Mihai Vasilescu trece a doişpea

Ne-am întâlnit la aceeași terasă la care a aflat că a luat rolul. Când mi-a arătat cu degetul masa la care au stat, am început să am emoții. Mi-i imaginam pe toți trei stând acolo, în cea mai solemnă tăcere care s-a lăsat în French Bakery vreodată.

Mihai Vasilescu are 17 ani și face parte din trupa OKaua, coordonată de Gabriela Bobes și Ionuț Popescu, de când a intrat la liceu la Cuza. Vedea o grămadă de afișe pe coridoare care anunțau audițiile, dar l-a convins pe bune cel din baia băieților. S-a decis că se facă actor un pic mai devreme – printr-a opta, când a aflat că există „facultatea de teatru și film”.

În ce a constat audiția?

Bogdan a venit să ne vadă când repetam Visul unei nopți de vară și a ales câțiva băieți pentru probă, printre care și pe mine. La prima întâlnire doar am stat de vorbă, ca să ne cunoaștem. Apoi am început să ne întâlnim săptămânal și după destul de mult timp am rămas numai doi concurenți pentru rol. A fost destul de aiurea că eu și celălalt concurent ne-am apropiat mult, pentru că ne vedeam foarte des (ne plimbam și repetam în locațiile de filmare) și ne doream unul mai tare decât celălalt să fim aleși; și simțeam tensiunea asta. Dar până la urmă, Bogdan ne-a chemat pe amândoi ca să ne anunțe pe cine a ales, și când mi-am auzit numele am fost în același timp incredibil de fericit și năuc, dar mă simțeam și prost.

Care e secvența ta preferată din film?

Din păcate multe dintre preferatele mele nu mai sunt în montajul final, haha. Dar îmi place mult când sunt pe clădirea aia înaltă, și personajul meu are un fel de revelație.

Și mi-au plăcut mult secvențele cu domnul Nicolaescu [Sergiu]. Mă simțeam foarte calm când filmam cu el și simțeam constant că mă învață câte ceva.

Ce crezi că ai în comun cu Lupu? Și ce vă diferențiază?

M-am identificat foarte tare cu Lupu. În fiecare situație în care era pus, eu îmi aminteam ce emoții aveam în situații asemănătoare și în felul ăsta le retrăiam. De exemplu tatăl meu a fost la un moment dat bolnav, și de-aia am empatizat imediat cu relația dintre Lupu și tatăl lui.

Ce fel de personaj ai vrea să joci cel mai mult?

Păi de obicei joc roluri de îndrăgostiți. Aș vrea să încerc să fiu personajul negativ, unu' fioros rău.

Te pregăteai într-un fel anume înainte de cadru?

Depinde. Uneori, când era un cadru complicat, vorbeam mult cu Bogdan și nu prea mai aveam timp de reculegere. Și oricum nu mă lăsa să disec scenariul prea mult; când mi-l aducea o doamnă de dimineață, el venea repede și mi-l lua din mână și zicea „Lasă că-ți spun eu ce trebuie să faci”. Și cred că a fost mai bine așa.

Cum te-ai simțit când ai filmat cadrele mai intime cu Ada?

Când era un cadru intim, Bogdan ne crea un fel de atmosferă care ne ajuta pe amândoi să intrăm în starea aia de tensiune. Pentru mine era un pic mai dificil că nu eram obișnuit, și în timp ce filmam chiar îmi intram în personaj. Iar când se dădea stop, Ada n-avea nicio problemă să-și revină, pleca și își vedea de treabă. Eu aveam nevoie de puțin timp să îmi revin. Trebuie să mai lucrez la asta.

Ai accepta să fii nud într-un film/spectacol?

Depinde mult de ce relație ai cu regizorul, cât de confortabil te simți față de el. Odată ce ai încredere în viziunea lui, e ușor să scapi de inhibiții. Cu Bogdan am avut genul ăsta de conexiune. De exemplu, a trebuit să filmez o secvență în duș, și Bogdan mi-a zis „băi, vezi că e nasol dacă se vede linia de la chiloți”. Eu am zis că da, da, nu-i nicio problemă, dar aveam de gând să îi țin pe mine. Înainte să se dea acțiune, m-a întrebat operatorul dacă sunt gata. În momentul ăla am zis s-o las baltă și să am încredere în ei, că n-o să se vadă nimic. Și m-am simțit foarte bine.

Hobbyuri, muzică, filme, spectacole & cărți

În afară de pasiunea pentru teatru, îmi place foarte mult să citesc. Cam orice îmi pică în mână, în afară de SFuri și polițiste. Îmi place să le alternez – de dragoste, spirituale, horror etc. Cu muzica la fel, nu ascult numai anumite trupe. Și nu am o problemă cu niciun gen, nici cu manelele (doar că nu le înțeleg prea bine). În ultima vreme n-am avut foarte mult timp să mă uit la filme, dar unul care mi s-a părut foarte interesant e The Curious Case of Benjamin Button. Ultimul spectacol la care am fost și m-a dat pe spate e Cirque du Soleil. Stăteam undeva mai în spate, dar la pauză m-am așezat pe unul dintre scaunele rezervate pentru oameni cu handicap – nu m-am putut abține, era incredibil ce se întâmpla acolo, și trebuia să fiu mai aproape.

Prin ce crezi că se diferențiază, ca experiență, jucatul pe scenă și jucatul în fața camerei de filmat?

Când joc pe scenă simt că trebuie să îmi folosesc mult mai mult corpul ca să exprim ceva, iar în film simt că în unele situații pot numai să mă gândesc la ceva și se vede o schimbare în personaj. Mai ales dacă e prim plan, ha!

Dacă ar fi să faci un sinopsis pentru film?

E o călătorie pe care mai toți adolescenții o au; confuză, ciudată, dezechilibrată. Și personajul meu, Lupu, își găsește alinarea, după ce tatăl lui se îmbolnăvește, într-o dragoste de care nici nu e sigur că există.

Filmul Lupu are o proiecție în avanpremieră mâine, de la 22:15, la Cinema Studio, în cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc.