Măruntaiele teatrului

Cu vreo 8 ani în urmă, când Adi Bulboacă lucra la revista Time Out, șefa redacției, Anca Ioniță, i-a propus să-l fotografieze pe coregraful Răzvan Mazilu în locurile lui preferate din București. Așa a ajuns la Teatrul Giulești, care funcționează ca atelier de producție al Teatrului Odeon: „El a fost cel care m-a dus [acolo], unde am găsit această compoziție superbă cu niște dulapuri pictate și o masă, și după ce am făcut vreo două poze în dreptul lui, am zis: dă-te, mă, că-mi place, și așa a ieșit fotografia mea preferată din toate timpurile.”

Bogdan Th. Olteanu i-a propus să mai adune câteva fotografii și să pună de-o serie, așa că a început să-și bage nasul în atelierele tuturor teatrelor în care (oricum) ajungea și care mai aveau așa ceva: Craiova, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj Napoca și Turda. Majoritatea într-o stare avansată de „patinare”, zice el. „Asta-i frumusețea, ăsta e spiritul lor cumva, nu m-ar excita deloc să văd niște pereți proaspăt zugrăviți și totul aliniat. În afară de câțiva scenografi care mai pun și ei mâna să mai facă chestii, acolo lucrează niște băieți care mai dau un aerosol, o pensulă, mai beau o bere”. Când l-a dus pe un actor de la Cluj la Teatrul din Turda, unde e atelierul lui preferat, „cu o fereastră imensă și niște pereți demențiali”, s-au întâlnit pe scări cu directoarea, care când a auzit ce vor să facă s-a crispat: „Vai, dar e urât acolo, înainte era o sală de balet superbă, dar acum arată groaznic, trebuie s-o renovez neapărat, o s-o găsiți impecabilă data viitoare”. Bulboacă speră că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că patina e subiectul lui preferat din fotografie.

Dacă ar fi să fure trei dintre dubioșeniile văzute prin ateliere, wish-list-ul lui Bulboacă ar suna cam așa: „O gorilă păroasă de vreo 2 metri, care la mine în mansardă ar arăta beton. Un decor întreg de la nu știu ce spectacol din Sibiu, cu mai multe biciclete, scaune, rafturi și chestii albe, totul alb pe ele. Și aș face o colecție cu toate posterele cu femei goale peste care am dat.” – Paul Petrache