TIFF - Kubrick, fantezii criminale, o mormonă sexy.

 

 

Kubrick a făcut The Shining imediat după Barry Lyndon – un super film care a avut însă încasări proaste. De unde probabil decizia de a ecraniza romanul horror al lui Stephen King, unul dintre cei mai prolifici autori de junk literar.*

 

Scenariul este schematic, precum cartea. Un scriitor (Jack Nicholson) se mută împreună cu familia (soția+un băiat de 6-7 ani) într-un hotel din munți pe care trebuie să îl păzească și întrețină pe timpul iernii, cât este închis. Vine viscolul, sunt izolați, apar fantomele și spiritele, totul o ia razna, la sfârșit binele învinge.

 

Filmul iese mai mult decât onorabil din mâna lui Kubrick – fotografie impecabilă, muzică inspirat folosită, actori bine aleși și bine struniți. Poți să îl vezi fie pentru că ești un fan horror (iar The Shining este astăzi considerat una dintre capodoperele genului) sau pentru estetica aproape fără cusur.

 

 

Un melanj de ficțiune și documentar, filmul lui Michal Kosakowski explorează impulsurile violente ale unor oameni obișnuiți. Proiectul a început din 1996, când Kosakowski a filmat 49 de scurtmetraje având ca subiect fantasmele criminale ale subiecților. Regula jocului era ca cel care acordă interviul să și joace, fie ca victimă, fie ca agresor, în filmul realizat. În 2007 regizorul s-a reîntâlnit cu cei care jucaseră cu 10 ani în urmă pentru a revizita imaginile și ideile de atunci.

 

Discuțiile din film se învârt în jurul unor teme ca răzbunarea, tortura, războiul, terorismul, presa, violența domestică, pedeapsa cu moartea, sinuciderea, dar totul se întâmplă la persoana întâi. Generalizările, rare, sunt mai degrabă alunecări în discursul intervievaților.

 

Zero Killed este o expresie folosită în operațiunile militare (abreviată cu ”O.K.”), și reprezintă comunicarea faptului că nu au existat victime.

 

Electrick Children - Rebecca Thomas

Rachel (Julia Garner) are 15 ani, este mormonă și trăiește în Utah în comuniune cu părinții și o grămadă de frați și surori. Asta până descoperă o casetă albastră, pe care o ascultă la casetofonul ascuns în pivniță și folosit doar pentru înregistrat confesiunile comunității. În sutien, chiloți și o cămașă de noapte albă foarte scurtă, bătând ritmul cu picioarele lungi și goale, Rachel ascultă pentru prima oară muzică - o baladă rock old school, despre un tip catre își sună iubita la telefon. Paf! Mormona virgină rămâne gravidă, crede în imaculata concepție și fuge de acasă să-l caute pe tată. Ajunge în orașul electric Las Vegas, unde se înhăitează cu un grup de skateri, amatori de muzică, jocuri video și pastile.

Julia Garner, silfidă și picturală, cu părul ei blond împletit într-o coadă prinsă cu o panglică roșie, este atuul acestei comedii romantice (prea) inocente. Filmul, debutul regizoral al Rebeccăi Thomas, prezentat la Berlin în februarie, se regăsește undeva între Almost Famous și Virgin Suicides, dar mai puțin reușit decât ambele.

____________

*Imediat după ce King a primit un premiu din partea National Book Foundation Harold Bloom (un critic mare și deștept) a scris un articol For the World of Letters, It's a Horror. Vă recomand să îl citiți pe tot și reproduc aici doar un paragraf: The decision to give the National Book Foundation's annual award for "distinguished contribution" to Stephen King is extraordinary, another low in the shocking process of dumbing down our cultural life. I've described King in the past as a writer of penny dreadfuls, but perhaps even that is too kind. He shares nothing with Edgar Allan Poe. What he is is an immensely inadequate writer, on a sentence-by-sentence, paragraph-by-paragraph, book-by-book basis.