Sub25ii de la Aristoteles Workshop (2)

A fost primul an în care petrecerile cu băutură, muzică și dans au fost înlocuite de - jocul cu secrete și chibrituri (un fel de adevăr sau provocare variantă din Ucraina), jocul cu cheile, jucătorul legat la ochi și adversarul care trebuie să nu se lase lovit cu ziarul în cap (jucat o singură dată și uitat pe veci), sau nopțile pierdute pe YouTube, din clip în clip.

Însă, mai ales, a fost primul an cu jumătate dintre participanți sub 25 de ani. Episodul doi cu fetele Ioana Țurcan, Iulia Matei, Cristina Haneș și filmele lor.

Vama / Texas

Filmulețul Vama/Texas, în regia Ancăi Păunescu, editat de slovacul Andrej Farba și filmat de Cristina Haneș, surprinde energia și vitalitatea unei bătrânici din Texas care s-a căsătorit cu un român și s-au mutat împreună în Vama. Doamna gălăgioasă și agitată pică perpendicular pe lentoarea și relaxarea ținuturilor bucovinene.

Mezina echipei este Cristina Haneș, 22 de ani, DP și fotograf extraordinaire, din Oradea, absolventă de cinematografie la Cluj. Cristina seamănă uneori cu Amelie, alteori cu Betty Boop (comparație care nu-i place deloc) și nu se teme să plece de una singură, la 7 dimineața, pe ploaie, încărcată cu cameră, trepied și o umbrelă, în căutare de lumină și cadre.

„Îmi place să fac oamenii să se simtă confortabili în prezența mea. Și reușesc de fiecare dată. Sunt foarte deschisă față de ei în legătură cu orice curiozitate au despre mine și îmi etalez vulnerabilitățile, uneori intenționat, pentru a stabili un raport de putere, de egalitate. Aristoteles a fost mindblowing. Mi-a redefinit semnificația cuvântului pedagog.”

Brick In The Wall (marele câștigător al ediției de anul ăsta)

În regia polonezului Gregory Brzozowski, Brick In The Wall povestește despre construcția unei case care nu se va termina niciodată. Este un fel de Meșterul Manole în care toată lumea se sacrifică pe altarul unei vile care ar fi trebuit să fie mai înaltă decât biserica de vizavi, ar fi trebuit să fie gata dacă nu opreau lucrul la ea preț de vreo 20 de ani, și ar putea să fie gata dacă ar lucra la ea mai mult de două persoane, soț și soție, bătrâni, dar neobosiți.

Sub25-ile din echipă sunt editorul Iulia Matei, 22 de ani, absolventă montaj la Cluj, și DP-ul Ioana Țurcan, 23 de ani, absolventă imagine tot acolo. Amândouă sunt în anul I de master la Cluj.

Singura care a reușit să danseze ca un negru pe ritmurile de brotha from another motha impuse de Rafi Pitts, Iulia pierde lejer nopți în fața mesei de montaj și nu se lasă până nu e mulțumită de rezultat. „Aristoteles a fost o experiență unică,” spune ea „oricât de clișeistic și patetic ar suna asta. Simt că într-o lună de zile am învățat extrem de multe din școala vieții. Lucrul cel mai prețios la workshop sunt oamenii și legăturile care se creează.”

Ioana e pilot acreditat la parapantă pentru că vrea să poată filma cu mânuța ei din toate unghiurile posibile. În același timp, cel mai mult pe lumea asta iubește pământul și îi pare rău că oamenii moderni uită cum să aibă grijă de el. Este veselă, optimistă și se trezește în fiecare zi înaintea celorlalți, nu pentru că e ea mai șmecheră ci pur și simplu pentru că nu are stare.

„La Aristoteles am venit doar cu idei despre cum se abordează un documentar. Evident, toate s-au schimbat, în cel mai bun și practic mod cu putință. Și am plecat cu cel mai complex documentar la care am luat parte până acum, și ca realizare și durată, dar și ca poveste.”

Mini chestionar de film documentar:

Dacă ai fi fost obligat/ă să alegi doar personaje din Aristoteles Workshop, ce fel de film ar fi ieșit?

Ioana: Musical, inevitabil. Undeva între All That Jazz și Hedwing and the Angry Inch cu replici în 5 limbi, atitudine de Bande à Part, vise de Super 8 și definiți de “We are infinite!” din The Perks of Being a Wallflower.
Iulia: Ar fi ieșit un fel de comedie experimentală într-o combinație dubioasă cu musical pe ritmuri de hip-hop.
Cristina: Ceva starring Dan Nuțu, Rafi Pitts și Jeroen Berkvens.

Documentarul preferat

Ioana: Raw Material (r: Hristos Karakepelis, Grecia)
Iulia: Sunt mai multe, dar unul pe care îl recomand neîncetat altor cunoștințe și prieteni și cu care știu că nu ratez niciodată, indiferent de gusturile oamenilor, este 3 Rooms of Melancholia în regia lui Pirjo Honkasalo.
Cristina: Trebuie să zic Act of Killing, pentru experiența din timpul vizionării și frânarea așteptărilor spectatorului legate de ce înseamnă experiența cinema-ului.

Cel mai bun documentar din ultimul an

Ioana: Elena (r: Petra Costa, Brazilia) și The Act of Killing (r: Joshua Oppenheimer, Danemarca)
Iulia: Singurul care îmi vine acum în cap este Aici… adică acolo al Laurei Căpățână Juler. Bine, sunt mai multe documentare care au apărut în ultimul an, dar dintre toate pe care le-am văzut ăsta e cam singurul care mi-a dat temă de casă.
Cristina: The Act of Killing

Cel mai bun documentar românesc

Ioana: Lumea văzută de Ion B (r: Alexander Nanău)
Iulia: Aici… adică acolo.
Cristina: Apreciez câteva pe care le-am văzut recent și le am mai proaspete în minte: Vorbitor, al lui Radu Muntean, pentru un documentar făcut doar din interviuri, Aici... adică acolo, al Laurei Căpățână Juller, Dumnezeu la saxofon, dracu la vioară al Alexandrei Gulea și a lui Thomas Ciulei. Și documentarele Anei Vlad și ale lui Adi Voicu, pentru că au fost primele documentare românești contemporane cu care am luat contact și mi-au inspirat curiozitatea înspre documentar și mai mult.

Cel mai bun docufiction

Ioana: Une histoire de vent (r: Joris Ivens, Franța). Poveste personală din nou, filmul poetic perfect, despre cum poţi să te pierzi şi să te construieşti când simţi nevoia să redai vizual un fenomen meteorologic precum vântul sau să chemi ploaia în deşert. Partea cu fenomenele meteorologice este şi o obsesie personală deoarece am o mare slăbiciune pentru apă în toate formele ei.
Iulia: Primo, e o productie HBO după cartea lui Primo Levi despre anii petrecuți în Auschwitz, însă felul în care a fost structurat acest film este cu totul inovator și funcționează genial pentru o astfel de poveste.
Cristina: Cidade de Deus și Podul de flori a lui Thomas Ciulei.

Citește și prima parte.

Crăița este de doi ani coordonator de producție la Aristoteles Workshop. Adică bate lumea la cap să respecte programul și se ocupă cu treburi necreative dar necesare gen bani, liste, deconturi, facturi, cumpărături. Asta când nu joacă ping-pong, stă la bârfe sau se uită la filme cot la cot cu participanții.