Autobiografia lui Helmut Newton

S-a spus despre Helmut Newton era narcisist: avea dreptate să fie. Că era egoist: îşi făcea treaba. Că era afemeiat: de ce nu? Dacă a fost toate astea, plus un tiran care alegea modelele pe sprânceană şi făcea militărie cu ele, direcţionându-le milimetric bărbia, până scotea fotografia perfectă, n-ar trebui să ne surprindă, pentru că Newton era cine era.

Adică un evreu berlinez născut în 1920 şi crescut în puful unei familii care avea o afacere cu nasturi. La 18 ani, ameninţat de crimele naziştilor, a fugit în Singapore, unde a trăit în mizerie, a făcut portrete de oameni bogaţi şi, într-un final, a devenit amantul şi întreţinutul unei femei mai mari decât el. Mai târziu, în Australia, a stat aproape doi ani într-o tabără de străini plină numai cu bărbaţi, curăţând veceuri două ore pe zi şi lenevind restul timpului. A făcut şi serviciu militar câţiva ani, dar nu s-a spetit. A cunoscut-o pe June, soţia lui de-o viaţă, s-a apucat serios de fotografie, Vogue Australia l-a trimis în Europa să lucreze pentru Vogue UK. Swinging Sixties nu începuseră: femeile erau încă nişte creaturi delicate, înconjurate de flori şi perle, pe care manierele impecabile nu le-ar fi lăsat nici să se sprijine de-un felinar. Prea multe fasoane pentru Newton, pe care, spune el, Lady Rendlesham, editorul de modă al revistei, îl privea ca pe-un ţărănoi.

Abia când a ajuns la Vogue Franţa, în 1961, a început să se simtă şi să lucreze în largul lui şi ce a urmat a şi contat. Erotismul. Acel schwüll – un cuvânt nemţesc care lui îi plăcea mult – şi pe care-l explică în autobiografie ca steamy, but not pornographic. Amazoanele, puternicele.

Femeile lui – creaturile alea imposibile, cu picioare interminabile şi corpuri de statui atletice, parcă incapabile să zâmbească – sunt imbatabile. Newton le-a legat, le-a strâns în corsete medicale, le-a fotografiat cu o şa în spate sau cu un pistol în gură şi, pe cât de scandaloase pot părea, pe atât sunt de acceptabile, pentru că nu devin obiecte nici măcar când apar lângă nişte manechine din plastic care le seamănă perfect. Ele sunt perfect îmbrăcate când sunt goale. Se vede în privire.

Aşa cum alţii târăsc ursuleţii de pluş din trecut până-n prezent, Newton a tras în fotografii micile lucruri care l-au răscolit pe când era încă virgin. Fascinaţia pentru corpurile sculpturale şi aproape lucind? De la înotători. Puşti fiind, ajunsese aproape să facă înot de performanţă, atât de des mergea la piscină. Femeile cu monoclu? Yva, fotografa căreia i-a fost ucenic la 16 ani, avea o asistentă răvăşitoare care purta monoclu. Cearcănele? I was still a virgin, but I was masturbating like mad. (…) At that time in Germany we were informed that excessive masturbation produced dark circles under the eyes. (…) Rings under the eyes are still a big thing for me in my work. Generally when you work with models they use makeup to take the litte bag away. I always say to the makeup artist: Don’t take the masturbation rings away.

Pe Newton l-au influenţat şi austriacul Arthur Schnitzler şi a lui carte Cu ochii larg închişi (ecranizată de Stanley Kubrick), şi romanul erotic franţuzesc Povestea lui O. Dar nu toate poveştile fotografice din autobiografia lui sunt cu sex. Unele sunt cu moarte.

In 1986, Vanity Fair sent me to Figueras to photograph Dali in his own museum. He knew I preferred photographing with daylight, so he let me cool my heels in my hotel for two days and called me into his presence on the third day, when the weather forecast was for severe storms. He was beautifully coiffed, dressed in a silver satin robe, and wearing the highest order bestowed on him by the King of Spain.

When the sky turned black, Dali said, ‘I’m ready for Newton, who is here because he knows I’m dying.’ There was no more daylight, I had to get my five-hundred-watt photo-flood bulb out to take this historical last photo of him.

În filmul documentar Helmut by June, Newton spune la un moment dat: Some young model complained: But, Helmut, that’s not me. I said: my dear, I’m not interested in you. You’re getting paid to be made into what I want.

Autobiografia lui Helmut Newton, cu poveştile ei de la capătul lumii şi fotografiile copleşitoare explorează foarte bine latura asta a personalităţii lui. Lui Newton nu-i plăceau studiourile şi-l durea în cot de progresul tehnologiei. Considera că forţa unui fotograf nu e în echipament, ci în cap. Şi mai avea un avantaj: când avea un model în faţă, ştia milimetric ce vrea.

”Helmut Newton: Autobiography” poate fi cumpărată de pe BARNES & NOBLE