Cum şi-a luat Tudor Prisăcariu Bucureştiul la picior

La scurt timp după ce s-a întors în țară, în septembrie 2012, Tudor Prisăcariu și-a dat seama că nu văzuse cu adevărat mare lucru din Bucureștiul natal, dincolo de Drumul Taberei, cartierul în care a crescut. Așa că, după aproape nouă ani petrecuți în Londra, întâi studiind artă, design și media la facultate și apoi lucrând în web design, și-a luat aparatul și o hartă a Bucureștiului și a început explorarea în cartierul lui de acum, Floreasca.

A fotografiat mai ales în weekenduri, luând metroul până într-un punct prestabilit și apoi pornind la pas prin cartierul ales pentru acea zi. Pentru mai multă acuratețe, a folosit trepied și un obiectiv Canon 24 TS-E II care i-a permis să ajusteze mai bine perspectiva. A fotogafiat puțin raportat la cât a cutreierat. „Oricât de variat ar fi Bucureștiul, la un moment dat cauți chestii mai spectaculoase. Tot căutam, căutam, n-am fotografiat în delir. Deși fotografiile sunt făcute pe digital, am lucrat foarte analog, să zicem. Uneori treceau 2-3 ore fără să fac nicio poză.”

Rătăciri urban-fotografice

Tudor s-a apucat de fotografie în liceu, după ce un prieten i-a cedat săpuniera lui, un Canon A20 de 2 megapixeli cu care a fotografiat de la corcodușe din pom la cutii de lemn, numai detalii abstracte de wannabe artist. După ce și-a luat primul DSLR – un Canon 300D –, au început și micile proiecte.

Într-o vacanță, a făcut o serie de fotografii cu locuri din Drumul Taberei pe care le văzuse de mii de ori, un proiecțel care crede că i-a schimbat complet perspectiva asupra relației lui cu orașul. O altă serie din oraș a fost despre tramvaiul 41, când a mers pe jos de-a lungul liniei și a fotografiat ce se vedea de pe șine, o alta, cu șantierul mall-ului din Băneasa.

La Londra, a străbătut în weekenduri London Loop, un traseu de 240 de kilometri care înconjoară Londra între zonele 5 și 6. Fiecare dintre cele 15 segmente parcurse de Tudor se termină la o stație de metrou sau de tren. Pe drumul care dura uneori chiar și opt ore, întâlnea oameni prin zonele cu case și ferme, dar de multe ori se trezea singur în pădurea urbană în care mai dădea peste câte o mașină arsă sau peste păsări spânzurate.

Și nu s-a rezumat la proiecte foto. Tot când era la Londra, Tudor a pornit Camera 80, o galerie online cu fotografi români, pe care încerca să publice vreo patru proiecte pe lună. „Era un chin ca lumea să-ți trimită poze, nu exista Facebook, săpam prin mormanul de bad and good.” Apoi, între 2008 și 2010, a ținut incotro.org, o arhivă anuală cu cele mai bune proiecte vizuale din România (foto, pictură, ilustrație), alese de el, despre care spune că i-a dat maxime bătăi de cap (de la selecție la primirea lucrărilor), fără să aibă neapărat vreun ecou. Dar astfel de demersuri sunt modul lui de a se ține ocupat. „E o chestie, nu pot să stau.”

Cartea

Primele fotografii cu explorările din București le-a postat pe blogul inapoi.ro, o cronică fotografică a României lui de după întoarcerea de la Londra, dar a știut încă de la început că vrea să adune ce face și într-o carte. „Am avut mereu dorința să scot o carte. E ceva fizic și eu lucrând numai pe digital, îmi place ideea.”

De la o primă selecție de 300 de fotografii pe care le-a printat și le-a întins peste tot în cameră, a ajuns, într-un final, la 132, toate landscape, „ca aproape tot ce fac, am o fobie de portrait”.

În iunie, a început și o campanie de fundraising pentru Bucharest by Tudor Prisăcariu, campanie care se termină pe 31 august și care n-a fost tocmai ușor de dus. Fotografiile lui Tudor nu sunt cu oameni – niciodată nu s-a simțit tentat să facă portrete, deși vede acolo o provocare pentru viitor –, sunt cu clădiri. Nu sunt idilice, nu sunt hiper-saturate, nu dezgroapă mici comori urbane – în mod ironic, cea mai circulată fotografie din proiect a fost una cu un bloc hiper-înverzit din zona Râul Doamnei, nici pe departe una din preferatele lui Tudor. Proiectul lui geometrizează și oferă viziuni de ansamblu asupra unor realități arhitecturale pe care alegem de multe ori să le ignorăm sau pe lângă care am trecut de atâtea ori încât au devenit un soi de tapet prăfuit. Pentru cine caută acadele vizuale care să-l (re)îndrăgostească de oraș, poate Bucureștiul lui Tudor nu e combustibilul ideal, dar asta nu știrbește din sinceritatea asumării, ba din contră. „Multă lume interpretează greșit în pozele mele că văd numai urâtul. Eu sunt fascinat de locurile alea.”

Mini-chestionar București

Un gust pe care-l asociezi cu Bucureștiul

Micii de la Obor și covrigii de 1 leu.

O amintire dintr-un club/bar care nu mai există

Canapelele rupte din Web și luminile colorate din casa Substil.

Un loc secret pe care ești dispus să-l împarți

Groapa dintre Bulevardul Unirii / Biblioteca Națională / Pasajul Mărășești; în văzul tuturor, dar foarte puțin cunoscută.

De unde îți iei de mâncare când ți se face foame în mijlocul nopții

Clasicele Calif sau Genin, dar mai nou mă mai salvează și vitrinele FruFru din Mega Image.

Un contrast pe care-l asociezi numai cu Bucureștiul

Mașinile scumpe parcate pe trotuare sau pe trecerile de pietoni.