TIFF - Băiatul care mânca hrană pentru păsări

Yiannis Papadopoulos are 24 de ani și are rolul principal din filmul lui Ektoras Lygizos. Interviu după proiecția filmului în cadrul secțiunii Focus: Grecia de la TIFF. 

Este filmul tău de debut, cum te-a găsit regizorul? 

Jucasem în cateva scurtmetraje în timpul facultății (n.r de teatru), și unul dintre ele a fost filmul Sofiei Exarchous, Mesecina, un scurtmetraj c-un singur personaj, un băiat de 16 ani care era bolnav, și camera stătea numai pe el. Deci a fost un rol mare, de fapt, un film scurt dar un rol mare pentru mine. Ektoras a văzut filmul și avea ideea de a adapta cartea lui Knut Hamsun, Foamea, așa că s-a decis să scrie asta cu mine în cap. A scris un scenariu simplu bazat pe rolul meu din filmul Sofiei.

Scenariul s-a schimbat mult în timpul filmărilor. L-a rescris după întâlnirile noastre, și a adăugat lucruri care aveau legătură cu mine.

Cum ai contruit personajul? Cine este el, dacă ar fi să-l descrii cuiva care nu-l cunoaște?

Ce mi-e clar e că nu e nebun, e un tip despre care am spune că e „normal”, ca toată lumea. Viața lui era exact ca a noastră acum câteva luni. Doar că a înțeles greșit conceptul de demnitate, greșit din punctul meu de vedere, în sensul că e prea important pentru el să nu-și arate slăbiciunea. Asta e problema lui. Nu-i cunosc trecutul și nici nu am căutat să găsesc lucruri acolo, așa cum nu m-am gândit nici la viitorul lui. Totul e despre prezent. Eram curios ce se-ntâmplă cu oamenii care locuiesc pe străzi, care caută în gunoaie, și asta am făcut pe perioada repetițiilor. Am încercat să văd cum te simți când ai stomacul gol și mănânci ceva, cum e când ai stomacul gol și dansezi, sau săruți o fată, sau cum te masturbezi când ai stomacul gol. Totul e diferit. Ești mai vulnerabil.

Repetițiile cu regizorul au fost foarte bine organizate de la început, a creat o lume întreagă, o lume foarte specifică, și eu am fost înăuntru. Am jucat după reguli. Nu a fost de fapt ceva foarte dificil, mi-a venit foarte natural. Am lucrat foarte mult cu el și totul a fost foarte real. Totul se-ntâmplă în momentul filmării (n.r regizorul este și operatorul filmului). Filmările au durat 20 și ceva de zile. Am fost o echipă mică și cum aproape nimeni nu a fost plătit pentru film, nu puteam lucra la el 3 luni. Eu repetam și pentru o piesă de teatru în timpul filmărilor. Dar totul a fost foarte bine organizat, așa că ne-a mers.

Deci ești și actor de teatru?

Da, fac teatru și din asta trăiesc. Asta pentru că grecii fac filme fără să fie plătiți. Ok, nu ești plătit, dar dacă trebuie să faci și altă muncă în același timp în care filmezi, e o nebunie, în alte părți pare de necrezut. Bugetul filmului nostru e cât ar costa o călătorie pentru filmele europene mari, ce numesc ei buget mic e pentru noi un buget mare. E filmul regizorului, Ektoras a făcut totul singur, totul.

Cea mai dificilă scenă din film?

Ultima scenă, în care el țipă în piața public, pentru că eram în piață cu o mulțime de oameni, miezul nopții, plin de tineri. Nu mă puteam concentra, a fost pentru prima oară când am ieșit din regulile jocului. Nu mă puteam concentra deloc.

O scenă preferată în film?

Scena din biserică e încărcată de emoții pentru mine. Atmosfera dintr-o biserică ortodoxă, atât de grea, și amintirile din copilărie când trebuia să mergem să ne rugăm acolo, e ceva foarte emoțional. E și prima lui încercare de a se confesa, și o face într-o biserică, pentru că așa am fost învățați, că acolo e locul pentru confesiune. Nu prea mai e zilele astea, nimeni nu prea mai merge la biserică în afară de bunici.

Care a fost recepția filmului în Grecia?

Filmul a avut 2 proiecții în noiembrie, la Thessaloniki Film Festival, și a câștigat 2 premii acolo, unul pentru mine (n.r Best Actor Award) și premiul Fipresci, al criticilor și al presei. Apoi filmul a intrat în săli acum în mai. A mai câștigat și marele premiul al Uniunii de cinema din Grecia, și am câștigat și eu pentru rolul principal, așa că lumea a venit să vadă filmul care a căștigat premii. Dar nu te gândi la ceva spectaculos, și simplul fapt c-a intrat în săli în Grecia e mare lucru pentru un film independent.

