Theo şi Vlad

Theo și Vlad se știau de la Ideo Ideis, dar nu schimbaseră niciodată prea multe vorbe. Vlad e mai mare, are 23 de ani, a fost în trupa de teatru Brainstorming din București, iar acum joacă la teatru; Theo are 18 ani și e încă la liceu, în Botoșani, în ultimul lui an de vedetă a trupei de liceu DramaClub, în care a fost Harap Alb sau Ralph într-o adaptare după Împăratul Muștelor. Din toamna asta o să-i cunoască mult mai multă lume, pentru că sunt protagoniștii unui nou serial românesc, produs de HBO Europe, regizat de Marian Crișan și în care joacă alături de actori ca Rodica Lazăr sau Emilian Oprea. Mai mult de atât, joacă și primul cuplu de adolescenți gay de pe micul ecran românesc. 

Vreau să știu de casting. Cum ați ajuns la casting, cu cine l-ați dat?

Theodor Șoptelea: Eu am fost propus de niște oameni și am fost acolo. L-am văzut pe Bubu (n.r. Vlad Bălan) când am intrat și m-am simțit puțin mai ușurat (ne cunoșteam de prin festivaluri). Știu că pe „Filip” erau oameni pe care eu îi apreciam mult. Gen Carol (n.r. Carol Ionescu). Iancu (n.r. Ștefan Iancu). Și am venit ca la plimbare. 
Vlad Bălan: Eu mai întâi am fost la o întâlnire cu directorii de casting în care mi-au zis despre ce e vorba, în sensul în care e un subiect controversat. Apoi am dat multe probe cu directorul de casting, fara regizori. Se dădea aceeași scenă între cei doi băieți.
Th.: Scena de la cabană, cu sărutul. 

Deci cu câți băieți v-ați pupat fiecare?

Th.: Eu cu unul. The only one!!!
V.: Eu am dat cu vreo 5. 

Când ați aflat că l-ați luat amândoi, cine a sunat primul pe cine?

V.: Eu pe Theo. 
Th.: „Bă, vezi că o să fim amândoi.”
V.: În seara aia m-am dus la Simbio să bag un burger, deși încercam să slăbesc în perioada aia. De bucurie. 

Prima persoană căreia i-ați spus mai departe vestea?

V.: Mama. Are un mod super calm în care ia veștile. De parcă nimic nu e neașteptat niciodată. Are un „aaaa” de genul, „mă așteptam”. 
Th.: Mama nu. „LA HBOOOOOO! TU STII CAT IMI DOREAM VAIIIII” Etc., etc. Bine, la mine e și puțin altă situație față de Vlad. 

În ce sens? Că ești încă la liceu?

V.: ...în sensul în care o să fii mai popular printre gagicile de liceu, că eu sunt mai bătrân. Și toată lumea din industrie o să se dea pe spate de ce performanță face băiatul acesta atât de tânăr :)) 

Ați citit fiecare scenariul complet înainte să începeți sau doar scenele voastre?

Th.: Tot scenariul, clar. Ar fi ciudat să nu știu în ce joc. Am citit și pe parcursul filmărilor. Și ne mai vedeam și noi seara să dăm un text pe ce știam că urma. Ce cool erau serile alea. 
V.: Mergeam să mâncăm la restaurantul cu șlagăre de lângă hotel. 
Th.: A fost o chimie care ne-a ajutat. 

Cum a fost prima zi la filmări? 

Th.: Am fost mai crispat ca un pui la KFC, habar nu aveam ce și cum, mă speriasem. Apoi a venit Vlad: „Stai liniștit, nu ai treabă decât cu 2-3 pe aici.” 

2-3 din câți, zeci? Și cine erau cei 2-3? 

Th.: 70?
V.: Cam 40 cred că erau pe set de fiecare dată. Regizor, DOP, focus puller, sunet, actori, cameră. Cam ăștia. 

