TIFF - Cum se face un film (tare) cu două camere foto

Tyrannosaur / Paddy Considine

Suntem undeva în nordul Angliei, acel tărâm unde bărbații sunt ca pe vremuri, adică duri, violenți și loiali. Să-l luam de pildă pe Joseph, personajul principal, care în primele minute ale filmului iese înjurând dintr-un bar și-i rupe coastele câinelui lui, Bluey. După care suferă în tăcere pentru că și-a omorât animalul, una dintre rarele ființe de care se simțea apropiat, dar așa e Joseph și nu prea poate să se controleze. În tumultul de după moartea câinelui ajunge peste Hannah, o vânzătoare bună la suflet și naivă, care se roagă pentru el și-i propăvăduiește cuvântul Domnului. Aflăm destul de rapid că Hannah este și ea obișnuită cu violența, în cazul ei domestică și perversă. Pe Joseph nu prea îl interesează prostiile despre Dumnezeu, dar între cei doi se leagă o prietenie sinceră, cum nu se poate decât între două epave. În relația improbabilă care se construiește între ei, amândoi se dau pe brazdă, Joseph se străduiește să fie mai bun, iar Hannah… Dar dacă vă spunem cum se dă Hannah pe brazdă ar fi mega spoiler.

Tyrannosaur a luat BAFTA în 2011 și e câștigător și la Sundance. Pe Peter Mullan, actorul principal, fizicul l-a predispus rolurilor de gen: e dementul violent din Trainspotting, și apare în general în filme în care e nevoie de irlandezi (sau scoțieni, după caz) cu capsa pusă. Tyrannosaur este tot un film de debut și impresionant cât de frumos pot să înceapă unii regizori. Acest regizor în mod special, Paddy Considine (38 de ani), care a fost diagnosticat acum 2 ani cu sindromul Asperger, o formă de autism care îi afectează relațiile cu cei din jur și skillurile de comunicare. Așteptăm așadar multe filme de la un tânăr regizor care știe exact cum este să nu poți să relaționezi cu cei din jur.

Portret de noapte / Angelina Nikonova

Despre film nu o să povestesc mai nimic, pentru că trebuie musai să îl vedeți. E o poveste de dragoste (ușor bolnăvicioasă) suprapusă peste un expozeu al violenței în Rusia de astăzi. Al relației dintre violență și indiferență, mai exact. Un discurs (plastic) despre felul în care agresivitatea crește până la dimensiuni toxice, atunci când toată lumea se face că nu vede. (Sună cunoscut, nu?)

La fel de interesantă este și povestea din jurul filmului. Scenariul inițial a fost scris de Olga Dihovichnaya, actrița care joacă rolul principal. Apoi a fost rescris împreună cu Angelina Nikonova, regizoarea filmului. Nu au reușit să găsească finanțare pentru film și au decis să îl producă împreună, cu un buget aproape inexistent. Filmările au fost realizate cu două aparate foto Canon 5D DSLR. În nicio scenă nu este folosită lumină artificială. Directorul de imagine și cameramanul ar merita o medalie pentru cum arată tot. În același spirit low-budget la filmări nu a existat machiaj și coafură pentru actori.

Până acum a luat patru premii pentru cel mai bun film, din șase participări la festivaluri.

TIFF - Ziua 6 - Chinezii fac filme trăsnite