Claudiu Berechet se aruncă

Prima întâlnire a lui Claudiu-Mihai Berechet cu un aparat foto a fost pe la șase ani, cu un Zenit TTL al tatălui lui. Nu avea voie să declanșeze sau să umble la setări, ci doar să se uite prin viewfinder, așa că a uitat repejor de aparat și s-a apucat de baschet.

Asta se întâmpla în Valea Voievozilor, un sat lipit de Târgoviște, unde Claudiu a avut „o copilărie normală, cu miuță și alte jocuri, scăldat la gârlă și în lacuri”. Baschetul a ținut până pe la mijlocul gimnaziului, când o accidentare la mâna stângă și o pauză l-au împiedicat să mai dribleze la fel de bine. 

În schimb, cam tot în perioada aia, pornind de la o discuție despre obturator, diafragmă și ISO cu tata (care cochetase cu fotografia în adolescență), Claudiu s-a uitat din nou la acel Zenit și de data asta l-a și folosit. La început, pe tot ce vedea: flori, oameni, insecte. Apoi, din ce în ce mai țintit, pe feţe - prieteni de familie, oameni de pe stradă. A tras pe film de 35mm, apoi și-a luat un Fuji Finepix S5700. Apoi un sistem de blițuri speedlight, care, pentru că erau mici, puteau fi luate oriunde (le folosește și azi).

Iniţial îi plăcea să surprindă expresiile actorilor, situații de pe stradă, dar cu timpul a simţit nevoia să fie mai implicat în proces. Pe site-ul lui are un citat din Ansel Adams: You don't take a photograph, you make it. „Când l-am citit," spune el,  „mi-am dat seama că mi se potrivește la fel ca următorul: Be a creator, not an observer. Îmi place să creez imaginile de la 0, să le regizez, să fiu scenaristul.”

Se vede în Conceptual Portraiture, seria cu care a câștigat anul ăsta Concursul Inspired - Photography. El a venit cu planul, prietenii au pozat pentru el. „Îmi place să mă arunc în lucruri complicate ce devin provocări. Exact așa s-a întâmplat și cu seria aceea. În mare, conceptul e bazat pe niște amintiri vagi din copilărie: despre cum credeam eu că sunt făcuți norii, despre cum credeam eu că ajungi înger și așa mai departe.”

Seria duce mult cu gândul la fotografia publicitară (cât se poate de prelucrată și de frapantă), dar nu neapărat spre asta se îndreaptă acum Claudiu. Acum câteva zile s-a mutat la Londra, unde va studia fotografie de modă la London College of Fashion. În esență, pentru că avea nevoie de ceva complet nou. „Era ceva care mă atrăgea și cu care am cochetat doar la nivel de idee, nu și practic. Fotografia de modă e mai grea decât pare, în opinia mea, și are mult mai mult în spate.”

Până la primele pictoriale de facultate, ar mai fi de știut:

Primii bani din fotografie
300 de lei, parcă. Prin 2010, la o nuntă în Târgoviște. Afacere în care am rămas până în prezent. A fost fuck’d up rău atunci atunci, pentru că a avut loc un eveniment mai nefericit și mai rar întâlnit la nunți. A murit cineva în timpul petrecerii. Dansa, îi făceam poze și poc! Zici că a avut ceva în el aparatul meu.

Treaba în seara aia nu a mai continuat. S-a oprit totul și m-am dus acasă. O zi, două am fost dărâmat... era prima chestie de genul ăla pe care o văzusem în viața mea. Apoi am ieșit cu aparatul pe film la pozat pe stradă, și mi-am revenit.

Prelucrarea foto
Nu știu dacă e importantă sau necesară. Eu trag numai la extreme în ultimul timp. Fie numai pe film, lat sau îngust, fără prelucrare digitală și developat manual, fie fotografii digitale prelucrate masiv. Momentan nu știu dacă o să rămân pe manipulări sau nu. Important e că am o mică idee despre cum se poate face.

Nu cred că am un tool preferat cu care să mă joc. Cred că cel mai fascinant și cunoscut e Liquefy.

Fotografi de urmat
Niciodată nu am urmărit fotografi pentru că asta, cred eu, mi-a adus mereu un complex de inferioritate (tind să-i urmăresc pe cei mai buni şi mă simt foarte, foarte mic).

Totuşi. Dacă n-ai fi fotograf, te-ar convinge ei să te faci
Tim Walker, Richard Avedon, Christophe Gilbert, Jane Bown.

Un moment care ţi-a influențat viziunea
Stephen Hawking - The Science Museum London, în februarie 2012. Hawking spunea în acea expoziție despre momentul Evrika, în care realizezi că ai descoperit ceva la care nu s-a mai gândit nimeni. Sper ca în procesul de a crea să am și eu măcar o frântură din acel moment. Să realizez că am construit ceva la care nu s-a mai gândit nimeni.

Shootingul ideal
Niște ruine grecești (dacă este posibil). Dar nu orice ruine, unele scufundate. Cu multe modele, o scenă complexă, un fel de Atlantis. Cred că mai am de învățat despre iluminarea în mediile subacvatice, dar am tot timpul.