Care a fost relația/dinamica dintre voi și ceilalți actori/regizor? 

Th.: Eu eram ca un mic explorator, nu știam care-i treaba. Dar au fost foarte calzi, mi-au dat o super-încredere. Și pe cât de mult îi respectam, pe atât de prietenoși au fost. 
V.: Și întotdeauna când remarcau ceva care le plăcea erau bogați așa în complimente. Și asta îți dădea senzația că faci ce trebuie și că ești pe un drum ok. 

Și ați furat ceva de la ceilalți actori? 

Th..: Am încercat să fiu un burețel, așa, care să absoarbă tot. Pur și simplu pare că îți dă un plus 2 la experiență și se pune acolo la bara aia, ca într-un joc. 

2-3 furtișaguri mai concrete? 

V.: La un moment dat pe set Emilian (n.r. Emilian Oprea) a luat un șervețel și m-a șters la gură pentru că eu nu puteam și asta mi-a rămas cumva în cap. Faptul că a văzut că am avut nevoie de ajutor și n-a avut nicio problemă în a mi-l da. Cred că e mai mult vorba de o atitudine față de colegi în general. Sau Rodica (n.r. Rodica Lazăr) într-o scenă în care era cu spatele la cameră, m-a întrebat cum mă ajută, dacă lasă o pauză mai mare sau mai mică înainte să se uite la mine. În sensul în care ea își făcea treaba indiferent dacă era sau nu filmată.

Cele mai mari emoții pe care le-ați avut. De ce și cum ați trecut peste?

Th.: 1. In prima zi 2. E un spoiler și nu pot să zic scena. Doar am simțit că am o responsabilitate extrem de mare pentru public în momentul ăla, și am fost presat puțin. Am trecut peste, iar, cu vibrația aia de „totul e ok”, inspirată mult de Marian (n.r Marian Crișan, regizorul), care e cel mai calm om din lume. Parcă e o marmotă cool și foarte inteligentă care oricum prezice tot. 

V.: Cred că înainte de a doua zi de filmare când aveam o scenă grea cu Theo. Și o aveam și seara deci am stat toată ziua la hotel în timp ce restul erau la filmare. Și am repetat textul ăla ca un nebun. Am fost și la piscină, așa am încercat să mă relaxez, dar culmea e că nu mergea așa bine. Și după ce am repetat de două ori a zis Marian: „Bine, fă la fel!” și am simțit că s-a coborât îngerul. Și am întrebat „Falafel?” și el a zis „Daaa”. Și de atunci de câte ori îmi zicea să păstrez ceva zicea „Falafel”. 

Ca să revin un pic la ce ziceai, Theodor, ați simțit vreo responsabilitate ca jucând primul cuplu gay din serialele românești?

Th.: More or less. Pe de o parte sunt niște roluri și doar ne-am făcut treaba, pe de altă parte, clar ar putea deschide multă lume spre toleranță și bunăvoință, deci, nu o responsabilitate în sensul de povara în niciun caz. 

V.: Am luat-o ca pe un rol important pe care am datoria față de șansa pe care o am să îl fac cât mai onest.

Cum a fost să vedeți primul episod pe ecran mare? A fost prima oară când l-ați văzut?

Th.: Pentru mine a fost foarte entuziasmant. Stăteam lângă Bubu și comentam așa ca furnicile, râdeam și ne lăudam unul pe altul. 
V.: Daaa, a fost și super ciudat în același timp, pentru că filmezi o perioadă lungă și după apar chestii mici gen teasere la care te uiți și încerci să intuiești cum o să arate. Doar că eu nu credeam că o să vină momentul în care să îl văd, nu știu cum să explic. Parcă a fost așa un rollercoaster și nu am apucat să îmi dau seama de la emoții. 
Th.: ...cam da. Cumva m-a luat pe nepregătite, ca un copil mic cu o jucărie complicată. M-a prins super tare, are un suspans nebun. 

Ce nu v-a plăcut la voi? 

