Singura diferenţă între mine şi un tub e că eu nu sunt un tub

Cristiana Negoescu a pictat de mică. În primă fază desena florile mamei, ceva cuminte, până când s-a prins că poate să dea frâu liber imaginației și a pornit să exploreze cubismul. Ca toată lumea, a început cu Picasso, deși îl preferă pe Braque. Apoi a cochetat cu ideea de suprarealism nu în sensul clasic, ci în sensul de absurditate într-un anumit context, ce anume poate face un context să pară suprarealist.
 

Pe la 16-17 ani a luat microbul fotografiei și pictura a trecut de la obsesie la simplă pasiune. A vrut să facă producție media, dar nu a atras-o nicio facultate din România și a decis să plece în Anglia. „În primul an am făcut media, dar mi-am dat seama că tot fotografia îmi place. Am încercat și radio, și tv, dar trebuie să fii crunt să supraviețuiești acolo. Singura diferență e că la radio poți să stai jos, în rest e la fel de rău ca la tv.” Acum are 21 de ani şi studiază producţie media la University of Lincoln. 
          

„Mi-a plăcut întotdeauna animația,” spune ea. „Am făcut o bucățică de vreo două minute și m-am speriat foarte tare de mine, am avut niște trăiri intense când am făcut un filmuleț în stop motion. Mi-aș dori să fac și asta, pentru că oricât de impresionante ar fi imaginile, simt uneori nevoia să le pun în mișcare.”

În afara sferei academice, poveștile ei din Anglia sunt mai degrabă on the dark side: gândaci, obeze în tutuuri roz, mâncare fără gust și semi-autism social.

The visual blow job a fost iniţial un blog pe deviantART, început de ea acum patru ani. Ideea sinesteziei din nume i-a venit de la o melodie care spunea ceva despre orgasmul sonor. Ei i s-a părut însă că ochiul e mai puternic. „Vreau să le induc privitorilor o senzație comparabilă cu sexul. Toata creația pe care o consider ca fiind a mea nu e a mea, e ceva care mă pune pe mine într-o postură de mediator, sunt un tub și toată energia curge prin mine către proiectul meu.”
 

Cristiana se ține cu dinții de ideea de concept și preferă să nu ne împuieze capul cu detalii tehnice. „Fac fotografii pe digital, dar acum încerc să trec pe analog. Folosesc diverse camere, care de care mai extravagante sau pompoase, dar nu cred că asta contează. Poți să faci poze și cu aparatul de unică folosință, conceptul contează. Îmi place tot ce ține de suprarealism. Nu îmi place ideea de manipulare exagerată a unei fotografii ca să devină suprarealistă, caut mai mult o senzație decât manipulare vizuală.”