Pe cine iubeşti cel mai mult din Buffy

Pe 10 martie, serialul Buffy the Vampire Slayer a împlinit 20 de ani. Dintre toate serialele pe care unii dintre noi le-au prins sau le-au văzut în adolescență, Buffy a avut mereu ceva special, poate pentru că are în centru o protagonistă care numai neajutorată nu e, o bătăioasă care le are pe toate, looks, brains, great friends & sexy complicated boyfriends, și, în plus de asta, salvează lumea. La liceu fiind. Dacă în celelalte seriale cu adolescenți pe care le prinseserăm până la Buffy, ca Beverly Hills 90210 sau Saved by the Bell, fetele trebuia să fie în primul rând frumoase și să aibă succes la sexul opus, în Buffy ele au superputeri și sunt cel puțin la fel de șmechere ca their masculine counterparts. E în general bine să ți se spună în liceu că scopul vieții tale nu este cucerirea băieților, ci uciderea vampirilor. Slayer. Mă gândesc că de la Buffy am rămas și cu sintagma Slay! 

I Heart Buffy and I cannot lie 

Pe piatra de mormânt a lui Buffy (a murit de câteva ori în serial) scrie She saved the world. A lot. Și e adevărat. Buffy și prietenii ei au salvat lumea de la câteva finaluri și dezastre. Într-atât încât la un moment dat se întreabă care e pluralul de la apocalipsă în engleză. Dincolo de faptele astea de vitejie de care nu prea aude și nu prea știe nimeni (nu prea aveam parte de social media acum 20 de ani), Buffy e spaima vampirilor, maestra glumelor/ jocurilor de cuvinte după ce a înfipt bine de tot țărușul într-un vampir și acesta s-a transformat în praf și e foarte deșteaptă deși nu-i place prea tare să învețe... Dincolo de orice, Buffy e preferata mea pentru că nu poate să renunțe. Pur și simplu nu poți s-o ții pe Slayer la pământ. Și ioi, sunt mulți care încearcă. Câțiva vampiri bătrâni de milenii. Fetele populare de la școală. Politicienii – primarul, mai exact – care crede că știe mai bine cum trebuie să se comporte o femeie. Consiliul Observatorilor pentru care lucrează. O zeiță isterică. Internetul e mare, dar nu știu dacă a stat cineva să numere câți pumni a încasat Buffy în cele 7 sezoane și 144 de episoade. Câte vânătăi a colecționat. Și cu toate astea, încă mai merge la patrulă în pantofi cu toc, pentru că Buffy e complexă. Salvează lumea și vrea să arate bine și să aibă umor în timp ce face asta.

Nici moartea multiplă nu poate să o țină în loc. Pentru că e o prietenă excelentă – și în probleme ale inimii, și în cele demonice – câștigă loialitatea celor din jur cu ușurință. Chiar și pe cea a creaturilor demonice care se reformează datorită influenței ei pozitive. Din spiritul de neînfrânt al lui Buffy, din incapacitatea ei de a renunța și de a accepta ca Apocalipsa, tragediile din familie sau un job de doi lei la un fast food să o înfrângă, toți cei din jurul ei învață să facă același lucru. Puterea lui Buffy le dă putere celorlalți. Îi inspiră. Buffy e exact cum ar trebui să fie un lider. Conduce cu blândețe și e deschisă la discuții și negocieri, dar reușește să fie fermă și să se impună atunci când știe că instinctele ei au dreptate, oricât s-ar îndoi cei din jur.

