel e cel mai bun film al lui Wes de până acum, iar Edward Norton că personajul Gustave H. (interpretat de Ralph Fiennes) e unul dintre cele mai bune pe care le-a scris Wes vreodată.

În republica ficțională Zubrowka, nume împrumutat unei mărci de vodkă poloneză, războiul e în toi, și singurii care se încăpățânează să-l ignore fac parte din înalta societate care se ține cu dinții de ultimele momente ale unui stil de viață privilegiat care le va fi confiscat în curând. Lumea aristocrației în declin este surprinsă într-un hotel-spa de un lux exorbitant, aproape obscen, Grand Budapest Hotel, a cărui funcționare perfectă este asigurată de administratorul Gustave H., un personaj excentric c-o educație exemplară și manii atașante.

Gustave H. este una cu parfumul lui, L’Air de panache, creat special pentru film de o parfumerie independentă, extravagantă și sofisticată din Paris: Nose, deținută de Nicolas Cloutier. Echipa de la Nose a reușit să-i propună regizorului parfumul perfect pentru Grand Budapest: din ingrediente alese și culese minuțios de la Grasse, o aromă lămâioasă, metalică și lemnoasă, produsă în doar 1.000 de exemplare nedestinate vânzării.

Dacă melancolia a fost mereu terenul de predilecție al lui Wes Anderson, aici este aproape sufocantă, ca mirosul dintr-o bibliotecă veche din lemn masiv. Stă prinsă de pielea și de hainele personajelor ca un iz care nu se duce, pe rochia Klimt pe care o poartă superba octogenară Madame D. (Tilda Swinton), semnul din naștere de pe obrazul Agathei (Saoirse Ronan), movul turbat al uniformelor angajaților de la Grand Budapest, tatuajele de pe pieptul ofilit al prizonierului Ludwig (Harvey Keitel), mustața desenată cu creionul a lui Zero (Tony Revolory) sau pe zâmbetul suav al protagonistului tabloului discordiei, Băiatul cu măr. E-n prețiozitatea gesturilor ritualice, reluate peste ani când lumea flamboaiantă a capitulat deja și capitonează molcom fisurile din pereții fostei saune de lux și piatra funerară din cimitirul care deschide filmul. Pentru prima oară, Wes Anderson se dedă la o violență mută cu care nu ne obișnuise încă, iar fatalitatea nu mai e de mătase, ci un laț care se strânge încet și sigur, ca mânuit de degetele criminale experte, seci și pline de ghiuluri, ale lui Jopling (Willem Dafoe).

Grand Budapest Hotel a deschis Berlinale 2014 și poate fi vizionat și-n deschiderea Festivalului de film Dakino, miercuri 12 martie la Cinema Pro. Filmul ntră în cinematografe pe 21 martie. Pentru promovarea lui, echipa lui Wes Anderson a recurs la crearea unui site al Academiei ficționale Zubrowka, site care-i inventează o istorie și o viață proprie, prin care împătimiții se pot preumbla ca printr-un album de fotografii vechi.