Ipoteza existenței unei a patra dimensiuni a creat controverse în lumea științifică și în filozofie încă din cele mai vechi timpuri. Pentru explorarea subiectului în cinema producătorii au colaborat cu trei regizori: Harmony Korine, Alexey Fedorchenko şi Jan Kwiecinski. Fiecare dintre ei a realizat un film de 30 de minute, iar la final cele trei scurtmetraje au fost lipite pentru a forma un lungmetraj din trei perspective.
Regizorii au avut de urmat cerinţe impuse de Eddy Moretti, directorul de producţie al filmului. În fiecare scurtmetraj au trebuit să-şi facă apariţia un câine maidanez, un animal de pluş şi un personaj numit Mickey House. De asemenea eroul a trebuit să fie ştirb de-un dinte, ceea ce a reprezentat o problemă destul de mare pentru filmul americanului, în care actorul principal a fost Val Kilmer. Și toți cei trei regizori au fost obligaţi să realizeze o scenă întreagă legaţi la ochi.
SCURTE INTERVIURI CU CEI TREI REGIZORI
Harmony Korine
Ce înseamnă pentru tine a patra dimensiune?
E un loc în care oamenii şi câinii fac copii. Toată lumea latră în loc să vorbească şi cu toţii au zgarde în jurul gâtului cu un număr de telefon la care să sune persoanele care îi găsesc în caz că se pierd. În a patra dimensiune toată lumea este prietenul cel mai bun al omului.
Care a fost sursa ta de inspiraţie când ai scris scenariul pentru capitolul din S.U.A. al filmului?
O cunoştinţă de-a mea care se certa mereu cu adidasul lui. Era incredibil. Încerca mereu să-i dea sfaturi utile încălţării. Odată a adormit pe tren şi i-a ciordit cineva adidaşii. N-a mai fost niciodată la fel.
Filmul tău are un monolog destul de lung. De ce? A fost greu de scris?
Nu, a fost uşor de scris. Personajul principal e vorbitor motivaţional. Mereu mi s-a părut asta o slujbă genială. Sfaturile date în monolog sunt simple şi minunate. Dacă le urmezi, ţi se vor întâmpla numai lucruri bune. Astea au fost toate sfaturile pe care le-am primit vreodată de la taică-miu.
Există mesaje ascunse sau nuanţe ale filmului pe care ar trebui să le urmărim cu mai multă grijă?
Vata de zahăr. Aveţi grijă cu vata de zahăr. E foarte uşor să rămâneţi lipiţi în ea.
Ce sfaturi le-aţi da tinerilor regizori de film independent?
Iubiţi tot ce faceţi. Folosiţi cum trebuie lumina. Nu renunţaţi niciodată.
Alexey Fedorchenko
Spune-ne de ce ai decis să iei parte la acest film.
Mi-a plăcut mult proiectul The Fourth Dimension din cauza temei ciudate alese de producătorii de la Grolsch; mi s-a părut genială. Ca regizor, m-a amuzat mereu modul în care oamenii îşi privesc trecutul, prezentul şi viitorul. A fost interesant să-mi prezint prin propria prismă un erou insignifiant care descoperă cea de-a patra dimensiune.
Din ce s-a inspirat capitolul tău?
O povestire scrisă de mine, „Maşina Timpului” şi povestea matematicianului rus Grigory Perelman, care a refuzat un premiu de un milion de dolari ce i-a fost înmânat pentru c-a rezolvat Conjectura lui Poincare. Povestea mea arată publicului cea de-a patra dimensiune, în timp ce filmele colegilor mei arată cea de-a cincea şi cea de-a şasea dimensiune.
Cum a fost să faci iar un scurtmetraj ?
Voiam de mult timp să realizez un scurtmetraj, pentru că filmele din zilele noastre mi se par mult mai lungi decât am dori să fie. Scurtmetrajele ilustrează un roman sau o parabolă. Ele au publicul lor ţintă – alcătuit, în principiu, din studenţi. E interesant să produci ceva pentru un public nou. Mi-a plăcut proiectul celor de la Grolsch, pentru că mi s-a părut riscant şi amuzant. De-asta am fost atât de entuziasmat de acest proiect.
Care este a patra dimensiune pentru tine?
Când eram mic, m-au trimis ai mei la şcoala de matematică. Acolo am învăţat despre experimentele lui Ludwig Schläfli prin clasa a opta. Atunci încercam să dezvoltăm intuiţia noastră în geometria în spaţiu şi să găsim o nouă axă care să formeze un patrulater cu axele X, Y şi Z ale lumii noastre tridimensionale. Ar fi cam ciudat să ne imaginăm pe noi înşine ca figuri geomtrice bidimensionale, dacă am fi priviţi prin ochii celor din a patra dimensiune.
Una dintre cerinţele filmului a fost să regizezi o scenă legat la ochi. Cum a mers? De ce crezi c-au cerut producătorii asta?
A ieşit tare. Totuşi a fost destul de penală experienţa. Eu cred c-au băgat cerinţa asta în conceptul filmului pentru a pune accent pe faptul că nu vor să creeze un alt regizor cu aere de superioritate penibile.
Jan Kwiecinski
Spune-ne cum a fost să fii parte la acest proiect.
Pentru mine a fost o experienţă nepreţuită să fac un capitol personal în The Fourth Dimension. Am cunoscut nişte oameni extraordinari, m-am bucurat de clipe de neuitat şi am avut ocazia să spun o poveste care îmi este foarte dragă. E povestea tinerilor pierduţi din generaţia mea care, din cauza falsităţii care ne înconjoară în viaţa cotidiană, au decis să-şi rişte vieţile pentru a simţi ceva autentic, ceva concret.
Cum e să lucrezi doar la o parte a filmului? Ce aşteptări ai de la celelalte două?
E destul de ciudat să realizezi doar o parte dintr-un film şi să nu ai nici cea mai vagă idee cum o să iasă până la premiera filmului întreg. Sunt foarte curios ce-au făcut colegii mei. Am mari aşteptări de la ei, dar cele mai mari aşteptări le am de la mine şi sper să nu dezamăgesc pe nimeni.
Una dintre cerinţele producătorilor a fost să filmezi o scenă legat la ochi. Cum a mers? De ce crezi c-ai fost obligat să faci asta?
Cred că obiectivul lor a fost să ne arate cât de bine e uneori să pierzi controlul într-un demers creativ şi să ne arate că uneori poţi vedea mult mai multe când eşti legat la ochi. A ieşit genial.
Există anumite substraturi şi nuanţe ale filmului după care ar trebui să ne uităm?
Da, conform cerinţelor pe care le-am primit, ar trebui să existe substraturi în absolut fiecare parte a filmului. Dar ar strica o mare parte din experienţa publicului, dacă le-aș evidenţia acum.
Mai multe informații găsiți pe Grolsch Film Works.
Mai multe informații găsiți pe Grolsch Film Works.