3x2: Cupidon la Ideo Ideis

Ștefana & Theodor

T: Anul trecut, cu trei zile înainte să plec la festival, am luat o pauză cu prietena mea de atunci. Am ajuns la Ideo, până la urmă pauza s-a dovedit a fi o încheiere a relației. În a doua seară, m-am dus să dau noroc cu oameni care stăteau pe șezlong: „Ce faceți? Hei, hei.” Era și ea. „Salut, eu sunt Teo.” Ah nu, nu, n-am făcut cunoștință.

Ș: N-am făcut cunoștință.

T: Am dat noroc și râdeam. Și în seara aia, după ce a plecat toată lumea, am stat pe șezlongurile alea și am vorbit încontinuu fără să se întâmple ceva între noi sau să dăm semne că s-ar întâmpla ceva între noi. De pe la vreo 2 până la 7 dimineața am stat și am vorbit. Și apoi... Dar ia povestește tu.

Ș: Am și eu varianta poveștii din a doua seară. Eu aveam o seară în care nu am stat așa mult cu Brain. Era și Brain, dar stăteam așa, mai pe margine. Era și puțină Drama, era și puțin Atelier. La un moment dat, am dat noroc cu el pentru că am făcut o glumă răutăcioasă despre un băiat, și el m-a auzit și a dat noroc cu mine. A mai fost o dată când am dat noroc, când a spus cineva Drama Club [eng], și eu l-am corectat: „e Drama Club [ro]”, că așa am auzit eu că se spune, și a venit foarte mândru la mine. Și a treia oară când a venit la mine deja lumea începuse să se mai răsfire, se făcuse puțin târziu și nu prea mai era așa petrecere. Stăteam în picioare, știu că erau trei colegi de-ai mei pe șezlong, lângă mine, și a venit mai aproape de mine și a zis: vrei să ne așezăm pe șezlong, să vorbim? Și am spus: da, de ce nu? Și eu eram într-o situație foarte complicată atunci, cu toate.

T: Emoțional.

Ș: Foarte.

T: Am jucat un joculeț.

Ș: I-am propus eu. Cu o seară înainte tot asta făcusem cu niște băieți. Și am zis că asta e o chestie bună să mai cunosc oameni. I-am zis să-i pun o întrebare și să-mi pună și el înapoi.

T: Erau întrebări d-astea gen: verde sau galben? Piure sau cartofi natur? Toată noaptea așa am ținut-o. Și țin minte că am fugit până la cort, mi-am luat geaca de blugi, am pus-o pe ea, eu tremuram de frig, nu mai puteam, și a zis: „ia tu geaca asta de blugi”. „Nu, nu iau geaca asta de blugi.” Voiam să fiu bărbat. Și până la urmă a luat geaca de blugi și mi-a zis: „dar de ce nu aduci și niște pături?” 

Ș: Era o pătură fix în față, nu am fost chiar atât de crudă.

T: Și am dormit acolo 45 de minute.

Ș: Pe ceas. Ne-am pus alarma. Și după, ne-am dus în cort foarte mișelește. Ca să pară că noi am dormit, nu am stat pe șezlong toată noaptea.

T: Așa a început. Mai departe, când mergeam la masă sau ne vedeam pe-aici, erau niște priviri d-astea super-pătrunzătoare. Până nu treceai de aria vizuală a acestei ființe, stăteai și o priveai, și era foarte frumos.

Ș: Pe 3 [august], după noaptea aia, noi am fost super-obosiți. Urma o zi cu workshopuri, era clar că eram distruși. Și înainte de spectacolul de seara, a venit la mine și a zis: vrei să-ți fac cinste cu o cafea de la tonomat?

T: Ce băiat!

Ș: Și când am dat noroc, mi-a spus: „Theodor”. Atunci am făcut cunoștință.

T: Atunci s-a jucat Antisocial și era foarte plin, în sală era extrem de cald. Am stat și în spate și țin minte că la un moment dat ne-am luat de mână, și ne-am ținut de mână la spectacol ^_^ Am ieșit, și până la urmă în seara aia am mers pe jos până la corturi, ținuți de mână. Și s-a întâmplat să dau s-o pup. N-a refuzat, dar nici n-a acceptat.

Ș: Pentru că aveam o situație foarte complicată.

