Nastasia Alexandru şi corpul Nastasiei Alexandru

Nemulțumirea în relație cu propriul corp a fost un proces lent, care a pornit o dată cu facultatea. În ultimele luni s-a agravat și am ajuns să mă surprind în fața oglinzii uitându-mă urât, strâmbând din nas și comentând ca mamaie când schimbă canalele TV. 

Când eram mică, eram o scândurică. Nici nu mă deranja, nici nu îmi plăcea, pentru că nu acordam atenție corpului meu. Prietenii de familie veniți în vizită ofereau sfaturi necerute când mă prezentam să spun „noapte bună”: „mai mănâncă, măi fată!”, dar eu mă roteam frumos pe călcâie și-mi vedeam de somn. Nici atunci când prietenele se minunau în cabinetul doctorului de la școală la anuala măsuratoare că eu cântăream mai puțin decât ar fi părut după cupa sutienului nu mă supăram. La poarta facultății ajunsă însă, speriată de bombe și extra-timidă în primul semestru, am petrecut mult timp cu mine și mi-am observat corpul cum se schimbă. Pulpele au început să se-mplinească, șoldurile să se pronunțe, iar sânii, ei bine, ei nu s-au mai schimbat chiar atât de mult.

Înțeleg, uitându-mă în oglindă, că e ceva normal. Știu că nu trebuie să mă sperii pentru că orice femeie trece prin asta. Și totuși, asta nu mă împiedică să simt o presiune de a arăta într-un „fel” pe care noul meu corp nu îl respectă. Îmi plac slăbănoagele la fel de mult ca cele cu forme rotunde și frumoase. Îmi place orice trup fericit, însă undeva în capul meu stă ascuns gândul că a fi slabă este mai bine. De aici și teama de a părăsi corpul pe care mi-l știam. Mă face asta mai puțin bună, mai puțin capabilă?  

Am ajuns să mă simt uneori vinovată pentru lucruri pe care nu le-aș fi considerat niciodată surse de bătăi de cap. „Aah, ți-a trebuit burger și bere ieri, Nasti, ce naiba!?”. Rutina de la duș se sfârșește cu mine acoperindu-mi goliciunea cât mai repede cu prosopul. Mi-aduc aminte apoi, în timp ce încerc să navighez spre cameră în papucii din cauza cărora era să îmi blestem zilele de câteva ori, de cartea lui Naomi Wolf: The Beauty Myth. Despre cum tensiunea aceasta nu este doar o realitate individuală, ea vine din afara mea.

Deocamdată, încă mă documentez, dar nu voi mai ține aparatul orientat spre trupul meu prea mult timp. Sau mai bine zis, nu doar spre trupul meu, aș vrea să-l direcționez spre alte fete, pentru a înțelege mai bine relația femeii moderne cu propriul corp. Voluntare?

***

3 lucruri care nu-ți plac la corpul tău

Picioarele, pentru că sunt despărțite de o paranteză care mi-aduce aminte de western-urile a căror fană nu am fost niciodată. Pulpele care îmi fură uneori bucuria din timpul unei mese copioase. Sânii, care de fapt îmi plac, dar îi ascund mereu pentru că nu mi se pare că se „potrivesc” cu restul.

3 lucruri care-ți plac la corpul tău

Genunchii, pentru că au câteva semne de bună purtare de când umblam aiurită printr-un skatepark mic din Ploiești și încercam să învăț să mă dau cu rolele. Fruntea, pentru că e lată și o sursă de inspirație pentru glume. Degetele de la mâini, pentru că sunt lungi și uneori îmi imaginez că aș ști să cânt la pian.