PIFF: Ce n-a văzut Ploieştiul

Ediția asta a fost prima care a găzduit filmele în cinema. Au fost șase secțiuni de scurtmetraje plus două lungmetraje românești, Domestic și Rocker. La Rocker a fost prezent și regizorul Marian Crișan care a participat la o mică sesiune de Q&A, iar vineri seara a avut loc un concert Blue Nipple Boy.

La PIFF sunt filme bune, oameni frumoși și voluntari cât să ocupe un sfert de sală.  Am văzut la proiecții tot felul de oameni la care nu m-aș fi gândit vreodată că ar fi interesați de un festival de film, inclusiv persoane cărora le dădusem chiar eu flyere și le povestisem despre ce o să se întâmple la festival. Oricum, având în vedere că în Ploiești nu prea se oganizează evenimente culturale, la PIFF a venit destul de multă lume, mai ales seara, la lungmetraje.

Ziua 1

Tuns, ras și frezat, R: Bogdan Mureșanu (Festival Friends)

După revoluție, un bărbat intră în frizeria lui Vasile. Frizerul (Victor Rebengiuc) își dă imediat seama că figura bărbatului îi este cunoscută, dar nu știe de unde să-l ia. Însă apoi își dă seama: clientul este posibilul torționar al lui Vasile. Acesta își schimbă imediat atitudinea. Mușteriul spune că nu ar avea de unde să îl cunoască. E un dialog între ei în care frizerul tot insistă că a venit și rândul lui să-l tortureze, fiind replica a ceea ce a primit el în timpul revoluției, de la acest fezabil torționar. Clientul refuză să creadă, pare că nu știe la ce se referă și face pe el (la propriu) de frică, pentru că bărbierul are îndreptat briciul asupra lui. Într-un final, Vasile își lasă posibilul torționar să plece pe jumătate ras. Poate că asta e ceea ce a așteptat jumătate de viață să se întâmple, să aibă șansa să îl tortureze pe cel care la rândul lui l-a traumatizat în timpul regimului comunist, dar realizează că nu are puterea necesară, și că totuși are o conștiință. Sau poate doar are un început de Alzheimer.

Omnivor, R: Laurențiu Răducanu (Festival Friends)

Muște+porci=abator. În primele cadre apar niște muște care se perindă peste tot și care aduc aminte de unele secvențe din Un Chien Andalou. Apoi apar și niște porci care se pare că sunt întreținuți de un tip îmbrăcat în negru care poartă mereu glugă. Pe fundal e o muzică psy care te trimit imediat la Psycho al lui Hitchcock. Pe parcurs se repetă mai multe cadre preponderent cu tentă închisă, așa cum e într-un abator, presupun. Tipul nu are multe de făcut, se tot plimbă prin abator și mai udă porcii ori le dă de mâncare. Probabil că tot el se ocupă și cu tăierea lor. Filmul vrea să pară de groază, iar în unele momente chiar simți că e. Spre sfârșit, tipul spintecă un cap de porc cu un fierăstrău. Și momentul neașteptat: filmul se termină când iși pune pe cap căpățâna porcului. Cadrul e evident creepy, dar în același timp amuzant.

Henry, R: Yan England (Oscars Night by Next IFF)

Henry este un bătrânel de vreo optzeci de ani care a fost pianist și care suferă de Alzheimer. El încă este convins că soția lui, violonista Marie, trăiește și că vor avea un concert duet peste câteva zile în care vor interpreta Intermezzo din opera Cavaleria Rusticana, care era trademark-ul lor. Henry ajunge pe patul unui sanatoriu, unde este vizitat în fiecare zi de către fiica lui. Umblă pe holurile spitalului și are flashback-uri cu cele mai fericite momente din viața lui: atunci când a cunoscut-o pe Marie și au cântat împreună, atunci când se naște fiica lor, Nathalie, și atunci când cântă pentru ultima oară împreună, cu o zi înainte de moartea lui Marie. Apoi uită totul și o ia de la capăt.

