Pe cord deschis

În anul 3 la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, şi eu mă număram printre cei mulţi care aşteptau o portiţă să plece din ţară şi se victimiza pe motiv că de ce tocmai aici a trebuit să se nască. Am găsit ocazia de a evada cu o bursă Erasmus la Institutul de Artă şi Design din Birmingham, unde aveam toate materialele din lume pentru a-mi pune în practică cele mai îndrăzneţe idei.

Un singur lucru parcă îmi frâna avântul. Mă uitam în jur, la colegii mei şi mă simţeam incredibil de stingheră, având complexe dacă voi reuşi să fac faţă. În 22 de ani mi se inoculase ideea că, fiind născută în partea rusificată a Europei (cum o consideră ei), sunt din start inferioară. Însă într-un timp relativ scurt mi-am dat seama că nu era chiar așa și că aveau un mod superficial și imatur de a privi lumea. Mi se părea, că, deși și noi trăim într-o societate de consum, ne-am păstrat un dram de sensibilitate pe care la ei l-am întâlnit foarte rar.

În acele trei luni, m-am apropiat mult de Françoise, profesoara mea franțuzoiacă de arte plastice. Povesteam despre artă, artişti, proiecte. Mi-a recomandat galerii pe care să le vizitez în Londra, am discutat despre cum mă puteau ajuta lucrurile văzute acolo în activitatea mea artistică. Mi-a împrumutat albume de artă şi am ajuns să vorbim despre împliniri, dezamăgiri, speranţe. De la ea am învăţat că dacă vrei să fii luat în serios ca artist şi nu ca un bun meşteşugar, trebuie să demonstrezi că eşti o fiinţă capabilă să creeze concepte, iar pe baza acestora, proiecte.

Când am ajuns în România, nici nu am apucat să-mi desfac bine bagajele, că am şi primit un e-mail prin care mă invita să particip la un workshop de o lună organizat de ea în Mostar, Herţegovina. Scopul era documentarea motivelor decorative ale clădirilor civile şi ale moscheilor şi folosirea acestor forme într-o instalaţie din materiale neconvenţionale (textile, plastic, sârme).

Mă încânta la nebunie să plec iar din țară pentru un proiect artistic, dar unde era totuşi Mostar pe harta Europei? Aveam flashback-uri din anii ’90 cu Telejurnalul care începea cu „Atentatele din Bosnia-Herţegovina...”. Mai mult din dorinţa de a explora un necunoscut inaccesibil multora, am acceptat invitaţia. Mult mai târziu am aflat că marele fotoreporter american James Nachtwey făcuse un story acolo pe timpul războiului cu sârbii.

Războiul Bosniac, cunoscut și ca Războiul din Bosnia și Herțegovina a făcut 100.000 de victime, lăsând ţara divizată de-a lungul liniilor etnice şi religioase. Pe 6 aprilie 1992, 40.000 de oameni din cele trei grupuri minoritare ale ţării – bosniaci musulmani, croaţi catolici şi sârbi ortodocşi – au demonstrat în piaţa centrală din Sarajevo împotriva naţionalismului şi diviziunii sugerate de mulţi lideri politici. Naţionaliştii sârbi au început să tragă asupra demonstranţilor dintr-un hotel din apropiere, producând astfel primele victime ale unui război care a durat până în 1995 și care s-a încheiat prin divizarea Bosniei şi Herțegovinei în două regiuni semi-autonome.

Știam că Mostar a fost unul din oraşele afectate de război, dar nu bănuiam deloc amploarea distrugerilor. De un lucru eram sigură: că nu voi regreta experienţa.
» citeste mai departe