The Geek: 7 exemplificări

Mac – The Fades (2010 - )
Mac nu este geekul obișnuit care încearcă să supraviețuiască vicisitudinilor vieții din liceu. Obsedat de sci-fi, cu dormitorul plin de figurine și comics, Mac e dubioșelul ăla care vorbește doar în citate din filme și seriale. Și vorbește tooot timpul. Un fel de Abed din Community, doar că nu atât de metafizic. Mac e cu picioarele pe pământ. E sincer și bun și investește serios în prietenia cu Paul, sigurul lui prieten de fapt. Numai că Paul începe să aibă puteri paranormale. Și se întâmplă o sumedenie de treburi, cu spirite care se reîncarnează și pregătesc apocalipsa, cu îngeri și canibalism. Ceea ce, din punctul de vedere al lui Mac, înseamnă că el pică pe locul doi. Adică rămâne singur. Ori geekul singur e un personaj aproape tragic. Nu se face. Drept urmare, episodul în care Paul uită de ziua lui este de-o drăgălășenie maximă. Mac trebuie să se lupte ca să nu devină invizibil, iar asta îl face un pic mai mult decât un simplu sidekick. Geekism in excelsis.

Ball of Fire (1941)
Ball of Fire e o explozie de geekşi. Invazia lor marca Howard Hawks, 1941. Se iau 7-8, majoritatea septuagenari, numai unul tânăr si foarte Gary Cooper, și se închid preț de câțiva ani într-o locuință, ca să lucreze la o enciclopedie. Muncă de birou, ce-i drept. Doar că se ajunge la capitolul despre slang, pentru care e necesară o documentare temeinică. Și uite-așa se scot tocilarii în lume, pe la petreceri, în compania a demoazele tupeiste și dezghețate, într-o afacere cu mafioți și, nu în ultimul rând, într-o conga sincron. Profesorul Bertram Potts, chiar el, este gramatician și deci direct responsabil pe subiect. Iar subiectul este vulpița Sugarpuss Oshea, o Barbara Stanwych cu veleități de Eliza Doolittle. Și de aici totul e istorie. De unde tragem concluzia că fetele rele, dar frumoase, fâșnețe și descurcărețe se îndrăgostesc până la urmă de băieții buni. Asta după ce le vine mintea la cap, ceea ce poate dura destul de mult. Oricum, e clar că geekșii de peste 30 de ani au mai multe șanse, și mai puține probleme. [Crăiţa Nanu]

Leslie Winkle – The Big Bang Theory (2007 -)
Leslie primeşte o invitaţie la a biosocial exploration with a neurochemical overlay, şi înţelege că i se propune o întâlnire peste care alege să sară. Îi dă un drops mentolat lui Leonard, ia şi ea unul, se sărută, Leslie apreciază tehnica şi cantitatea de salivă, dar rămâne la fel de rece ca nitrogenul lichid din care pescuieşte banane de pus în bolul cu cereale. Când explică sexul şi rolul bărbaţilor, aminteşte de electrozii băgaţi în hipotalamusul şobolanilor ca să le producă orgasm, lucru imposibil la oameni. Când vrea sex, o spune de parcă tocmai a constatat că trebuie dezgheţat puiul pentru şniţele. Şi da, am putea enumera la motivele pentru care o iubim cum i-o dă ea lui Sheldon sau cum îi eclipsează pe cei mai adorabili geekşi de pe planetă, dar motivele, la fel ca-n viaţă, sunt de obicei mărunte. Trebuie să iubeşti o femeie care o lasă mută câteva milisecunde pe mama lui Howard. [Gabriela P.]

