7 fotografi SUB25 (ediţia a IV-a)

Vlad Ciutacu 

E înconjurat de aparate încă de când era mic și își amintește că, pe la 3-4 ani, a început să fure Olympus-ul cu lentilă fixă al tatălui său. Hoțul din el s-a apucat serios de foto printr-a noua, când o săpunieră l-a făcut să mai lase digitalul din mână. Anul ăsta părăsește Școala Centrală pentru Olanda, însă până pleacă la facultate, îl găsiți pe Flickr, unde veți vedea și ce iese din colaborarea lui cu băieții de la Sneaker Industry, sau pe propria-i pagină, Un Simplu Proiect de Fotografie Stradală, apărută într-o noapte, din pură plictiseală. De-asta o să vă și placă sutele de poze pe care le trage pe film, pentru că sunt pline de spontaneitate. – Alexandra Ștefănescu

Bogdan Buruntia

Bogdan este din București, are 18 ani și face poze care nu se încadrează neapărat într-un tipar. Preferă prezența unui personaj în cadru, în special unul care să-i spună ce are pe suflet, așezat pe un fundal plastic. Îi place să facă poze pe film, și a început să lucreze acum trei ani cu pelicula. Cât despre de ce îmi place, e acolo o intuiție a formei și culorii pe care o simt primară și în dezvoltare liberă. – Maria Mraz

Sabina Costinel

Tind să apreciez mai mult fotografii care reuşesc să exprime foarte multe prin fotografii clare, puternice şi simple, nu pentru că fotografia haotică şi distorsionată nu ar fi interesantă, complicată şi intrigantă, ci pentru că este foarte greu să exprimi multe arătând puţin. Pentru mine mereu a fost foarte greu să reuşesc să fac o fotografie simplă, ca o lovitură letală şi curată, una care nu poate fi depistată. Pe Sabina nu o cunosc personal, doar îi admir creaţiile online, are 23 de ani din câte ştiu, dar mă fascinează cum printr-o linie, o umbră, o lumină, o siluetă vagă, detalii ascunse, poate să dezvăluie o întreagă poveste. Pentru mine, fotografiile Sabinei sunt că un volum de haikuuri, needitat, aşa, la prima mână, care tocmai pentru că nu au fost editate la sânge, îşi păstrează naturalațea. Spun haikuuri, pentru că sunt scurte, dar reuşesc să exprime mai multe decât anumite poezii cu strofe etern de lungi.

Nu ştiu cum este ea ca om, dar dacă fotografiile îi reflectă sufletul şi mintea, înseamnă că deţine un anumit echilibru, o balanţă care nu o lasă să cadă prea mult în lumină sau în întuneric, o balanţă care poate fi trademark-ul ei, o balanţă care va urca şi va coborî, aducând prin urcare şi coborâre evoluţie în stil, în tehnică şi expresie. Nu spun că doar dacă reuşeşti să te afli la puntea dintre întuneric şi lumină o să creezi ceva bun, că doar există atâţia artişti întunecaţi care au creat lucruri geniale în toate domeniile, (H.R. Giger, Bosch, Poe, Manson), spun doar că trebuie să găseşti o cale prin care ceea ce exprimi să fie în balanţă cu ceea ce arăţi, iar Sabina asta reuşeşte să facă. - Alexandra Crisbășan 

Lia Ștefănescu 

Lia e într-a 11-a la Hașdeu și face poze de foarte mult. A început cu Olympus-ul familiei, după, a avut un Fuji și acum face poze aproape numai digital. Îi plac mult, printre alții, Henri Cartier Bresson, Alfred Eisenstaedt, Roman Vishniac, Iosif Berman și Brigette Bloom. I-ar plăcea foarte tare să facă fotojurnalism. Una din pozele preferate pe care le-a făcut e foarte întunecată, cu o pădure, de când era într-o perioadă în care începuse să se cunoască mai bine pe ea și pasiunea pentru fotografie. Are un album pe Facebook cu poze care i-au plăcut, și are multe foarte mișto și pe contul ei de VSCO. – Bogdan Grigoriu

