Scenariile lui Dinescu

8 regizori și scenariști care se luptă cu primul lor lungmetraj au venit anul ăsta la Cetate, tărâmul lost in time de lângă Dunăre, pentru a 4-a ediție Pustnik, un program de rezidență pentru cineaștii din toată lumea. Au avut la dispoziție 8 zile pentru a-și dezvolta scenariul, ajutor de la un tutore (Laurence Coriat, scenarista lui Michael Winterbottom), un regizor invitat (Nicolae Constantin Tănase) și întâlniri cu producători europeni, pe un mood mai prietenos decât au ele loc în mod normal. Printre cei 8 s-a aflat și Ana Gheorghe, scenarista unuia dintre cele mai văzute și premiate scurtmetraje românești din ultima vreme - O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe). Am rugat-o să ne scrie un jurnal de rezidență, curioși cum e într-un „cantonament” de scris, înconjurat de oameni care fac același lucru ca tine. Ana s-a conformat și ne-a dat și câteva dintre fotografiile pe film pe care le-a făcut acolo. Iată ce a ieșit:

Noaptea 0, Duminică

Pe drum nu a mers radioul, așa că șoferul nostru a binevoit să cumpere un CD de la benzinărie. Nu știm ce proces de selecție a făcut, dar erau acolo toate hit-urile de gym din anii ’90. Am fredonat, dar nu prea tare fiindcă nu ne cunoșteam prea bine între noi și nu voiam să ne facem de râs în vreun fel. Același șofer a luat amendă pentru depășirea vitezei (90 în localitate), când mai aveam 10 minute până la Port Cetate. Ne-am simțit prost și am făcut chetă să îi acoperim măcar o parte din amendă. Până la urmă ne împărtășea entuziasmul în felul lui.

La Cetate sunt căței mulți, căței noi, căței mici și mari. Ne-am îndrăgostit la prima vedere. Eu m-am resemnat, nu o să scriu nimic aici. Prea multe distracții. A doua chestie pe care o observi la Cetate e că totul e branduit cu labelul „…ale lui Dinescu”; E pe pahare, sticle, oale, borcane, uși, măgăruși, bibelouri. Vinul lui Dinescu e cel mai bun și e și al nostru. După prima noapte împreună la vin concluzia a fost we’re all fucked up. OK.

Ziua !, Luni

Ne-am trezit târziu, ne-am plimbat infinit, am mâncat enorm. N-a scris nimeni nimic, dar ne întrebăm ocazional unii pe alții „ai scris ceva deja?”, „Ce faci? Hm? Scrii?”. Outline, treatment, sinopsis, drafturi - auzi , dar nu le vezi. Dean are deadline, Kimie vrea să rescrie tot, e la al patrulea draft deja. Eu și Andrei suntem în concediu.
Până acum singura care a lucrat efectiv este Laurence (tutorele nostru). Ne-a citit proiectele și și-a notat câte trei pagini la fiecare, mai mult decât au scris unii dintre noi până acum. Eu una cel puțin. Încep să mă simt prost, dar îmi trece repede.

La Cetate locuiește un scriitor din Germania, Leo (31 de ani, slab și cu început de chelie, poartă ochelari de vedere). Se uită la noi după ochelari, ne urmărește toate mișcările. Tânjește să stea cu noi. Come on over! Leo are o bursă aici și este oaspetele lui Dinescu. El este adevăratul Pustnik. Scrie o carte despre morminte, i-am zis și noi câte ceva despre. Ascultăm aceeași muzică, întinși în pat cu mâinile pe piept. Noaptea s-a petrecut cu același vin al lui Dinescu și cu muzică lăutărească de pe iPhone.
Kimie a cedat prima și s-a dus la culcare, e ceva „genetic” zice ea. Nu poate ingesta atâta alcool ca noi. Merci.

Ziua II, Marți

Mașinile, cârând umbrelele de pe plaja din apropiere, s-au perindat toată ziua spre încântarea cățeilor. Vântul bate foarte tare și constant aici, simți că te înnebunește. Azi am citit câteva pagini dintr-o carte ca să îmi facă poftă să scriu, să mă bage în stare. Dar era prea bine scrisă și doar m-am frustrat. Am moțăit pe plajă cu Prinț, care si-a pus capul greu pe spatele meu. Și el simte ceva pentru mine. Am făcut baie împreună, ne-am învigorat. M-am apucat de scenariul meu, am title page-ul. A fost o zi de încălzire. Până și Dinescu ne-a întrebat dacă ne place mâncarea, că el ar fi făcut-o mai cu dichis, o să ne gătească chiar el mâine. Mulți s-au culcat la 10, propunându-și să se scoale devreme următoarea zi și să scrie mult, mult. Noi (deja se conturează o bisericuță = românii + Leo + Gale din Filipine) am stat să bem până la trei și să vorbim despre dog fashion, de ce nu.

