Ţoale de actor: Timişoara

După ce am alergat actorii pe străzile din București și Cluj, am ajuns într-unul din orașele mele preferate, capitala culturală care va să vie, Timișoara. Merg des la Timișoara și de fiecare dată când sunt pe drum mă uit pe net ce spectacole prind seara. Încep mereu cu Teatrul German de Stat, care are meritul de-a fi strâns cea mai young trupă de actori și care, se vede de la o poștă, are mereu un ochi deschis larg spre scenele din vestul Europei. Nu mi-a fost deloc greu să mă opresc la trupa asta pentru a surprinde felul în care se îmbracă actorii tineri din Timișoara.

Olga Török mi-a rămas în minte de câțiva ani buni după ce-am văzut-o în spectacolul lui Afrim Fetița din bolul peștelui auriu. Ea nu era fetița era mama fetiței. Fetița era sora ei - Silvia. Ca să înțelegeți un pic, trebuie să vedeți această secvență din super spectacolul ăla. Pe stradă, Olga e laid back, aproape girl next door cu ponytail. Dar când își dă drumul la păr și te privește...

Silvia Török, că tot veni vorba de ea, mi-a lăsat impresia că are ADHD chiar și după ce a trecut de 25 de ani. Sare, urlă, țipă, e pe baterii din alea bune. Acum vreo 4 ani a luat premiul UNITER pentru debut, iar după aia a tot demonstrat că l-a super meritat. În negru, cu Dr Martenșii în picioare și gulerul ocru galben, parc-o văd pe un tumblr din ăla cu the impossible cool. 

Horia Săvescu e un tip foarte mișto, și se-mbracă cum îmi zic multe fete că și-ar dori mai mulți tipi să-ndrăznească să se-mbrace. Nu pot decât să le dau dreptate. În rest, pe om îl știu de vreo 5 ani dar n-am apucat niciodată să-l cunosc, aș zice c-o arde misterios. Abia aștept să-l (re)descopăr în Și cu bebe suntem șapte, care are premiera pe 21 decembrie.

Pe Richard Hladik îl știu, cred, de când era în facultate, adică ceva mai mic. Ultima oară l-am văzut în Micul Prinț, numai că între timp am văzut că joacă și în alte spectacole în care nu mai are nicio legătură cu apariția asta aparent firavă, de James Dean meets graffitti. Joacă în vreo trei spectacole zilele astea și e asistent de regie la alte două. De urmărit îndeaproape, vă zic. 

Pe Oana Vidoni, care are fix 25 de ani, am plimbat-o, cu aerul ei je m'en fiche și unghiile scurte, date cu ojă neagră, de la Operei, prin Libertății și până în Unirii, cele trei piețe foarte faine din Timișoara. Nu o cunosc foarte bine, dar știu sotto că știe să danseze. 

La urmă fac o excepție. Las trupa teatrului German de Stat  în spate ca să vă prezint unul dintre actorii mei preferați din țară, Călin Stanciu Jr. Mulți dintre voi erați mici când a apărut Anaconda (filmul, da), deci nu cred că-l știți de-acolo, iar teatrul și celebritatea nu fac casă la fel de bună la noi. Ce pot să vă zic e simplu: e unul dintre cei mai versatili actori pe care îi cunosc și are un umor inteligent care nu prea dă greș. Până ne mai lovește în vreun film, poate-i dați un follow pe facebook. Adică uitați-vă un pic la el. 

***
Nu degeaba au fost făcute fotografiile cu telefonul Huawei P9: are lentile Leica. Camera RGB este tare pe capturarea culorilor, cea monocromă excelează pe detalii. Asta înseamnă overall că telefonul face fotografii profi, cu multe detalii și culori #nofilter, chiar și când nu prea e lumină.