Party pe bloc

Nimic mai uşor, fake it till you make it (tot aud expresia asta în ultima vreme). Esenţial este să ieşi totuşi din bârlog; te duci la chef – partea cea mai importantă. Iei aparatul cu tine, bei mult şi apeşi pe buton, când ţi se năzare. Dacă pozele ies mai tremurate de la vodcă, nu-i nimic, aşa e normal. Indicat ar fi să nu pozezi cupluri ascunse prin debarale, pentru că nu ştii cine cu cine şi de ce nu e cu altcineva şi când...Triunghiuri, romburi şi pătrate amoroase, treburi din ăstea. Personal îmi plac oamenii cu ochii roşii de la blitz, dar lor nu cred că le-ar plăcea. Deci fără red-eye effect! Iar dacă pozezi un individ leşinat sub scaun, să nu-l trezeşti. Interesant ar fi să-i surprinzi pe unii în colanţi stacojii, care dansează frenetic, în contrast cu alţii care sprijină pereţii, cu feţele ca nişte lămâi stoarse.

Soluţie pentru un fotograf care NU are de gând să meargă la chefuri, dar în acelaşi timp vrea să le pozeze

Stai afară şi fotografiezi prin ferestrele deschise/închise (pentru etajul 1 – din copac). E posibil să ţi se ceară explicaţii. Unii chiar nu ar înţelege partea cu „de amorul artei“ sau „e vorba de un proiect“. Dar chiar, de ce ar face cineva aşa ceva?

Cum am zis la început, îmi dau cu presupusul. Niciodată nu am suportat petrecerile cu oameni mulţi (aici le bag pe toate la grămadă: chefurile fără motiv, aniversările rudelor, ziua hamsterului, revelioanele etc, etc). Alea din cărţi sau din filme sunt ok, acolo nu merg în carne şi oase, iar dacă mă plictisesc închid volumul sau apăs pe telecomandă/mouse.

Pentru că totul are un început, am vrut să fac o repetiţie. Şedinţă foto la o petrecere simulată.
Modele: Andra şi Iulia.
Locaţie: acoperişul unui bloc din Braşov (11 etaje).
Recuzită: multe haine, vin, suc, farduri şi treburi din astea. În geanta foto dormea un arici (face parte din altă poveste).

Înainte să mă apuc, am recapitulat în cap partea teoretică (sărăcăcioasă) de care îmi aminteam:
- fotografiile adevărate de Nan Goldin;
- poze văzute cândva făcute de fratele unei actriţe de la Hollywood, în stilul trash photography – cam toţi oamenii de la chefurile ălea erau pozaţi când vomitau în boscheţi sau pe picioarele altora (nu-mi amintesc nici numele fotografului, nici pe cel al actriţei, dar chiar mi-au plăcut);
- imagini sclipicioase din reviste;
- videoclipul It Must Be Santa, Bob Dylan – acolo pare în regulă, m-aş fi simţit bine;
- melodia Piano Has Been Drinking – Tom Waits (cred că ne-am înţelege, ne-am vedea amândoi de treaba noastră – el de sticlă şi pian, eu de aparat)
- fragmente din biografiile/cărţile unor scriitori care îmi plac: Scott şi Zelda Fitzgerald, Hemingway, Capote, Kerouac, Francoise Sagan, Bukowski, Paul Auster, Malcolm Lowry, Colette etc (primii care mi-au venit în cap, ca într-un puzzle legat de petreceri); De fapt la M. Lowry nu cred că se pune.
- Vineri noaptea în oraş – de James R. Wallen (nu-mi amintesc cui i-am împrumutat cartea şi nu mi-a mai adus-o înapoi)
- Ultima ieşire spre Brooklyn – de Hubert Selby Jr. (aici e o prostituată cu cel mai fain nume pe care l-am auzit până acum: Tralala, iar chefurile sunt sordide). Atmosferă ca în Bukowski şi Hubert Selby Jr. aş putea găsi în câteva baruri din Braşov.

Desigur, tot ce-mi aminteam nu m-a ajutat la nimic. Pe bloc a fost o petrecere aşa, ca între fete, cu multe gogoloaie de soare şi apoi cu blue hour. Au dansat cum au vrut ele – îmi era teamă să nu cadă peste margine. Am râs mult şi i-am ignorat pe vecinii de peste drum care se holbau de la ferestre. Nu ştiu de ce mi-l pot imagina acolo, cu noi, pe Bugs Bunny. Poate şi pe Josephine Baker. Dacă s-ar fi teleportat pe acoperiş ar fi dansat rumba desculţă, doar în fusta ei din banane.
___
Alina Andrei trăiește, scrie și fotografiază în Brașov. Mai găsiți chestii făcute de ea și pe blogul Carte cu poze.