Ziua <3, Miercuri

Abia m-am trezit și deja am scris 6 pagini. Nu îmi dau seama dacă e bine ce scriu, dar îmi place să o fac. Am depășit acel moment de blank page. Am sărbătorit cu nu una, ci două băi în Dunăre. Apoi cu un somn dulce de prânz și o bere rece. N-am mai scris nimic restul zilei. Îmi pare că acest jurnal îl țin ca să mă auto-umilesc și pedepsesc. Cine a zis că trebuie să scrii ceva aici neapărat? La Pustnik vii ca să ai oportunitatea să scrii, e treaba ta ce faci cu ea. Nu e nicio presiune, dar ea plutește în aer peste tot. O inspiri la fel cum un cățel miroase pâinea, o înghite și apoi o scuipă, că n-are chef de pâine când e pomana porcului pe masă. Numele cățelului meu preferat este oficial Brenda, varianta Beverly Hills Cetate. I se potrivește. Să dai nume căței este o etapă de scriere a scenariilor la Cetate. Am continuat cu Finn, Waffles the Banana Dog, Charlotte. Azi m-a înțepat o viespe de picior, dă cu sare, pune gheață, uite o lămâie, nu, o aspirină umezită. În loc să mă trezească, mi-a dat o stare și mai accentuată de lentoare și apăsare. Am dormit, ascultând mașinile care încă mai cară umbrele gigant și cățeii urmărindu-le. În mintea mea, Brenda a fost călcată de o mașină și am pierdut-o. Ce înseamnă asta? Cine e Brenda? Cine sunt eu?

Ziua xxx

Astăzi un câine a urinat pe laptopul lui Andrei.

Ziua Vineri

M-am tratat cu treatment azi. Am toată structura viitorului scenariu în fața mea. Am trecut de la discuțiile lungi despre filme, la discuțiile lungi și foarte intime despre noi, familie, relații, diferențe și similitudini culturale. Mama lui Kimie nu o privește niciodată în ochi, e „prea intens”. Ele nu discută niciodată despre ceea ce simt, sintagma „te iubesc” există, dar nimeni nu o folosește. Mie mi se pare atât de straniu, noi iubim atât de multe lucruri și oameni și o facem atât de vocal și deschis. Mă uit direct în ochii lui Kimie și știu că ea nu e așa. Nu suntem numai noi la Cetate, mai sunt turiști cazați aici. Unul dintre ei eram convinși că e Fănuș Neagu, i-am povestit lui Leo despre el. Apoi am aflat de pe Google că Fănuș a murit în 2011. Fantoma lui Fănuș? Un frate geamăn? Am început să rescriem împreună cu Leo o povestire alternativă despre moartea luI „Fanush”, Dinescu este și el un personaj (negativ). Am încheiat seara într-o cheie veselă, cântând cântece vesele sataniste.

Ziua VII, SÂMBĂTĂ

Fanush este astăzi îmbrăcat în fucsia, îi stă foarte bine. E o nuntă în zonă, așa că se simte un iz de sărbătoare. Zvonurile spun că vine Guță. Am citit Bacovia în engleză cu Leo și i-am arătat imagini de la Revoluție. Acum țipă „Am învins” de fiecare dată când nu îl băgăm în seamă. Astăzi am scris finalul scenariului meu, fiindcă așa am avut chef. În total am 30 de pagini din scenariu, dar cine numără? Am fost făcut autostopul până în sat, unde ne-am cumpărat Neumarkt, the baby (2,5 l) și the brick (0.5 l), am băut pe mijlocul drumului. Țăranii ard uscăturile pe câmp, miroase a toamnă, a balegă și must.

Ultima zi

A fost ziua dedicată producătorilor, „THE PRODUCERS”. După un panel destul de awkward-ish, nu prea mai avea nimeni chef de pitching. Așa că ne-am apucat să bem, să trecem peste anxietate. Și bine am făcut. Discuțiile au curs lin, ca Dunărea. Majoritatea a rezonat măcar cu o parte din proiect. Am vorbit mult despre producție cu unii, și mai pe development cu alții, ambele helpful. Ne-am revenit cu o plimbare / photo shooting session în pădure. Ne-am întors la cină. Suntem chill, triști că se termină. Mâncăm anormal de tăcuți. Brusc simțim un imbold de a ne ridica de la masă, au venit lăutarii. În sfârșit! Versurile sunt perverse și sexiste, dar hey, nimeni nu înțelege nimic. Christina dansează inocentă pe „ți-am umplut toate găurile cu șurubelul meu”. Unde plecați? Au plecat. Mai stăm la masă, mai bem vinul lui Dinescu și mâncăm gogoși. Ne mutăm mai colea, unde ne așteaptă o altă surpriză, un foc de tabără! S-au întors și lăutarii, acum sunt numai pe instrumental. Am dansat încins în jurul focului, un ritual aproape păgân.

Ora 6:06 am

Eram încă beți.
Ne-am dus să ne facem bagajele, la 7 e plecarea. Am dormit fix 20 de minute, plănuind să recuperăm pe drum. Incredibil de inconfortabil, dar a meritat.

***
Text și foto: Ana Gheorghe
A 4-a ediție Pustnik - European Screenwriting Residency a avut loc între 9 și 17 septembrie, la Cetate. Află mai multe aici.