Th.: Chestii mici pe care probabil eu le văd, „Ce dai din cap așa, boule! Fals! Nuuu!”, la modul ăsta. 
V.: La scenele cu mine nu am putut să nu fiu subiectiv. Știi cum e. Ai tendința să te judeci cumva prima oară când te vezi. Începând de a doua oară mă las pe mine să fiu mai light cu mine.

Cât de apropiați v-ați simțit de rolurile voastre? Ați empatizat cu felul în care sunt personajele?

Th.: Filip e fix o adunare de gânduri de-ale mele de care nu eram sigur. Știi chestiile alea pe care le ai in cap și nici macar nu știi să le formulezi și sunt atât de alambicate și abstracte? Alea care îți fac doar ziua mai bună sau mai proastă. Am empatizat cu el, clar. Cred că transpunerea unui personaj e dependentă de empatia cu „creionarea” autorului. Implicit, te apropii de el. E step by step. Nici pe noi nu ne cunoaștem atât de bine cum ar trebui să cunoaștem un personaj. E o continuă dezvoltare și descoperire. 

V.: La mine e o chestie ciudată, în sensul în care când primesc un text mi se face frică. Pentru că mi se pare că vorbele alea sunt foarte depărtate de mine. Și totul se dezvăluie pe parcurs. Nu gândesc niciodată în întreg, o iau secvență cu secvență. De-asta la final când mă întreabă cineva cum e personajul, gândesc un răspuns potrivit pentru un interviu, dar de fapt personajul e combinația aia de 50 de mii de încercări de pe tot parcursul.

Adică o iei step by step?

V.: Da, cred că în general o iau din aproape în aproape. Uneori, mai ales la teatru, rămân cu chestii nerezolvate: gen treceri, reacții, idei. Nu chestii mari oricum. Și caut rezolvări în spectacole. Sau se întâmplă uneori ca anumite chestii pe care le-am găsit la un moment dat să nu mai meargă și atunci caut altele, să nu mă plictisesc. Aici, toată chestia asta e mult mai comprimată. Adică în timpul dublelor ce mai încerci niște chestii și în timpul repetițiilor dinainte de duble. Dar totul e mult mai rapid și tre să fii super acolo.

Th.: Sigur ești doar în momentul în care esti multumit cu munca ta și poți stăpâni rolul fără nicio scăpare. Pot fi mulțumit de un rol, dar rolul ăla nu va putea fi perfect niciodată. 

Un mesaj pentru regizor din partea fiecăruia. 

V.: Mersi pentru încredere și pentru toata perioada asta super tare. Șerifule, Falafel! 
Th.: Șerifule, mulțumim pentru calmul și răbdarea ta. Și multumesc ca nu m-ai tratat ca pe-un copil (ce eram). Sper să ne mai vedem noi. 

***
Valea Mută este o nouă producție HBO Europe realizată în România. Primul dintre cele patru episoade ale seriei a fost difuzat pe HBO duminică 23 octombrie, de la ora 20:00, și este disponibil fără abonament pe HBO GO. Următoarele trei episoade vor fi difuzate câte unul pe săptămână, în fiecare duminică.

În rolurile principale: Theodor Șoptelea și Vlad Bălan, care debutează în film, Rodica Lazăr și Emilian Oprea. Din distribuție mai fac parte Corneliu Ulici, Alexandra Fasolă, Ovidiu Niculescu, Mihai Călin, Alina Berzunțeanu, Mihaela Trofimov, Remus Mărgineanu și Ioan Tiberiu Dobrică. Regia este semnată de Marian Crișan (Orizont, Rocker, Morgen) iar imaginea, de Tudor Mircea (Comoara, Când se lasă seara peste București sau metabolism, Rocker). Valea Mută este o adaptare a unui format norvegian, Øyevitne/Eye Witness, cu un scenariu semnat de Christian Barna. 

Fotografii de Adi Marineci pentru HBO România.