Dar Buffy reușeșește să își aducă influența pozitivă dincolo de orașul Sunnydale, California, construit în vârful unei Hellmouth - Gura Iadului, un oraș plin de soare ziua și infestat de vampiri noaptea. Ce a reușit Buffy în cei 20 de ani de când a apărut este să inspire generații după generații de fani.
Eu m-am îndrăgostit de Buffy de când am văzut-o prima oară la TV, acum probabil vreo 18 ani. Încă nu aveam buletin. Și după ce am revăzut episoadele și am descoperit toate straturile ascunse, toate semnificațiile (încă mai descopăr, chiar dacă sunt la cel puțin a 10-a vizionare), m-am îndrăgostit de ea din nou. Și asta deși mulți prieteni mi-au cam râs în nas când am menționat-o, deloc dispuși să îi dea măcar o șansă. Și asta deși chiar și fanii Buffy nu prea o suportau pe ea, protagonistă, fiind atrași de celelalte personaje. Din fericire am crescut și acum avem internet. Și văd iubirea pentru Buffy peste tot. - Ruxandra Grecu 

Giles

Nu îmi mai amintesc mare lucru despre Giles în afara faptului că era cumva perfect. Acest silver fox îmbrăcat mereu la patru ace (și și când nu era, tot era, de fapt), cunoscător a tot și a toate, deștept foc, avea și ochelari, desigur, fiind deștept, și bineînțeles, britanic, pentru că nu poți să bifezi toate astea fără un accent, totuși, nu te mai crede nimeni. Clipea isteț în spatele ochelarilor săi rotunzi și rezolva calm totul, salvând lumea one grey hair at a time. Desigur, era și adorabil de fâstâcit, dar doar cu femeile, nu și cu demonii (avea totuși o misiune). Și deși părea serios și avea grijă de toată lumea din film, nu se lua prea tare în serios, pentru că era britanic, și, deci, pe lângă faptul că era perfect, deștept și cu accent, avea parte și de umorul insular. Am spus că era grizonat? Era și grizonat. Și britanic! Dacă stau bine să mă gândesc Giles era o combinație de Hugh Laurie și Colin Firth, varianta hot for teach înainte de orice Bridget și House M.D, la care adăugăm și o gașcă de liceeni, demoni și vampiri într-o furtună de hormoni. Totul cu vestă și cravată. - Emilia Barbu 

Tara Maclay 

În mod evident e foarte greu să alegi un singur personaj preferat din Buffy The Vampire Slayer (și e și mai greu să alegi un singur personaj preferat din spin-off-ul Angel). Adică, o aleg pe Drusilla, vampireasa lunatică? Pe Spike, vampirul care încearcă s-o violeze pe Buffy, dar care-și obține sufletul înapoi din dragoste pentru aceasta? Pe Willow, vrăjitoarea iubitoare de vârcolaci ce își descoperă veleitățile sapphice în al patrulea sezon și care devine the big bad al sezonului șase? Pe Giles, figură paternală par excellence? Pe Glory, doamna big bad din sezonul cinci care e foarte self-absorbed? Pe Anya, fostă demon al răzbunării, devenită om și care nu prea are habar despre curtoazie și tact? Toate personajele astea (și, din nou, nu intru în problema de personaj preferat din Angel - acolo ar fi o alegere și mai dificilă între Wesley, Cordelia, Darla, Angel, Fred) sunt perfect valide și valabile și spun multe despre cât de important și cât de bun e serialul ăsta.