T: Avea o situație foarte complicată. Și eram: OK, bine. Nu s-a schimbat nimic. Pe 6...

Ș: Am jucat amândoi. Am jucat eu și după aia a jucat el.

T: În seara aia ne-am sărutat. A fost un festival foarte drăguț, plin de ouă Kinder, Tedi, bomboane gumate și tot ce e drăguț și frumos. Eram definiția siropului. Putem lua premiu pentru cel mai scârbos cuplu. Tuturor pur și simplu le era greață când ne vedeau. Suntem mândri de asta.

Ș: Și ca să plusăm asta cu scârboșenia, am hotărât noi că ne căsătorim. Și au venit două fete de la mine din trupă și au zis: „mamă, vrem să fim noi domnișoare de onoare”. Și am zis că cine găsește cel mai bun simbol pentru inel, aia e domnișoara de onoare. Și s-au dus și au căutat și până la urmă a câștigat una dintre ele, care...

T: Furase un marker d-ăla vișiniu.

Ș: Nu, nu. Furase două crenguțe de brad.

T: Daaa, mi-aduc aminte. Scuze!

Ș: Furase două crenguțe de brad și ni le-a dat. Și ne-a căsătorit atunci și a făcut pe preotul. La corturi, lângă baie.

T: Avem un certificat.

Ș: Da, ne-a făcut și certificat. După aia, am zis că nu prea merge să avem doar alea de brad, că avem nevoie de și mai mult ca simbol. Și...

T: Erau husele alea cu Memo Plus și trebuia să completăm noi cu ceva.

Ș: Și erau și markere, și noi am furat markerul ăla roz și ne-am făcut dungi roz pe deget.

T: Și pe-astea le-am păstrat până pe la 8 luni, 9 luni.

Ș: Ni le făceam în fiecare zi, cu același marker.

T: Bine, eu sunt din Botoșani, ea e din București. Asta a fost mișto, că noi fiind în trupele astea și având mulți prieteni comuni și evenimente la care mergem, ne vedeam destul de des. Cred că în medie ne-am văzut o dată la două săptămâni. Și e super-OK.

Ș: Am fost foarte mult la Botoșani. (...)

T: În ultima zi, încă nu știam dacă o să continuăm asta. Pentru că era atât de drăguț și de compresat în festival încât nu știam sigur dacă o să continue chestia asta la fel de frumos sau...

Ș: S-o lăsăm aici...

T: Și am ieșit la un cremșnit la cofetăria Maria.

Ș: Unde am ieșit și anul ăsta.

T: Am dat eu un cremșnit.

Ș: Tot el a dat și anul ăsta.

T: Și i-am zis: hai să vedem care-i treaba.

Ș: Pe 9 august.

T: După aia, când am plecat, am stat 4 ore-n gară, că noi trebuia să așteptăm trenul de Botoșani, și ea a stat cu mine. Am mâncat Finetti cu morcovi.

Ș: Și înghețată cu cartofi prăjiți.

T: De la Mc. Gara e un loc destul de comun pentru noi. Suntem niște șobolani de gară.

Ș: Iepuri.

(...)

T: Acum ne-am luat inele. Eram nervoși că murdăream prosoape, huse de pernă

Ș: Dormeam și aveam astea imprimate.

T: Îl făceai și vreo două ore nu puteai să pui mâna pe nicăieri, că se lua.

Ș: Și ne-am gândit să ne luăm inele de lemn și nu găseam pe nicăieri.

T: Nu găseam mărimile, sau ceva OK, simplu.

Ș: Și m-am dus în Vamă și am găsit fix inele de lemn. Și acum e bine. (...) E OK, ne certăm și foarte des. Acum de-abia ne-am certat.

T: Ne certăm din cinci în cinci minute. Așa. Ea a luat verighetele, eu am plecat la Brașov, că aveam niște filmări, și acolo m-am grăbit la un moment dat să plec și am agățat inelul de ușă și s-a rupt inelul. Și am zis că s-a terminat totul. Am început să plâng, a fost groaznic. Și la ID Fest au venit două fete care știau ce s-a întâmplat și ne-au adus două inele. Și astea sunt și mai frumoase.

Ș: Sunt mai subțirele.

(...)

