Fotografie în stare de transă

Așa își trăiește Andreea pasiunile, cu imagini, scenarii și povești.

Răsfoind fotografiile ei, corpul, deseori gol, apare ca un instrument. De joacă, de apărare, de supraviețuire, de plăcere. Strâmbă din nas. Nu-i place cuvântul instrument și o deranjează și aspectul plăcere, pentru că fotografiile ei nu sunt un statement erotic. Obiecțiile astea i se trag probabil de la Psihoterapie, pe care o studiază și o practică de câțiva ani. A terminat Facultatea de Sociologie și Psihologie din Timișoara și cursurile Asociației Române de Psihoterapie Integrativă (A. R .P .I.) din București. Acum e la Ploiești la un job într-o clinică de profil. A știut că vrea să facă psihoterapie după ce a văzut reportajul fotografului Cristian Movilă despre copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie (Unfinished Dreams, 2005). A simțit că acolo e locul ei, să-i ajute pe cei cărora nu li se mai dă nicio șansă.

De fotografie s-a apucat în 2006, când i-a făcut fotografii celei mai bune prietene. Asta după ce a încercat mai multe forme de exprimare, prin muzică – a fost solistă în mai multe trupe, de la indie la goth -, sau pictură, dar n-avea talent. A încercat să meargă la un curs de fotografie, să învețe mai multe, dar nu i-a plăcut acolo. Așa c-a învățat șmecheriile tehnice singură, a stricat cinci filme, nu s-a lăsat, și asta a fost. Face fotografii numai pe film, cu un Minolta xd7, 50 mm 1.7 și cu un Nikon d300s. De ziua ei, prietenii i-au cumpărat un aparat Zeiss iconic, cu obiectiv Goerz Frontar, o cutie din aceea old school în spatele căreia se ascunde fotograful. Nu i-a venit să creadă cât de bine o cunosc, acum trebuie să învețe să-l folosească.

“Îmi ascund propria feminitate în feminitatea altora, îmi place să surprind la ele ce aș vrea să surprind la mine.”

În cele mai multe dintre fotografii apar prietene ale Andreei, de unde și intimitatea care se resimte în cadre. Totuși, unul dintre modelele ei preferate este o necunoscută. A întâlnit-o la o petrecere de Halloween și nu și-a putut lua ochii de la ea. Era costumată în geisha, Andreea s-a dus la ea și i-a spus: Bună, mă numesc Chiru Andreea și vreau să te pozez nud.

Alex este un prieten din Arad, pe care l-a chinuit cu fotografii outdoor, printre mușchi și copaci, pe marginea unui râu. Atunci când Andreea îi spune să se rezeme de copacul rupt deasupra râului, Alex își zgârie pielea. Atunci când Andreea îi spune uită-te la mine, e tulburată de privirea aceea foarte intensă. Reușește totuși să apese pe declanșator. Fotografia care a ieșit e atât de specială încât că nu știe dacă o să mai reușească vreodată alta care să însemne la fel de mult pentru ea.

În spatele aparatului, spune Andreea, intră într-o stare de transă. Fotografiile ei sunt povești, pe care le începe în cap, pornind de la model sau de la un cadru anume și care se schimbă la fața locului. Atmosfera e foarte importantă, iar ce se întâmplă în timpul unei ședințe foto e impredictibil și irepetabil. Acel moment unic e drogul Andreei.