Patru sute în 1990, opt în 2016

Peste cinematografele administrate de RADEF (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm) pare că se lasă ușor întunericul. Dacă în 1990 existau mai mult de 400 de cinematografe funcționale aparținând de RADEF (sursă: Salvați Marele Ecran), anul acesta tocmai s-au mai închis 5 din cele 13 rămase funcționale care mai țin de RADEF. Există, însă, un grup de tineri îndrăgostiți de cinema care vor să aducă înapoi filmele pe marile ecrane, ecranele în sălile de cinema și sălile de cinema unde le e locul – în cât mai multe orașe din țară. Grupul ăsta crește pe zi ce trece, se face mai mare, mai energic, mai motivat să facă o schimbare și și mai îndrăgostit de cinema; e molipsitor.

Stimată doamnă Șuteu,

Așa începe scrisoarea deschisă către doamna Ministru al Culturii, trimisă din partea coordonatorilor de cluburi de film One World Romania la Școală alături de o serie de fotografii protest-manifest, venite ca reacție la închiderea a încă cinci cinematografe din diferite orașe - printre care Cinema Sebastian Papaiani din Pitești, unde Petra Dobruska și Ioana Brăilescu de la OWR au agățat pe sfoară câteva dintre fotografiile noastre și le-au dăruit simbolic domnului Curelea, administratorul, și Cinema Modern din Craiova, pe ale cărui scaune am stat mută de atâtea ori. Ca să nu mai spun că în orașe ca Bacău, Alexandria, Caracal și Curtea de Argeș n-au rămas decât niște clădiri părăsite.

Există totuși, cluburi de film OWR și liceeni pasionați și gata să se implice.

Cât am așteptat un răspuns din partea doamnei Șuteu n-am stat degeaba și am împănzit Facebook cu fotografiile cu pricina alături de tag-urile #cinematografeintoatatara, #adolescentiisustincinematograful, #stopfalimentuluiculturii și scrisoarea deschisă. La nici o săptămână după, s-a întâmplat: Legea Cinematografiei a fost aprobată de Guvern. Printre altele, ordonanța de urgență prevede asigurarea unor măsuri suplimentare pentru deblocarea procesului de preluare a sălilor și grădinilor de cinematograf de către autoritățile locale de la RADEF precum și prelungirea termenului-limită în care autoritățile locale au obligația de a revitaliza și moderniza sălile preluate. Un pas înainte pentru cinema. Acum suntem foarte curioși să vedem ce se întâmplă în continuare, în timp ce continuăm cu proiecțiile la cluburi și luna.doc #3, care este în desfășurare până pe 14 decembrie.

Le-am întrebat pe Petra și Ioana de la OWR ce mai fac și cum se simt acum că totul a început să se miște.

Care a fost ideea campaniei, de unde a pornit?

Ideea campaniei pentru susținerea cinematografelor s-a născut după ce elevii cluburilor de film au vizionat într-o duminică după-amiaza împreună cu noi documentarul Cinema, mon amour. Au fost fascinați de personajul principal – Victor Purice, care de fapt a salvat cinematograful Dacia din Piatra Neamț și a devenit un exmplu că se poate. Chiar în săptămâna în care am vazut filmul s-au mai închis cinci cinematografe în țară și ei au început să se gândească cum să spună în numele generației tinere, cât mai tare, că le pasă. Ideea a venit din partea lor și mobilizarea a fost super rapidă. Miercuri i-am predat mesajele domnului Curelea de la cinematograful Sebastian Papaiani din Pitești, unul dntre cele cinci proaspăt închise. Un moment emoționant.

Ați avut emoții în legătură cu desfășurarea campaniei și rezultatul final? V-a fost frică să nu rămâneți cu un album pe Facebook și atât?

