Alexandra Abraham

Gabriela Piţurlea | 12 Apr 2012

Formüla, pentru că e o formulă de vestimentaţie în care accesoriul contează și transmite.

Când a început primele schiţe pentru lucrarea ei de diplomă la design vestimentar, în vara lui 2010, Alexandra Abraham (26) nici măcar nu se gândea că ar putea folosi piele. Era studentă şi la Arhitectură – care îi ţinea picioarele creative pe pământ şi o completa. Avea în minte două filme care-i plac mult – The Beach şi Into the Wild – şi ideea pe care i-o transmiteau: că avem nevoie de libertate, dar că, pentru a supravieţui, e nevoie de nişte reguli şi constrângeri. Aşa că a tradus asta în materiale largi, strânse cu benzi textile sau lanţuri care înconjurau braţele şi talia.

Abia în al doilea semestru din anul 3, i-a spus profesoarei ei că va continua ideea, dar că va folosi piele. Fâşiile din material textil nu arătau atât de bine. În plus, voia să creeze nişte piese de sine stătătoare. Restrângerile sunt o formă de înhămare. Deci hamuri.

În timpul crecetării, a descoperit-o pe Zana Bayne, iar colecţiile de toamnă-iarnă 2011, pline de accesorii din piele, i-au confirmat că era în ritm cu ce se întâmpla afară. Spre deosebire de hamurile făcute de Bayne, Alexandra şi le-a dorit fără catarame. „Am vrut să fie ceva super-simplu, grafic, curat şi le-am îmbinat prin cusătură, deşi e mai greu aşa. Am fugit de elemente grele din metal.” *

A rezultat Formüla, o colecţie făcută în atelierele de marochinărie ale Otiliei Flonta (Ana Rinaldi Design), completată de haine basic, din materiale modelate mai mult direct pe corp. Completate şi nu completând, pentru că hamurile au preluat comanda şi au devenit marca designerului debutant. Alexandra e pregătită. „M-am gândit la asta chiar în timp ce lucram diploma,” spune ea. „Ideea e că-mi place. Îmi place foarte mult să fac accesoriile astea şi aş vrea să mai continui o perioadă. Mi-ar plăcea chiar să colaborez cu un designer şi eu să vin cu accesoriile.”

*Prețul unui ham e de 200-300 de euro, în funcție de complexitatea acestuia și de cantitatea de piele folosită.


Pin It email