Omul nostru din tren: Mezel, politică şi totul despre sex

După vreo 10 zile petrecute în tren, nu mai știu ce dată sau ce zi a săptămânii este, dar știu că am plecat din Bistra, un sat de la granița cu Ucraina, în prima zi de Crăciun după calendarul vechi.

Am ajuns târziu în Cluj-Napoca, unde în sala de așteptare din gară e o singură priză, lângă un scaun. După ce îl ocup, îmi pun lucrurile la încărcat și încep să oberv populația din jur. În fața mea, e un bătrân care bagă mezeluri cu pită dintr-o pungă de plastic. Lângă el se așază un bătrân care îi seamănă în linii mari. Amândoi au puțin peste 70 de ani și, fără mari tatonări, încep un dialog. Pornesc puternic cu Obama, Statul Islamic și emigranții din Germania. Analizează din mai multe unghiuri, discuția e câteva nivele peste „Iliescu e de vină, Băsescu ne-a tăiat pensiile, toți sunt hoți”. E un fundal sonor agreabil pentru 12 noaptea în gara din Cluj, așa că toată atenția mea se duce acolo, la timp pentru schimbarea subiectului. Băieții trec la discuții despre sex. Primul, ăla cu mezel, povestește despre cum a avut-o pe una bună bună de tot timp de câțiva ani. Mă gândeam că l-a pocnit nostalgia tinereții, dar încheie amintirea cu „era mai tânără decât mine cu 5 ani, avea 65. Ultima oară am ținut-o jumătate de oră de s-a mirat și ea, da’ bine, la mine mai merge pistolu’ și să-ți zic, femeile așa mai late aici deasupra la cur țin mai mult, alelalte înguste nu rezistă. E, asta era mai lată.” Celălalt tip mai bagă câte un „aha aha” sau „hai, nu zi” care fac conversația să meargă mai departe. Au mai povestit multe ei. Totul despre sex. Mi-a părut rău că am plecat, mai învățam ceva, dar trebuia să urc în trenul de Oradea.

Am dormit tot drumul plus încă puțin în gară, că următorul tren avea întârziere, așa că răsăritul m-a prins pe peron, așteptând trenul de Satu Mare. Era o ceață densă, iar pe linia 1, CFR-ul ținea expusă o locomotivă mare, veche, cu aburi. Măi, ce să zic, poezie. 

Mă sui în trec și imediat cum ieșim din oraș încep să fotografiez ca un bezmetic. Totul în jur e alb, e cea mai frumoasă vreme pe care am prins-o, iar după foarte puțin timp încep să apară și-n stânga și-n dreapta câte doi iepuri de câmp, patru căprioare, o coțofană, două vulpi. Nu mă dau jos de pe geam până în Satu Mare, unde mă opresc în Barul Retro din gară, beau ceva și mă uit la videoclipuri de manele-pop ungurești. Spre Baia Mare am același peisaj ca de dimineață, deci bine. Mă dau toată ziua cu trenul prin Maramureș, pe la Jibou, Sărmășag, Carei și plec din Satu Mare înapoi la Cluj unde, odată ajuns, mă așez din nou pe scaunul de plastic albastru de lângă priză. De data asta, am în față un tip care ocupă două locuri și care folosește căștile să vorbească la telefon, că altfel nu-i ajunge la ureche cât îl încarcă. Îi povește gagică-sii cele mai plictisitoare lucruri pe cel mai plictisit ton. Cât mai are de așteptat, cum e vremea, ce-a mâncat, chestii pe care încerc să nu le aud, ca să nu mor eu de plictiseală. Îl ignor cât pot de bine până când nu pot să nu remarc că sforăie. Mă uit la el, îl analizez. Într-un final, se trezește și întreabă în căști „da' de ce taci așa?”. Vede că femei-sa i-a închis între timp, o sună din nou și continuă aceeași discuție plictisitoare fără să știe că a dormit. Mă ridic, ca să nu mi se legumizeze creierul.

Iau un tren direct până la Târgu Mureș, unde mă așteaptă Ispas în gară și mă duce la chinezescu' ăla bun pe care nu prea îl știe lumea, după care bem ceva în J’ai Bistrot-ul original, apoi o tai spre București, că a doua zi am de făcut niște poze. Dimineață, Gara de Nord - Colentina - Gara de Nord din nou, unde mă întâlnesc cu Miciu, care vrea să-și serbeze ziua în tren. Nu știm și nu prea contează încotro ne pornim, așa că ne suim în primul regio de pe panoul de plecări, spre Galați. Următoarele 45 de minute le petrec încercând să concep un traseu de la Galați încolo, dar toate variantele ne blochează măcar șase ore noaptea prin gări de la graniță; hotărâm să coborâm la Făurei, mergem mai departe la Buzău, de-acolo spre Ploiești și la 00:25, după prosseco și la mulți ani la miezul nopții, ajungem în Brașov. În gară nu e chiar atmosferă de sărbătoare, ba din contră, așa că Miciu dă două telefoane ca să vedem unde și cu cine ne înhăităm până spre 4 dimineața, când avem un tren spre Gheorgheni.

Mergem în Tipografia, unde deja se luase ultima comandă, dar cetățenii de-acolo ne spun că ne primesc până pleacă toată lumea și termină de măturat. Când apare Alina Andrei cu un dalmațian-balon-zburător și artificii pentru Miciu, le devenim chiar simpatici oamenilor și rămânem acolo până pe la 2 noaptea, când plecăm pe jos spre gară. Stăm puțin și-n barul gării, unde avem videoclipuri de manele românești, de data asta. Vine trenul, ne suim în el, adormim în câteva minute și ne trezim la răsărit să-mi fac eu poza zilnică de dimineață.

Pe Miciu am lăsat-o în Cluj să-și serbeze ziua și cu alți prieteni, iar eu am coborât spre Simeria ca s-o iau ușor spre București. Fac prima pauză de două zile din călătorie, ca să fotografiez un spectacol de teatru. Ca să mă felicit pentru pozele din ultimele zile, mă răsfăț cu un interregio.

Sunt în tren de 15 zile, am mers aproape 6750 de kilometri și am dat 970 de lei și 80 de bani pe bilete. Nu știu încă ce vreau să fotografiez, dar mi se pare că de câteva zile o fac mai bine, iar toată călătoria îmi face excelent la cap.
_

Adi Bulboacă își va petrece luna ianuarie pe șine, ca preambul al unui proiect mai elaborat și consecință a pasiunii pentru mersul cu trenul. Seria Omul nostru din tren e un jurnal de călătorie scris și fotografiat pentru SUB25. Pentru mai multe fotografii, like Bulboacă, pagina lui de Facebook.