Personajul meu preferat, însă, apare abia în sezonul patru și, bașca, are și un sfârșit tragic și înfurietor de injust: Tara Maclay. Apare într-unul din cele trei cele mai bune episoade ale serialului, Hush, iar chimia dintre ea și Willow e evidentă încă de la început (cele două devenind, ulterior, unul dintre cuplurile foarte dragi mie din zona de TV). Tara e genul de personaj-suport care se traduce atât de ușor în viața reală și genul de persoană pe care o cunoaștem cu toții, în mod inevitabil: e omul care îți e alături tot timpul, care e dureros de sincer cu tine (dar a cărui sinceritate vine din dragoste), care te aduce cu picioarele pe pământ, care a trecut prin suficiente traume încât să știe ce sfat să-ți dea la momentul oportun, genul de mother figure care întotdeauna îi pune pe ceilalți înaintea ei. Din punct de vedere al personajului și legat strict de serial, Tara are niște momente absolut splendide și teribil de dureroase pe parcursul celor trei sezoane în care apare: episodul Family din sezonul cinci este focusat pe ea (bonus: în acest episod apare și Amy Adams) și pe problemele ei familiale și minciunile care i-au fost inculcate din fragedă pruncie, în Once More With Feeling are una dintre cele mai frumoase piese din întreg serialul (Under Your Spell - piesă dulce-amară și tristă), în Restless e cea care prevestește venirea surorii lui Buffy, Dawn și, mai ales, în Seeing Red, e cea care te lasă-n lacrimi, cu inima făcută ferfeniță și cu sufletul frânt atunci când se prăbușește secerată de gloanțe și cea a cărei moarte o transformă pe Willow în Dark Willow. E imposibil să nu-ți fie dor de Tara după ce dispare, e imposibil să nu ții un loc special în inima ta pentru acest personaj care, deși la început nu pare foarte important în economia serialului, se dovedește a fi unul dintre cele mai importante și impactante. - Cătălin Mesaru 

Cordelia

În teorie, ar fi trebuit s-o detest pe Cordelia: o tipă de bani gata care priveşte pe toată lumea de sus. În practică, ori de câte ori cunosc o fată de bani gata în carne şi oase, sunt dezamăgită că nu se poate compara cu Cordelia.

Cordelia e plină de încredere şi nu se ruşinează cu treaba asta, nimeni n-o poate călca în picioare. Cordelia vrea să fie în vârful piramidei sociale nu doar din vanitate, ci pentru că înţelege că singurătatea e mai uşor de îndurat când eşti înconjurat de oameni. Cordelia e curajoasă când se ivesc vampirii şi alte arătări, deşi n-are nici o superputere. Cordelia zice fix ce gândeşte: „tact înseamnă să nu spui chestii adevărate, cred că o să zic pas”, şi-i aduce pe prietenii îmbătaţi de propriul eroism cu picioarele pe pământ. Cordelia se respectă şi-i da papucii lui Xander prompt când îl prinde în flagrant delict cu Willow. Şi pentru toate astea e pedepsită de scenariştii serialelor Buffy şi Angel, iar şi iar, cu varii umilinţe, şi în cele din urmă cu o ieşire din scenă degradantă. I heart Buffy forever, dar limitele feminismului că-n ‘97 al lui Joss Whedon se văd fix în personaje precum Cordelia, Faith, Anya: femeile mişto cu prea mult tupeu, odată create, îl sperie pe însuşi creatorul lor şi trebuie să li se taie din nas. Până la urmă, Cordelia a fost prea de tot pentru propriul ei univers fictiv. - Nadia Barbu 

Spike 

Nu știu, probabil c-am simțit din prima că Spike nu e chiar the bad guy din poveste. Chiar dacă atunci când a apărut purta o haină de piele de la una dintre cele două slayere pe care le omorâse deja (un record printre vampiri) și Angel i-a spus imediat lui Buffy că nu-i a bună deloc, să se ferească de el. Chiar și așa, Spike era extrem de caring cu Drusilla, iubita lui cea sinistră și deosebit de sexy overall. A fost personajul meu preferat la prima vedere. 

Spike e un tip mișto, complex, cu defecte și amazing cheekbones. Spre deosebire de Angel, el nu are două instanțe - instanța cu suflet, pâinea lui Dumnezeu și instanța non-suflet, Apocalipsă. OK, e adevărat că și Spike trece de partea binelui o dată ce se pricopsește c-un chip care nu-i mai permite să omoare oameni - dar care nu-l face mai puțin doritor, sau mai puțin sarcastic - , și definitiv odată ce-și recâștigă și el sufletul (pentru că vrea el, nu de alta). Dar, cu suflet sau fără, important e că nu pendulează între a fi prințul și Satana, ci e un pic din amândouă, tot timpul, după gust, și are mereu cuvintele la el. I may be love’s bitch, but at least I’m man enough to admit it. Deh, e un poet dandy neapreciat de sfârșit de secol 17 care lived enough să prindă Sex Pistols și, de unde cred că-i vine inspirația, niște Billy Idol. Faptul că mama lui Buffy îl place, că el și slayerița fac echipă bună și că o înțelege ca nimeni altul chiar și când sunt inamici sau (doar) aliați sunt acele mici semne care duc spre surpriza cea mare a serialului (a doua fiind că Willow e bi) și anume că Spike + Buffy = LOVE, sau cel puțin some awesome sex. 