Cât timp a rulat în sălile din Grecia?

3 săptămâni. E mult pentru un film independent. Cinema-urile nu o duc atât de bine în Grecia, nimeni nu mai merge să vadă filme care nu sunt producții mari.

Păi și alde Kynodontas sau Attenberg? Credeam că au succes.

Da, dar Kynodontas e din 2000 și ceva, nu știu exact când, dar era la începutul crizei, și a fost și la Cannes, deci a mers foarte bine. A fost făcut c-un buget mic, dar pentru vremea aia, ceea ce poate să însemne până la de 10 ori bugetul filmului nostru. Chestia e că nu mergem să vedem filem grecești la cinema, audiența merge la filme americane. Trebuie să fie foarte bine promovate filmele ca să faci oamenii să se ducă să le vadă. Regizorul vostru, care a făcut 4,3,2, filmul lui despre mănăstire a mers bine în Grecia, e un film minunat, dar genul ăsta de filme nu merg bine de obicei în Grecia. Rulează Gatsby, sau Iron Man, alea sunt filme care au succes la casă.

Faza e că dacă faci filme în Grecia, ești nebun. Ești regizor în Grecia, ești nebun. Știi de la început că o să dai niște bani pe care nu o să-I mai primești înapoi. Și nu ai bani. Așa că atunci când faci un film, ai nevoie să fie foarte personal, să arăți lumea ta. Nu sunt filme pe care să le poți vedea duminica după masa de prânz cu părinții și bunicii, înainte de cafea. Cum e foarte dificil să faci filme în Grecia, de aia nici nu au cum să fie ușoare ca filmele americane. Crești cu televizorul și vezi filme unde oamenii sunt fericiți și în care ți se explică totul, mură-n gură. Serialele TV sunt făcute în așa fel încât o bunică din cel mai izolat sat din Grecia să înțeleagă exact ce se întâmplă, uite, acum personajul e supărat, uite, acum e trist, așa că suntem obișnuiți cu filme care nu au miză. Iar eu caut filme care te fac să te oprești din mâncat popcorn, și să nu-ți mai poți lua ochii de la ecran. Îmi plac filmele care mă obligă să-mi anulez băuta de după, pentru că trebuie să mă gândesc la ele. Mergem la teatru și ne planificăm dinainte ce o să facem după, de parcă nimic nu ni se poate întâmpla în timpul spectacolului care ne poate schimba. La fel și cu filmele, mergem la un film ca și cum după am putea face orice, pentru că nimic nu se poate întâmpla.

Planuri de viitor?

Stagiunea de teatru 2013-2014, în care o să am și un spectacol pe care îl fac cu Ektoras. Pe 15 iunie e premiera filmului Before Midnight și sunt curios să văd cum a ieșit. Joc un tânăr care e cu prietena lui, care e Athina Rachel Tsangari care a făcut Attenberg, suntem la casa de vacanță a bunicilor mei și discutăm relațiile dintre femei și bărbați. E o scenă de 20 de minute. A fost o experiență mișto, care m-a învățat lucruri și despre cinemaul grecesc. Echipa de filmare era din Grecia, filmul american, și am văzut că putem lucra împreună și că e foarte mișto când se-ntâmplă asta. Greci, francezi, americani, englezi, toți lucrând pentru un același film. Cred că cinema-ul ar trebui să fie internațional, pentru că până la urmă e un limbaj comun.

Cum ți-a fost șederea aici?

Sunt foarte fericit c-am venit. Nu știam nimic despre Cluj, mi-am zis De ce nu, nu știam nici despre festival, am descoperit că e foarte bine organizat și mi-au plăcut mult Q&A-urile cu publicul și evenimentele. Mi-a plăcut foarte mult și Bucureștiul, nu am stat decât 5 ore dar totul era foarte familiar acolo, ca-n Salonic, orașul meu natal, atmosfera și totul. Mi-ar plăcea să mă-ntorc. Aici se simte mai mult Europa centrală, Bucureștiul pare mai aproape de casă.

Ce filme ai văzut la TIFF și ne recomanzi?

Searching for Sugar Man e excelent iar The Act of Killing e OMG. Și Paradise: Faith al lui Seidl e un film incredibil. Mi-ar plăcea să lucrez cu regizorul, și cu el și cu regizorul vostru, Cristian Mungiu.

*********************
12 filme de văzut la TIFF