Sincere să fim nu ne-a fost frică de nimic, dacă ești sincer în ceea ce ceri nu ai ce pierde și în plus ne-a plăcut ideea lor. Fiind în plină desfășurare de luna.doc#3, o lună de filme documentare prin licee, aveam multe proiecții și ateliere în fiecare zi, așa că toată responsabilitatea a rămas pe ei, iar noi am avut încredere că se va întâmpla. Entuziasmul nu le-a lipsit nici o clipă. Și dacă rămânem doar cu un album de poze pe Facebook e important că nu s-a tăcut. Asta cred că e o lecție pentru noi toți. Dacă nu ne place ceva și vrem o schimbare, e important să vorbim despre asta. Schimbările de orice fel nu cad de obicei din cer. Deci jos pălăria! :)

Ce impact au filmele și lucrul cu tinerii asupra voastră?

Filmele au impact mare și asupra noastră. Din fiecare film ai ce învăța, mai aes prin discuțiile care urmează după film – învățăm discuții deschise cu elevii. Programul acesta e pentru elevi, despre elevi și mai ales cu elevi. Ei ne țin la curent cu interesele lor, ei vin cu idei încurajatoare, ei știu ce arde, ce vor să schimbe și despre ce vor să discute. Ne dă multă energie să vedem că crește o generație căreia îi pasă și în care avem mare încredere.

În final, cum credeți că se vor schimba lucrurile odată cu aprobarea Legii Cinematografiei?

Noi suntem optimiste în viitor și vedem fiecare oraș cu cinematograful lui, susținut de către autoritățile locale și comunitatea activă și implicată! Deocamdată este important că interesul și entuziasmul vostru s-a răspândit și aveți împreună posibilitatea de a schimba lucrurile. Dar mai avem mult până ce asta se va întâmpla.

Personal, m-am emoționat puțin citindu-le răspunsurile, dar mi-am pus șapca de fată mare și am păstrat îmbrățișarea virtuală de grup pentru finalul articolului, întrucât nu m-am oprit doar la ele: am luat legătura și cu două dintre cei aproape patruzeci de coordonatori de cluburi de film, Tea Nicolae din București și Diana Smeu din Bacău. Ele mi-au povestit despre experiența lor cu OWR la Școală, cum este filmul documentar o modalitate foarte bună și frumoasă de educare și încă ceva.

Cum ai ajuns coordonator de club de film și ce te-a împins să faci asta?

Diana: În contact cu OWR am intrat când am fost în juriu la festival și am rămas connected cu oamenii de acolo și cu inițiativa. Apoi am văzut că pot face club în liceu, am vorbit cu fetele și s-a făcut. Am vrut cumva să suplinesc faptul că la noi în oraș nu ai efectiv unde sa te duci să vezi un film mișto, plus că mi-am dorit să contribui mai mult la fenomenul ăsta cinematografic care își făcuse apariția la noi odată cu Eye Film Festival. Și am vrut sa le arăt colegilor și prietenilor că filmul documentar e artă-artă și să nu mai fie așa rigizi în legătură cu el.

Tea: Eu m-am îndrăgostit până peste cap de One World acum doi ani, pe când făceam parte din juriul festivalului. Deși înainte să fiu jurat nu fusesem obșinuită cu documentarele sau, mai bine zis, cu cultul documentarului, săptămâna aia mi-a schimbat toată perspectiva asupra vieții. Îmi amintesc foarte clar primul documentar marca OWR pe care l-am văzut – era despre Siria, era în deschiderea festivalului și am plâns jumătate din film. Când s-a terminat, eu și ceilalți membri ai juriului ne-am îmbrățișat afară, în frig, și am ajuns acasă tremurând.

