În bloc cu Roxana Enache

Cu Florence and the Machine pe fundal și trei tipe la ea în apartament, Roxana Enache pregătea o ședință foto. Era weekendul de la mijlocul lui decembrie şi abia trecuse prânzul.

Roxana, o tipă de 26 de ani cu ochi mari, verzi, făcuți și mai mari de conturul negru, se gândea să propună pictorialul pe care-l va face unei reviste de modă. Voise inițial să-l tragă într-o clădire mai în paragină, dar era aproape Crăciunul și de dimineață ninsese în București: nu că n-ar face-o când e nevoie, dar de data asta nu avea rost să chinuie modelul în frig când se descurcau și cu mini-studioul improvizat acasă. Dacă le trebuia un touch de beton, puteau ieși pe scara blocului sau în curtea interioară. Dacă aveau nevoie de obiecte de recuzită – cum ar fi una din cele peste 30 de pălării ale Roxanei – nu trebuia decât să întindă mâna. Deocamdată, mai aveau de lucru.

Natalia Kiselev, tunsă scurt, cu alură de voleibalistă, migra printre genţile ei burdușite de pensule şi culori, încercând să termine machiajul Andreei Matei, blonda cu pomeți tăioși care aștepta cuminte pe scaun. Natalia şi Roxana s-au cunoscut acum un an, când Natalia a contactat-o ca să lucreze împreună la un proiect. Înainte, Roxana se ocupa și de machiaj la ședințele ei foto, dar s-au înțeles atât de bine încât de atunci fac echipă. De părul modelelor și de o parte din organizare se ocupă de obicei Elena Ioniță, prietenă bună a Roxanei.

Acum, cufundată-n haina din păr de capră mongoleză pe care avea s-o poarte modelul, și cocoțată pe vârfuri pe o biografie groasă a lui Coco Chanel, ca să simuleze peste 1.75 înălțime, Elena o ajuta pe Roxana cu proba de lumină. În spatele ei, lângă geam, un fundal bej prins de galerie și fixat cu scotch de o ușă laterală. În fața ei, la vreun metru, patul plin de haine și desuuri negre, de pe care se ridica blitzul extern cu o umbrelă care atingea tavanul. Elena și Roxana se amuzau ca niște oameni care au mai fost în situația asta de zeci de ori.

Se știu de pe vremea când locuiau încă în Constanţa. Roxana a început să facă fotografii în liceu, după ce a primit o săpunieră Sanyo de la ai ei. Tot în liceu a făcut un curs foto și a profitat de DSLR-ul unui prieten ca să învețe mai multe, suficient cât să-și dea seama că vrea un aparat mai bun. Când s-a mutat în Bucureşti acum șapte ani, ca să studieze design de interior la Universitatea „Ion Mincu”, şi-a luat un Canon 400D. A pozat cu el clădiri pentru proiecte de la facultate, scene de pe stradă, flori, până când oamenii au început să devină tot mai importanți: „Simțeam nevoia ca în fiecare cadru să existe un om, nu conta daca de aproape sau departe. Și am început să rog prietenii să stea în fotografii.” Elena cea creață și brunetă i-a fost primul model. Plecau amândouă prin și din oraş şi improvizau şedinţe foto pe te-miri-unde, folosind ce aveau la ele. Deși la primele fotografii Elena nu se simțea în largul ei, a ajuns să-i placă să stea în fața obiectivului.

La început Roxana căra aproape zilnic aparatul foto cu ea, inclusiv la facultate, dar după o vreme a început să organizeze shootinguri. Primul pictorial de modă l-a tras acum doi ani, cu intenția de a-l publica în The One. Nu ştia prea mulţi designeri români, dar îi plăcuse mult o colecţie a Vikăi Gorenko văzută pe net, aşa că i-a scris, iar Vika i-a dat haine. Modele pentru pictorial au fost o fată care poza pentru sesiuni de desen ale studenților de la Arhitectură, și o prietenă a acesteia, model și ea, pe care Roxana le-a fotografiat într-un magazin de antichități de pe Lipscani. Pictorialul nu a ajuns în revistă, dar Roxana a primit feedback bun şi a apărut pe multe bloguri. De atunci, moda a devenit tot mai importantă în ce face.

Și nu pentru că ar fi genul de fată care să fi stat cu reviste în braţe și să-și fi dorit să devină fotograf de fashion. S-a întâmplat să facă un pictorial şi să-i placă mult. Au inspirat-o siluetele și versatilitatea modelelor şi ce mult ajută în compoziţie, hainele designerilor şi posibilităţile creative pe care i le dau. Doi din fotografii ei preferați sunt Tim Walker şi Patrick Demarchelier, pentru cum reușesc să construiască imagini. Îi place fotografia conceptuală şi să controleze pe cât posibil direcţia artistică. La facultate a învățat despre spaţii, forme, volumetrii, iar acum aplică asta în munca ei. „Dacă ceva lipsește sau e prea mult în imaginea respectivă, se dezechilibrează tot, și din cauza asta tind să mă gândesc foarte mult înainte să încep un proiect.”

Fotografiile ei au apărut deja în The Fashionisto, Photo Vogue Italia, All Hollow, Cockaigne Magazine, și i-au trecut prin dreptul obiectivului haine create de peste 35 de designeri români. Cu agenții de modele colaborează de la sfârșitul lui 2011, iar de multe ori fetele vin la shootinguri de dragul a ce poate ieși. Și nu sunt puține ocaziile, pentru că Roxana nu stă locului. „Selectez o idee,” spune ea „și țin morțiș s-o duc la capăt în perioada următoare, indiferent de cât de mult s-a aglomerat programul meu între timp sau de cât efort este în spatele acestei idei.” Iarna asta a filmat primul ei fashion video cu un prieten, şi a făcut niște pictoriale pe care vrea să le propună publicațiilor din afară. În primele două săptămâni ale anului a avut trei ședințe foto.

Pe 10 ianuarie, în curtea interioară a blocului ei, Roxana fotografia o colecție, asistată de Elena. Modelul cu care lucrau, Laura Giurcanu, purta o rochie kaki cu mâneci scurte şi bumbi milităroşi, de sub fusta căreia se înfoia pacifist un jupon roşu cu volane dese. Avea tocuri cui în picioare, iar gleznele erau împrejmuite de ghetre din piele din al doilea război mondial. Se lucra alert: 10-15 minute în frigul drăcos, vreo 15-20 de taclale la căldură, în camera Roxanei, cât să-şi revină Laura, ţinută nouă, de la capăt. Roxana, cu părul desfăcut pe umeri și o șuviță împletită hippie în jurul frunții, direcţiona calm modelul între poze, un om care ştie ce vrea şi are câteva minute să facă să se întâmple.

- Uită-te ca şi cum vezi ceva în spate, deodată. Adu mâinile-n faţă. Stai acolo, foarte bine.

- Lasă mâinile-n spate peste rochie. Şi stai profil. Uită-te-n sus. OK.

- Uită-te-n faţă şi încruntă. Uită-te-n jos, mai jos, acolo.

- E bine, bine.

Fotografiile Roxanei pe Behance și Facebook.