Harley Weir: fotografie cu gust de avocado

În ce fel te-a influențat faptul că mama ta a predat artă? Ce te-a înconjurat în copilărie? 

De fapt, mama a început să predea abia acum patru ani. Mai demult a lucrat în industria jucăriilor, la fel ca tata, deci am crescut înconjurată de păpuși Cindy, Action Men și My Little Ponies. Mama le picta ochii, le făcea haine, le punea părul și inventa scenarii de genul: Cindy plimbă câinele. Posibil ceva destul de apropiat de ce fac eu acum. Faptul că am fost expusă de mică la abdomene de bărbaţi perfect vălurite și la sâni impertinenți îmi imaginez că a avut un efect asupra muncii mele, dacă nu cumva mi-a scrântit biata minte subdezvoltată. 

Cert e că mă bălăceam în roz, iar asta se simte în munca mea. Imaginile mele au ceva de desen animat și, chiar dacă nu-mi place s-o recunosc, sunt și foarte idealiste și fantastice, deci e posibil să aibă legătură cu copilăria mea. 

Cum ți-a folosit studiul artelor frumoase la facultate în meseria de fotograf? 

Pe de-o parte m-a îndreptat spre niște mari gânditori și m-a provocat să-mi pun o grămadă de întrebări despre munca mea / mine însămi mult mai riguros decât aș fi făcut-o altfel, punându-mă un pic în dificultate, pe măsură ce am devenit tot mai interesată de folosirea oamenilor în fotografie și de toate bunele şi relele fotografului și ale muzei. 

M-a făcut, de asemenea, să mă simt foarte nesigură și intimidată de frumusețea statului la soare. Sunt mult mai deschisă acum către această idee și cred că e un subiect în sine, suntem singurele ființe (dovedite) care apreciază apusul, așa că pentru mine e suficient să stau și să mă gândesc la asta (în unele zile). 

Pictorialele de modă sunt pline de clișee, de la scenariu la poziții. Cum faci să le eviți, jucând în același timp după regulile industriei? 

Am luat o decizie conștientă de a curăța aspectul fotografiilor mele, ceea ce le face să arate mult mai fashion, iar ăsta e, în parte, un mod de a atrage clienții luxury (trebuie să-mi câștig pâinea), dar e și un mod de a deveni mai bună și de a găsi modalităţi prin care să transmit mesaje mai direct și mai clar. Îmi place să lucrez cu trenduri și clișee, despre asta este moda, cred că sunt un semn al timpurilor pe care le trăim și asta e așa mișto la definirea unei generații. E interesant că cu chestii precum tumblr poți vedea cum apar și dispar trendurile. Și nu mă deranjează asta, nu trebuie decât să fii mereu cu un pas înainte. 

Modelele masculine par să primească mult mai puțină atenție (și fotografie de calitate) decât fetele. Ce-ți place la fotografierea bărbaților, și ce-ți place la fotografierea femeilor? 

Când eram mai mică eram foarte hormonală, sexul era primul și ultimul lucru din mintea mea, ca pentru orice adolescent. Mare parte din munca mea timpurie se axa pe bărbați și mă încânta să arăt dorința sexuală a unei femei. Acea parte din mine s-a temperat, sau poate dorințele mele s-au schimbat radical... acum mi se pare destul de ciudat să fotografiez bărbați și prefer, în general, să fiu cu femei. 

Cred că e ceva strâns legat de maturizare. Când eram mai mică auzeam o groază de fete spunând chestii precum „prefer să stau cu băieții” sau „mă simt ca un tip închis în corpul unei femei” – genul ăsta de lucruri mă deprimă acum, femeile se urăsc pe ele însele și reciproc și e păcat. Sunt foarte mândră de feminitatea mea în prezent. Momentan, complexitatea femeilor mă inspiră mult mai tare decât sexul opus.

Eram curioasă să aflu mai multe despre pictorialul făcut pentru SSAW. Ai mai fotografiat copii și în trecut, dar aici e ceva un pic diferit, ceva mai îndrăzneț. Care a fost conceptul, și cum l-ai aplicat cu modelele? 

A fost una din primele dăți când o revistă m-a întrebat ce mi-ar plăcea să fac, așa că a fost un proiect special pentru mine. De curând m-am împăcat cu ideea că moda este profesia mea, după ce m-am luptat mult timp cu asta. Am 25 de ani acum și sunt gata ca fotografiile mele de fashion să facă parte din munca mea personală.

Am fotografiat fete de la cursul de artă predat de mama și de la cursul pe care-l predau la rândul meu o dată pe săptămână; pictorialul se numește Going Over to Susan's House, care e numele mamei mele și un cântec foarte bun de la Eels.  

Într-un scenariu ideal, ai trăi din...

Fotografie de război / fotoreportaje. 

Un artist, o carte și un film care te încântă și te intimidează în același timp.

Pictorul Balthus. Candide a lui Voltaire. Mă simt cuminte azi, deci L'Amour l'après-midi al lui Eric Rohmer.

Dacă ar fi să-ți descrii fotografia folosind toate simțurile în afară de vedere, cum ar fi? 

Călduță, înțepătoare... dar și foarte cleioasă. Ar avea un miros umed. Poate că ar avea gust de avocado sau ceva similar – ceva gras, dar care-ți face bine. 

Ce frânturi de înțelepciune ai deprins până acum, care i-ar putea fi de folos unei tinere fotografe? 

Pur și simplu folosește-te, ia ce e unic la tine și așa va ieși mereu ceva original, chiar dacă e influențat de parametrii modei sau de alte îngrădiri. 

Nu știu cât de inteligent e din partea mea, dar mă întrebam cum e să fotografiezi oameni obișnuiți, în situații obișnuite, după ce ai lucrat cu modele, aceste creaturi perfecte, pentru care creezi niște lumi de vis. Păstrezi tendința de a înfrumuseța contextele (și oamenii)?

Oamenii obișnuiți sunt cei mai interesanți. Îmi place, totuși, să exagerez toate aspectele vieții – dacă ai întâlni mulți din oamenii pe care i-am fotografiat nici nu i-ai recunoaște. Pentru mine, e un mod de a lua ce-mi place la o persoană sau o situație și de a accentua acel lucru, te ajută să-l vezi mai bine. 

Cum ai explica bucuria de a fi fotograf?

E o profesie ușor tristă și detașată, din anumite puncte de vedere un demers foarte solitar, dar e și un mod minunat de a afla despre tine și de a-ți da seama cine ești în lume, și cum să privești detaliile cotidiene în moduri variate. 

Ce e tinerețea pentru tine?

Youth is about figuring it all out.

Tumblr-ul lui Harley Weir