Pentru că, de fapt și de drept, cel mai important e că Spike are potențialul cel mai pe kink din serial. Trecând peste felul cum arată, deși e suficient, omul are fantezii sexuale elaborate, își face și un robot care să semene perfect cu Buffy și care să-i devină sclav sexual la un moment dat, dar renunță la el rapid, dezgustat, pentru că și Spike, ca și majoritatea personajelor masculine din serial, e mai degrabă feminist și când în sfârșit el și Buffy și-o trag prima oară, distrug literally o casă, ceea ce e frumos. La final, după ce a făcut tot ce se poate ca Buffy să aibă încredere în el și să-l iubească, se sacrifică cu totul pentru ea și sfârșitul lumii, ceea ce e ultra-romantic și un pic fraier din partea lui. Dar recuperează pe deplin când, în ultimele clipe, ea îi spune pentru prima oară că-l iubește, iar el răspunde No you don't, but thanks for saying it #așaseface

După care învie, dar în alt serial. - Karin Budrugeac

I’m a slayer, ask me how 

Am să trişez puţin. Mi-e greu să aleg un personaj preferat din Buffy, aşa că îl aleg pe creatorul lor, Joss Whedon, Dr. Horrible însuşi. Aşa îi pun în găleată pe toţi, Buffy, Spike, Anya, Faith, Willow, Oz şi cine-o mai fi. Deci, Joss, care acum două decenii a avut o idee. O fată merge spre casă singură, noaptea. O fată mignonă, blondă, uşor pierdută în spaţiu, ca o adolescentă din California.

Niciodată o victimă, ci una dintre cele mai tari femei de pe micul ecran, una tridimensională, vulnerabilă, preocupată de cum îi stă părul. Şmecheria nu e asta, ci faptul că Joss i-a dat o gaşcă de bărbaţi (şi alţii) care sunt perfect OK cu ideea că ea e şefa. That’s my thing, that’s my kink, spune Joss. Azi se studiază Buffy la facultate, există Whedon Studies Association şi revista Slayage.

Buffyversul devine mai apăsător şi mai bun cu fiecare sezon. Dincolo de liceu, Buffy îşi pierde mama, are datorii, renunţă la facultate, îşi creşte sora adolescentă, iubeşte şi pierde, lucrează la McDonald’s (sau pe acolo) şi trebuie să strângă ban pe ban ca să înlocuiască ţevile din casă veche. Asta pe lângă o apocalipsă sau două. Joss Whedon mi-a dat un serial cu care să rezonez în anii grei de liceu şi un serial la care tot revin. Este populat de misfits care vorbesc şi tolerează mult. Monstrul săptămânii este o metaforă despre reguli fără sens, singurătate, iubiri nepotrivite, frică de moarte sau de sex. Şi toate legumele astea nu se iau în serios şi nu se dau cu predici. Acum 11 ani locuiam într-o casă plină de studenţi străini într-un mic campus american, noi înşişi nişte neadaptaţi. Revedeam episoade din Buffy cu o viitoare contabilă sud-coreeană, o profesoară japoneză, un doctor veterinar olandez, un ecologist neamţ, un IT-ist Indian si din cand in cand un activist venezuelean. Dovadă clară că ne uitam la cultură pop de calibru înalt.

Episoade: Prophesy Girl, When She Was bad, Hush, Fool for Love, The Body, The Gift, Flooded, Once More With Feeling, Touched, Chosen - Luiza Ilie