Fata cu iepurii

Bogdan Th. Olteanu | 02 Mai 2012

Ioana Moldovan știe drumul către o lume ascunsă. Merge într-un Wonderland paranoid și se întoarce cu fotografii.

Intro
 
Este probabil cel mai întârziat articol din scurta istorie a revistei noastre. Mai întâi Dana a zis “hai să scriem ceva despre fata cu iepurii, că sunt tare frumoși”. Apoi fata cu iepurii a fost identificată și scoasă în oraș, pentru o discuție și o cafea, de către doi dintre membrii echipei noastre. Care discuție și cafea s-a întins pe o jumătate de zi, iar întâlnirea în trei s-a transformat într-o întâlnire în cinci șamd. Dar articolul tot nu a fost scris. Apoi o poză a Ioanei (fata cu iepurii) a apărut în 13 iepuri care ne plac. Articolul tot nu a fost scris. În cel puțin două ședințe de redacție autorul a fost certat pentru că nu scrie articolul. Neînțelegerile au continuat - unul dintre noi i-a scris Ioanei Cârlig și a întrebat-o de iepuri. Enfin, iată articolul.
 
***

Self-made
 
Ioana a învățat totul singură. Îi plăcea să se uite la fotografii, și-a luat un aparat, a intrat pe Bad or Good și a postat ce făcea. A cunoscut oameni de acolo, au ieșit la bere, a învățat de la ei sau împreună cu ei. Am experimentat mult – am câteva zeci de mii de fotografii pe film și tot atâtea digitale. Citeam mult pe net despre fotografie și apoi încercam tot ce scria acolo.
 
Când vorbește despre școli are discursul rebelului auto-didact: Nu regret că nu am făcut vreo școală și nu cred că mă mai ajută cu ceva acum. Oricum nu cred că e corect ce se face în școli, faptul că trebuie să respecți standardele și părerile altcuiva.
 
Jobul
 
Povestește despre muncă detașat, fără să sugereze că ar face vreun compromis. Serviciul e o viața paralelă. Are o relevanță minimă – doar biografică. Am făcut ASE, Marketing, ce dracu să fac? Așa era trendul atunci. Dar nu am treabă cu asta. Când eram mică voiam un job cu care să merg mult în delegații, ca mama. Asta se întâmplă.
 
Bani din fotografie
 
Nu cred că se poate trăi în România din asta, dacă nu faci fotografie comerccială sau stock. Am vândut câteva fotografii la Karousel, la Violeta Sârbu. Am mai vândut la Gazeta Sporturilor sau Mediafax, dar prețurile sunt atât de mici încât nu îmi verific contul să văd dacă am primit banii. Râde povestind asta.
 
Nu vrea să facă fotografie comercială, pentru că îi e teamă de efectul pe care l-ar putea avea asupra ei. Cred că dacă faci multe lucruri care nu îți plac orbești, ajungi să nu mai vezi. Văzutul e important, apare des în discursul ei. Fotografia e un instrument, e felul în care capturează bucăți din ce vede. Nu tot. Văzutul înseamnă libertate și independență. E singura zonă în care fac tot ce vreau.
 
De ce pe film?
 
Am început să fac fotografie pe film. Nici acum nu știu să editez.  Pe film ești mai atent și emoția este mai puternică. E un raport mai personal – te bucuri când îți iei filmul și vezi ce ți-a ieșit sau nu. A rămas fidelă analogului – de ziua ei și-a făcut cadou singură un Hasselblad. Cred că fotografia digitală e periculoasă – libertatea de a face un milion de fotografii pe oră te deformează.
 
Glorie
 
E auto-ironică atunci când povestește despre fotografia care a avut 9000 de Like-uri pe Facebook - copilul care îi întinde un balon în formă de inimă unui jandarm, în timpul protestelor din Piața Universității. Imaginea a făcut vâlvă pe internet și a apărut în mai multe publicații din România și din străinătate. Nu, nu i-a schimbat viața în vreun fel.
 
Fotografii
 
Fotografia Ioanei e foarte fluidă – universul văzut de ea nu are margini de netrecut, nu are contururi ferme. E ușor, dacă mergi pe urmele ei, să dezvolți o formă benignă de paranoia, să pui la îndoială tot ce vezi. Pentru că asfaltul pe care calci poate să fie moale ca o gumă, oamenii care te privesc își pot schimba forma, culorile pot să alunece una în alta. Poți să treci din euforie în depresie fără să îți dai seama cum și de ce. În lumea ei totul este posibil, iar asta nu este o senzație foarte optimistă.
 
Iepurele
 
Am întrebat-o ce era cu iepurele, dar explicația era evident de complezență. Iepurele e mai mult decât ce spune ea și ar fi nedrept dacă nu v-aș lăsa să îl descifrați singuri. Îl găsiți pe dreams through the lens.

Final

Alesul de fotografii pentru ilustrarea acestui articol a fost o treabă tare complicată. Pentru că, în ciuda titlului, Ioana Moldovan e cu mult mai mult decât "fata cu iepurii".
Pin It email