Asad, R: Bryan Buckley (Oscars Night by Nexy IFF)

Scurtmetrajul se desfășoară într-un sat sărac din Somalia în timpul războiului, unde un băiat de treișpe ani pe nume Asad trebuie să se hotărască pe ce drum să o ia: să ducă o viață de pirat sau să fie un pescar, în ciuda faptului că nu reușise să prindă niciun pește. Asad își salvează fratele din mâinile unor tâlhari somalezi, dându-le recompensă un pește de 13 kg. Când pleacă cu barca să pescuiască, găsește un iaht înăuntrul căruia zăceau împușcați un prieten de-al lui, Laban, împreună cu încă o femeie. Apoi mai găsește ceea ce noi numim - o pisică. Asad nu mai văzuse în viața lui așa ceva așa că o ia u el în barcă să o ducă acasă. În sat toată lumea rămâne uimită, și toți zic că felina este un leu alb. Și cam așa se termină filmul. Ceea ce e interesant este că cei doi actori principali, Harun Mohammed și Ali Mohammed nu au fost niciodată la școală și erau analfabeți. Au trebuit să memoreze 19 pagini de scenariu și să le zică în fața regizorului care nu știa să zică în somaleză decât da și nu. Filmul este un tribut pentru toți actorii care au jucat în el și care și-au pierdut țara în urma războiului.

[Alexa Cardaș, voluntară la PIFF]

Ziua 2

Sâmbătă, în a doua zi a festivalului, s-au proiectat scurt-metrajele din competiție – două calupuri cu competiția internațională, și unul cu cea națională. Nu era foarte multă lume, dar voluntarii zâmbeau cu gura până la urechi de fiecare dată când vedeau pe cineva necunoscut la intrare. Sunteți aici pentru festival? / Da./ Hîîîî!

Filmele au fost toate cel puțin bune (inclusiv cele românești), fapt care m-a surprins, deși nu am venit la festival cu niciun fel de așteptări.

The Single, R: Karol Starnawski (Competiția internațională)

Rafal e dus de prietenii lui petrecerea burlacilor, la inițiativa logodnicei, Gosia, deși el nu pare deloc entuziasmat de idee. Până la urmă se lasă pe mâna lor – se duc într-o pădure, se aleargă cu fumigene colorate, joacă paintball, se îmbată praf. Seara se scurg toți într-un club și beția continuă, dar acum li se alătură dansatoare la bară și o lumină intermitentă. Totul bine și frumos până când dansul lui Rafal cu stripteuza degenerează, și intervine pușca de paintball, care deși nu e fatală, doare. Și mai ales, arată extrem de înfricoșător dacă ești beat turtă.

A doua zi la prânz, Rafal stă la masă cu Gosia și părinții ei. E genul de mahmureală care te face să-ți fie greață de orice; de zâmbetul drăgăstos al logodnicei, de conversațiile politicoase cu părinții ei, de asfaltul pe care calci, de hainele în care ești îmbrăcat. De fața ta. Tăcerea ca de marmură de la masă devine din ce în ce mai grea, până când Rafal se ridică și pleacă, neținând cont de privirea disperată a Gosiei. Și o ia la goană, spre pădure.

Willing to live, R: Yana Ankudovich (Competiția internațională)

Domnul Vyacheslav are în ultima vreme același vis: merge la o plimbare cu cățelul lui, Belka, și are doar o mână și un picior sănătoase.
Își începe fiecare dimineață salutându-și soția care se uită impasibil din fotografie. Apoi își planifică ziua, face patul, strânge ouăle de la gâini, își ascute toporul; mereu e câte ceva de făcut. În ce a mai rămas din zi, mai face niște exerciții fizice (dar nu mult, pentru că se plictisește), sau mai încinge o discuție cu Roman, prietenul lui care îl vizitează în fiecare miercuri, ca să bea ceai și să vorbească despre viață. Când se întinde pe cer albăstruiul ăla fix de dinainte de întunecare, se înfofolește în pătură, și îi spune noapte bună soției. Domnul Vyacheslav are în ultima vreme același vis.

