Toți reacționează diferit când am Polaroidul (636, nimic fancy), față de un aparat „clasic”, cu care sunt mai obișnuiți. Oamenii nu mai comentează „Ce faci cu aparatul ăla?”, „Nu, nu-mi face poză acuma”. Le place, îi face să se simtă speciali și atunci se arată. Uneori se și dezbracă.
Aproape totul ține de noroc. Uneori pozele îmi ies negre, alteori mai bine de 10 ori decât realitatea. Restul e încadrarea. Îmi place să fiu aproape de model, rareori apare un om întreg în imagine. Un umăr, un spate, un sân, o privire. E un fel de terapie. Eu sunt un om foarte pudic.
Mai multe Derrière l'objectif de Ina Ionescu, aici.