Bogdan Merlușcă 

Bogdan are 19 ani, este student la Psihologie, iar în cei aproape 5 ani de când face fotografii a abordat o mulțime de stiluri și teme. A experimentat mai ales cu fotografia de portret, natură și stradă. A trecut de la simpla operație de schimbare a contrastului în Picasa la crearea de expuneri duble în Photoshop. A descoperit că cel mai mult îl inspiră oamenii, de aceea vrea să se concentreze pe portrete. 

De la început, colecția lui Bogdan acaparează prin atmosferă și contraste și ne trece de la portrete suprarealiste la peisaje feerice. Prima dată când l-am descoperit, cea mai puternică impresie mi-a lăsat-o fotografia sa cu expunere lungă „6 Psychological Types” - declinare prin măști a celor șase tipuri psihologice din concepția lui Jung. De altfel, deși aparent opuse prin tematică și stil, fotografiile sale dovedesc o înclinație spre explorarea psihicului uman. Mai mult, Bogdan ne demonstrează prin fotografie că poate aborda conținuturi profunde de natură psihologică și atinge scopuri estetice în același timp. Îl putem urmări pe Facebook. - Andreea Udrea

Alin Neguțoiu

Alin, 18, învață în Colegiul Coșbuc, joacă teatru în trupa Brainstorming și face pe film îngust monografia liceanului ‒ cu fumat în spatele școlii, umblat brambura pe străzi și multă beznă. Când i-am văzut pozele, mi s-a părut că prinde perfect feeling-ul ăla că n-o să mori niciodată care vine la pachet cu hainele second-hand și portofelul gol. Își pune restul fotografiilor pe Flickr. – Matei Dumitru

Felicia Simion

Tind să aleg oameni autodidacți. În mintea mea, resursa lor artistică e soră cu magia. Felicia-i cap de listă.

La vremea la care am descoperit-o eu (acum 4-5 ani), era mult mai ancorată în feerie. Nu c-ar fi rău, dar a evoluat tare mult, și ca subiecte. Din ce-am văzut în ultima vreme, face multă fotografie de stradă, studii de expresie și mici forme de poezie vizuală la colț de stradă. Are multă experiență și proiecte minunate la activ. 

Dreamscape-urile ei sunt un mix de realitate și fantezie, în care omuleți mărunței, fără o identitate clară, se pierd în peisaje de o frumusețe din aia care te zguduie, apoi te lasă pe gânduri oleacă. Te-ntrebi cine e el apoi te întrebi cine ești tu, cine-s cei de lângă noi, locuitorii unei planete vălurite și plutitoare printre nori.

Pe de altă parte, Felicia s-a ancorat un pic și-n realitatea (ori imaginația) lui Felix. Felix are 5 ani și, pe lângă văr, îi este model. The Playground documentează viața lui de zi cu zi, presărată de șotiile-i ghidușe. Nu mă sfiesc să zic că mie Felix mi-a picat cu tronc. Și așa-ți dai, de fapt, seama că poate nu copilul de 5 ani care se joacă printre frunzele de dovleac îți este drag, ci mai de grabă ce-ți proiectează el – copilăria. Felicia știe și simte și ea asta, e mai degrabă un reminder că așa trebuie să curgă lucrurile - lin, în raze de soare și cu dezinvoltura specifică omuleților la început de drum.

Partea ce mai faină e că toate astea vin dintr-o neîncetată curiozitate de a se juca, de a descoperi noi moduri în care să-și folosească talentul ăsta pe care-l are cu carul, motiv pentru care-o văd un model de urmat pentru tinerii aspiranți în ale „picturii-n lumină”. – Alexia Udriște

Fotografii edițiilor precedente