Moments of Youth: Lia Ştefănescu

Prima mea cameră de fotografiat am primit-o în jurul vârstei de 12 ani şi de atunci am tot fotografiat. Am învăţat uşor-uşor să lucrez cu ea şi cu timpul cadrele mele au început să fie din ce în ce mai bune. Am mers şi la un curs de fotografie acum câţiva ani care chiar m-a ajutat, a fost cu multă teorie despre istoria fotografiei, cadre, setări. Am avut nişte profi super tari (Cătălin Călin, Sebastian Oprița) care lucrau cu noi, cei înscrişi în program, şi în afara programului.

Mult timp m-am axat pe lumină, culoare şi contrast şi mai mereu am încercat să construiesc un cadru care să fie bine compus şi static. Mi-am propus ca după terminarea liceului să merg la facultate pe film, așa că am inceput să îmi fac liste de filme, să citesc despre regizori și operatori și să filmez, așa că am început să îmi folosesc camera de fotografiat ca pe o cameră de filmat. De când mă interesează filmul am observat că am început să fac din ce în ce mai multe cadre mişcate şi pline de reflexii.

Seria asta de fotografii am pornit-o la finalul verii trecute, când am fost plecată la Paris. Am călătorit destul de mult cu metroul şi de fiecare dată m-a surprins modul în care se vedeau împrejurimile prin geamuri și cum se jucau reflexiile. Când am ajuns acasă și am avut timp să mă uit peste fiecare poză am început să văd o serie și mi am dat seama că nu am terminat-o, nu erau destule poze care să dea impresia aia de fugă și de mulțime. Din iarnă am început să fotografiez și-n mijloacele de transport în comun din București. Merg atât de mult cu metroul încât a devenit o a doua casă pentru mine. Noi încă avem acele metrouri vechi pline de graffiti, în Franța am observat că doar pereții din tuneluri erau dați cu graffiti, și asta vedeai doar cu capul lipit de geam, pentru că erau în locuri ferite de ochi. Și la ei la metrou e multă lume și îmbulzeală, uneori mai intră câte un domn și cântă la acordeon, sau chiar se întâmplă să te plimbi pe la metrou și să fie o trupă de muzicieni și lumea să stea și să filmeze și să se uite. Pe când la noi lucrurile se fac mult mai subtil, uneori trebuie să te strofoci să citești ceva pe fața oamenilor sau să reușesti să te oprești din drum și să dai un ban cântărețului pe lângă care ai trecut. Presupun că nouă ne place să fim mai tăcuți în ceea ce facem.  

Urmărește-o pe Lia pe VSCO & Instagram.