În seara aia mi-am dat seama cât de mică eram – și cât de mică sunt. Am văzut în fiecare zi câte două, trei documentare, timp de o săptămână, și fiecare documentar mă făcea să mă simt din ce în ce mai mică, mă înghesuiam în scaun și simțeam că nu mai puteam. La momentul acela, făcusem vreo trei-patru voluntariate, scriam despre drepturile comunităților LGBT și Romani prin reviste și credeam că era suficient, că ajutam destul de mult. One World m-a făcut să-mi dau seama că nu, nu era destul, și că niciodată nu poți să ajuți destul de mult. M-am simțit sufocată de cât de mică eram și am început să fac și să ajut din ce în ce mai mult. Așa am ajuns și coordonator de club – am vrut să le arăt cât mai multor oameni și cât mai multor elevi lucrurile pe care le-am văzut eu. Ca să ne dăm seama cât de mici suntem împreună, și să încercăm să fim mari – tot împreună.

Ce impact crezi că au filmele documentare asupra tinerilor?

Diana: Mi se pare că filmul are o forță mult mai mare decât alte forme de artă, fiind mult mai accesibil și universal. Asta și în cazul filmelor documentare, care reușesc să atragă foarte mișto atenția asupra multor aspecte din viața noastră. E una dintre cele mai extraordinare forme de educație alternativă. Filmul ca atare comunică foarte mult cu spectatorul, iar cele de tip documentar au această calitate de a învăța și a-i determina pe oameni să conștientizeze anumite lucruri. Impactul va fi în mod cert faptul că vor fi puși față în față cu o anumită realitate. Când vor ieși din sala de cinema, e imposibil să nu se fi schimbat ceva în energiile si mentalitatea lor. Eu cred că vor lua atitudine. Asta s-a întâmplat cel puțin în cazul meu și a grupului meu de prieteni. 

Tea: Câteodată, la proiecțiile din cadrul cluburilor de film, mă mai uit prin jurul meu și mereu văd fețe lăcrimate sau oameni care tremură. Filmul, filmul documentar și poveștile despre lume te schimbă, în general. În plus, filmele nu sunt doar o formă de divertisment, ci reprezintă și o modalitate de a educa, de a forma, de a aduce puțin mai mult awareness. De asta ar fi frumos și important să se învețe lucrurile astea în școli.

Cum crezi că se vor schimba lucrurile odată cu aprobarea Legii Cinematografiei?

Diana: Trebuia cumva ca cei care vor fi aleși la conducerea CNC să ofere cum ar veni cinema-ul Bacăului (n.r Cinema Central). Asta probabil se va întâmpla pe parcursul anului viitor, noi așa credem, pentru că sunt destul de multe presiuni în sensul ăsta. Eu nu știu acum prea bine cum relaționează CNC, doamna Ministru și Municipalitățile din fiecare oraș, dar rezolvarea situației ține de toate astea trei puteri, zic eu, în aceeași măsură.

Diana, ce poți să-mi spui despre inițiativa de a redeschide Cinema Central, cinematograful închis de la tine din oraș?

Anul asta am făcut un nou festival în Bacău, Eye Film. După prima ediție din mai, am revenit acum în septembrie cu o seară de proiecție în aer liber, unde am văzut Sieranevada. Acolo am lansat campania de redeschidere a Cinematografului Central, care am impresia că nu mai funcționează de vreo 4-5 ani. În fine, vedem acum după alegeri cum stă treaba pentru că momentan știu că nu aparține Primăriei de la noi și nu s-a luat până acum nicio măsură. La proiecție i-am întrebat pe cei care au venit dacă doresc să semneze petiția. În seara aia am strâns 500 de semnături și când mai avem activități prin oraș, continuăm să solicităm ajutorul. Mergem pur si simplu la oameni, le prezentăm proiectul și, de cele mai multe ori, semnează. Scopul este să strângem cât mai multe și după să le arătăm Municipalității, să ia atitudine în legătură cu asta. Gen ca cinema-ul să revină cumva acasă și să-l putem renova și după redeschide.

Ca să susții Cinema Central nu trebuie, neapărat, să mergi în Bacău – s-a făcut și o petiție online care poate fi semnată aici. Redeschiderea Cinema Central va fi încă o luptă câștigată. Un fel de Cinema, mon amour 2.0 și, personal, sper să se facă o întreagă serie.

Opt în 2016, patru sute în viitorul generației mele.