The Shape of Water, scrisoare de dragoste pentru cinema

Laurenţiu Paraschiv | 29 Noi 2017

Bijuterie meticulos prelucrată, noul film al lui del Toro e cel mai bun al său de la „Pan's Labyrinth” încoace.

Înainte de a atinge climaxul preconizat, Guillermo del Toro accentuează legătura emoțională dintre cei doi protagoniști ai noului său basm cu un tribut adus comediilor muzicale de tip screwball din anii ’30. Pe un imaginat ring de dans, luminile din jurul lor, aflați la masă, se sting, culorile lasă loc unei imagini în alb și negru, iar jumătatea umană a cuplului își capătă vocea, începând să fredoneze You’ll never know (just how much I love you). Când luminile se aprind iar, cei doi sunt pe un ring de dans de data aceasta adevărat, refăcând un număr dansant din celebrul Top Hat: Ginger Rogers e înlocuită de o Sally Hawkins în rolul unei femei de serviciu mute, iar lui Fred Astaire îi ține locul un bărbat amfibie găsit în Amazon. Suntem în anii '60, în Baltimore, într-un laborator top secret al guvernului în care amfibianul este supus unor experimente violente. Între cei doi nu întârzie să apară sentimente de dragoste, ilustrate prin secvențe ca cea mai devreme menționată. E doar unul dintre numeroasele momente pline de magie care subliniază, pe lângă atracția reciprocă a personajelor, puterea filmului, transformându-l într-o scrisoare de dragoste adresată cinemaului și, în special, epocii de aur a studiourilor americane.

Dar The Shape of Water nu evoluează niciodată pe un singur palier. În timp ce Elisa furișează în laborator viniluri cu muzică și ouă fierte pentru noul ei prieten (gest care, repetat, alimentează viitoarea relație), Războiul Rece își face simțită prezența. Conflictul de interese dintre agentul dublu rus (Michael Stuhlbarg) și generalul american (Michael Shannon) în ceea ce privește soarta creaturii e sugestiv pentru prezența acestuia, dar și o alternativă de a-l prezenta la scală mică. Pentru că, spre deosebire de Pan's Labyrinth, unde aspectul politic e mult mai evident, del Toro se concentrează aici pe relațiile interumane, lăsând conflictul ruso-american în plan secund, fără a ignora însă contextul în care acesta se amplifică și individualizându-l prin alegerile celor doi.

Scenariul petrece un timp generos cu fiecare dintre personajele din viața Elisei. Avem un ilustrator recent concediat cu care-și împarte apartamentul, băiatul de la magazinul de plăcinte de care acesta se îndrăgostește, colega de muncă al cărei vocabular colorat îi permite să umple momentele de liniște dintre ele și soțul niciodată recunoscător al acesteia. Del Toro oferă fiecăruia dintre personaje, oricât de nenecesare dezvoltării firului narativ, un background complex. Prin diversitatea lor, toate se află în opoziție cu antagonistul, reprezentat de arhetipalul bărbat alb plin de ură. Problemele sociale ale anilor ’60 devin astfel actuale, iar conflictele duc la apariția și altor grile politice: sexualitatea, rasismul, conflictul dintre clase.

Avem de a face cu eroi care, deși țin piept greutăților de orice natură și au corespondenți în publicul matur, rămân, totuși, eroi de basm, construiți după tipologii binecunoscute și având alegeri previzibile care înaintează o acțiune la fel de lipsită de surprize. Regizorul e conștient de tiparele avute la îndemână și le prelucrează astfel încât să nu devină clișeice, iar melanjul de genuri cinematografice care, în aparență, nu corelează, oferă filmului o latură universală. Fie că vorbim de filmul SF cu creatura marină sau de cel cu iubirea interzisă, fie de comedia de moravuri sau de cel de spionaj, The Shape of Water propune un univers multiplu care joacă după reguli sigure și e menit să satisfacă toate cerințele, dar care, înainte de a fi despre politic, vis sau orice altceva, e despre dragostea de cinema în cea mai pură și frumoasă formă a lui.


***
The Shape of Water (r. Guillermo del Toro), câștigătorul Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, a fost proiectat în premieră românească la Les Films de Cannes à Bucarest și urmează să intre în cinematografe pe 19 ianuarie 2018.
Pin It email