„Visând la Danemarca”: adolescenţa unui fugar afgan

Wasiullah încă nu poate dormi singur și are coșmaruri în care unchiul de care a fugit îl omoară, dar în centrul de refugiați din Copenhaga, unde stă de doi ani, are prieteni și se simte în siguranță. Wasi e din Afganistan și nu vrea în ruptul capului înapoi, locul lui e-n Danemarca. 

N-ai avut niciodată noroc, dar într-o zi vei avea, îi spune un responsabil al centrului. Wasi simte că înnebunește. S-a săturat să aștepte un răspuns privind primirea azilului, iar când răspunsul vine, norocul pare o glumă. Danemarca n-are loc pentru el. Ca să nu fie deportat, singura soluție pe care o găsește e să fugă în Italia. 

Ar fi fost mai simplu dacă veneai vara, îi spune un alt refugiat lui Wasi, în timp ce stau pe o bordură. Salturile temporale din documentar sunt mari, dar timpul trece atât de încet. Cât așteaptă un răspuns privind primirea unui permis de ședere în Italia, Wasi nu are unde să se ducă. Doarme în parcuri, în trenuri, sub paturi, pe bănci. Vorbește paștună, daneză, engleză, italiană, fără să știe nicio limbă ca lumea. Trece un an așa, viața e o stradă pe care a căzut, și nimeni nu-l ajută să se ridice.

O să cântăm: Birou de imigrații, te iubesc. Mersi că m-ai ajutat și pe mine, îi spune Mussa, prietenul lui cel mai bun, venit în vizită în Italia. Mussa a primit pașaport danez și are voie să rămână acolo. Se știu deja de trei ani, nu le vine să creadă. Își fac noi poze cu telefonul și pozele trebuie să-i țină companie lui Wasi mai târziu, când rămâne iar singur. 

Wasi a încă unul din cei peste 3000 de minori neînsoțiți care au ajuns în Danemarca din 2010, fiecare cu coșmarurile și cu motivul lui să-și părăsească țara. Regizorul Michael Graversen i-a urmărit timp de aproape patru ani drumul prin Europa, o adolescență care nu prea lasă loc de visat frumos.

Programul One World Romania