Echo, R: Marcin Filipowicz (Competiția internațională)

Un tată se întoarce acasă după mult timp și își duce fiul într-o excursie în pădure. Fiul e timid, anxios, complexat. Poate tocmai de-aia i-ar prinde bine să învețe să se descurce prin pădure; să monteze un cort pe ploaie, să facă focul, să pescuiască. Dar niciodată nu e îndeajuns de îndemânatic, și niciodată privirea lui speriată nu atenuează vocea și atingerea aspră a tatălui.

Dorința băiatului de a se apropia de tată și dorința tatălui de a-l schimba radical pe fiu devin din ce în ce mai îmbârligate, până când se contopesc și începe să miroasă a ars. Așa că orice tentativă de relaționare între cei doi regresează, și se întoarce în punctul de unde a plecat. Sau de fapt, poate chiar se rupe definitiv.

Wonderland, R: Peter Kerek (Competiția națională)

1980, România. Lui Istvan nu îi plac găluștele cu prune așa că le îndeasă în buzunarul de la geacă, ca mai apoi să stea mândru în fața farfuriei goale. După ce e înfofolit de nu i se mai văd decât ochii, Istvan pleacă cu mama într-o vizită, la un ofițer de securitate, ca să facă rost de pașapoarte. În timp ce domnul ofițer îi ridică fusta lui mama, Istvan se duce în aventura spre sticlele de Pepsi, după care e cel puțin obsedat. Casa domnului ofițer se dovedește a fi magică – animale împăiate se odihnesc pe masa din bucătărie, sufrageria pare ruptă dintr-un castel și frigiderul e plin de Pepsi. Însă apa de la chiuvetă nu merge. Așa că lasă robinetele rotite la maxim, și uită de ele, pentru că abia se mai poate mișca de la cât suc are în burtă. Și evident, chiar când domnul ofițer și mama mai au un pic și ajung în punctul culminant, valuri de apă se întind amenințătoare peste parchetul scump. Gulp; un pic prea mult Pepsi, chiar și pentru Istvan.

My baby, R: Luiza Pârvu (Competiția națională)

Filmul începe din perspectiva noastră; suntem o femeie bolnavă și fiica noastră ne dă de mâncare cu lingurița. Apoi ne răsfoiește un album cu fotografii, cu răbdare. Fiica noastră e o femeie tristă cu părul roșcat, și e gardian de noapte. Se holbează în fiecare seară la ecranul care înregistrează camerele de supraveghere. Se holbează la el, care stă peste program ca să mai lucreze. După ce își roade unghiile câteva minute în șir, se duce la el în birou, își trage un scaun în fața lui, se prezintă.

„Bună, eu sunt Iulia. Am să-ți spun ceva ce probabil o să ți se pară ciudat.”

Apoi camerele de supraveghere îi urmăresc mergând unul lângă altul pe holurile clădirii, tăcuți și distanți, până când intră într-o cameră.
Filmul se termină tot din perspectiva noastră; suntem un bebeluș. În dreapta stă aplecată deasupra noastră mama, care nu mai e atât de tristă. Iar în stânga, bărbatul care lucra până târziu, împreună cu soția și fetița lui. Zâmbesc și ei.

[Teona Galgoțiu]

*Filmele câștigătoare au fost Echo și Wonderland.

--
Alexa Cardaș are 16 ani și face voluntariat la orice festival se organizează prin Ploiești (PIFF, festivalul de fotografie Secvențe). A participat la a 11-a ediție a atelierului de film pentru adolescenți Let's go digital din cadrul TIFF și în principiu ar vrea să dea la regie film.