Kate "Acid Burn" Libby – Hackers (1995) 
Angelina Jolie e tunsă scurt, bucălată și machiată cam cum mă spoiam eu în liceu în zilele proaste. Plotul începe așa: Dade Murphy pe numele de scenă Zero Cool și pe cel de actor Jonny Lee Miller este un hacker care era să prăbușească sistemul financiar american la 11 ani și a avut interdicție să folosească orice calculator până la 18. Atunci revine în forță sub aliasul Crash Override și este atacat, mai întâi virtual, apoi la liceu, de Kate Libby, aka Acid Burn, aka Angelina Jolie. Ce se mai întâmplă în film nu prea îmi amintesc, știu că Angelina se fâlfâie prin fața ecranului când în țoale sport, când în chestii mulate și că după ce se războiesc un pic pe tema care dintre noi e mai tare cei doi se reunesc în fața răului tuturor computerelor (un fost hacker care vrea să șteargă www de pe fața pământului). Dacă totuși vă întrebați, reiese că el e mai bun, dar ea oricum îl place și totul se termină cu bine, cu ei sărutându-se languros noaptea într-o piscină, în timp ce prietenii lor hackeri aprind luminile de la un sky scrapper de vizavi cât să scrie Crash and Burn. Filmul e destul de jenant, chiar și pentru geekși, dar întreține speranța că unii dintre ei pot arăta ca Angelina Jolie. [Karin D.B.]

Maximillian Cohen – Pi (1998)
Dacă termenul geek duce de obicei (oh so superficially) cu gândul la coșuri, inadaptare în societatea opresivă și promisiunea unei vendete pe măsură, atunci Pi ar fi un geek movie pentru adulți. Obsesia nu a fost niciodată așa de pasionantă ca în această nebunie suprarealistă. Pe fondul muzicii dubioase a lui Mansell descindem în mintea geniului obsesiv-compulsiv și trăim în același tempo cu el dezintegrarea psihică și insecuritatea.

Deși în discursuri pare că împinge destul de agresiv mesajul, filmul lucrează pentru senzații: snorricam-ul te ia cu amețeală, muzica îți dirijează suflul și bătăile inimii, montajul te ademenește spre un atac de panică. O bomboană suspectă, tripantă, abisală.

Craig Schwartz – Being John Malkovich (1999)
În câteva cuvinte: un păpușar șomer care locuiește într-o pseudo-grădină zoologică împreună cu iubita lui ciudată se angajează într-o companie aberantă la etajul 7 ½, unde găsește un portal către mintea lui John Malkovich. De aici se țese o intrigă amoroasă complicată între el, Diaz și colega femme fatale, traduse prin role playing prin personajul John Malkovich, victimă inocentă a existenței sale. Dacă adaugăm și faptul că o droaie de bătrâni vor să-și obțină nemurirea înghesuindu-se în corpul bietului actor, suntem deja foarte departe de Kansas, baby. 

Drăcesc de inventiv, existențialist, filmul e o juisare comică și întunecată, presărată de innuendo-uri sexuale care de care mai bizare și replici neverosimil de mucalite. Rară combinație de entertainment pur cu problematici fundamentale, Being John Malkovich îți oferă o experiență cum numai Kaufman ar putea, te zăpăcește, te amuză, te afectează esențial și te distanțează cât să te bucuri de spectacol. Și finalul este fericit pentru toți, chiar și pentru John Cusack – păpușarul geek care a viețuit ani de zile în Malkovitch și ar renunța la orice pentru magnetica – de ce oare? – colegă, înfumurată și mitomană. [Noemi Gunea]

Lindsay – Freaks and Geeks (1999) 
Lindsay (Linda Cardellini) începe liceul și trece în câteva săptămâni din grupul de geeks în ăla de freaks, băgându-se în seamă cu tipii care ies la fumat în pauze. Stângace, poartă mereu geaca luată de la tata, citește „dubios de mult” și nu înțelege faza cu băutul. Când aruncă de Halloween cu ouă în copii îi vine să-i întrebe dacă i-a lovit prea tare. Iar când merge la un concert într-un club underground cu muzică pe care o aude pentru prima oară face pauze dese în care îi explică mamei la telefon că se simte minunat și n-a băut decât o bere. Câteva din obiceiurile de geek îi rămân: îi face temele băiatului cool cu freză răvășită (care e jucat de James Franco, apropo), are super mari emoții când citește pasaje din Kafka în fața clasei și îi e un pic rușine să-l întrebe pe tipul de care-i place ce muzică ascultă (și după să fugă într-un record store, evident). Lindsay e dovada clară și înduioșătoare că oricât încerci să negi geekul din tine, nu-ți iese; cel puțin nu până la capăt. [Teona Galgoţiu]