T: Ah, și în seara de 7, cred, n-am dormit deloc și am plecat de la corturi pe la 6 dimineața, ne-am plimbat pe-aici să vedem la cât se deschid chestiuțele, și până la urmă am fost la barul ăla de lângă Alexander și am băut un ceai.

Ș: Și am adormit cu capul pe masă până a venit.

T: Ne-a trezit doamna: Ceaiurile. Ceaiurile!


Bianca (Bibu) & Sebastian

S: Noi ne știam de acasă, amândoi suntem din Botoșani, numai că suntem din trupe diferite.

B: El e din Drama și eu sunt din Atelierul de Teatru. El era la facultate cât eu eram încă la Liceu. Inițial am intrat eu în vorbă cu el ca să-l întreb niște chestii de facultate. Dar n-aveam nicio intenție de „băi, hai să mă bag în seamă cu tipul ăsta”. Și mă trata un pic de sus, nu știu ce credea el despre mine. Și m-am enervat și nu prea am mai vrut să vorbesc cu el după aia. Apoi a venit și el în vacanță de la facultate, că era vară, și...

S: Am ajuns într-un local cu alte prietene din trupa ei și am zis că trebuie să vorbesc cu ea.

B: Inițial vorbiserăm virtual. Vorbeam prin mesaje și chestii.

S: Și i-am zis atunci că poate rezolv și cu Ideo. Că voiam neapărat să vin după zilele cu workshopuri. Am rezolvat până la urmă. Și știu că am ajuns dimineața, după 12 ore de tren. Cred că am ajuns la 9 aici. La ștrand este aleea aia și am văzut-o pe ea atunci.

B: Mergeam la spectacol sau ceva. Ne-am văzut și era pur și simplu: „hei, ai ajuns, ok, bravo, ne vedem, eu mă duc la spectacole, paaa, somn ușor”.

S: Seara ne-am reîntâlnit. Și eu am foarte mult text. Pe mine dacă mă lași să vorbesc, până mâine dimineață găsesc ce să zic. Și spuneam orice de facultate, ce am mai făcut noi cu trupa. Și la un moment dat tu mi-ai spus...

B: Noi mai ieșiserăm o dată acasă și voiam să mai ieșim, dar ba am fost plecată, ba nu știu ce. Și pentru că a venit la Ideo, am stat mai mult și am vorbit seara. Și mie mi se părea la un moment dat că e ironic cu mine și nu înțelegeam ce vrea de la mine. Că mie îmi plăcea puțin de el, dar nu voiam să știe chestia asta. L-am întrebat eu ceva gen: „băi, Sebi, dar unde duc discuțiile astea?”

S: Și după aceea nu știu cum s-a făcut și ne-am sărutat. Chiar în seara în care am ajuns. Sună un pic clișeic, sună clișeic rău, dar s-au completat sărutările. Am dat capul amândoi în spate și am zis: „tu ai observat chestia asta?” Și ea a răspuns că „da.” Am rămas mască atunci, nu ne venea să credem.

Și a doua zi eu nu știam... Eu oricum încă tatonam atuncea.

B: Mie mi-era frică. Dacă eu cred că noi o să mai avem treabă, și el a vrut doar să fie așa, o chestie... Nu știam ce să fac.

S: La un moment dat ne-am întâlnit, mergeam unul pe lângă celălalt și am verificat dacă suntem împreună. Așa am verificat: i-am luat mâinile și am zis că dacă mă strânge, clar suntem împreună.

Eu am vrut să-mi păstrez alura aia că-s mai mare, și trebuia să fiu serios. Trebuia să fiu extraordinar de serios.

S: Scârțâia foarte mult relația, pentru că fiind la distanță, nu știam...

B: Eu treceam a doișpea. Și el era la București.

S: Și eram foarte ciudați. Încercam să stau lângă ea la tot soiul de spectacole. Ne-a unit, ne-a unit foarte mult Ideo ăsta. Eu nu mi-am dat seama cât ne-a unit. 

B: Am fost la mare apoi. El plănuia să meargă oricum cu niște prieteni din trupa lui, și eu aveam plănuit să merg cu prietenele mele. Și am zis: „păi da', mergem împreună, nu? Nu suntem împreună? Hai să mergem.” Și acolo am apucat să ne cunoaștem mult mai bine. Eram pe plajă, după Ideo, aveam vibe-ul ăla foarte bun. Am avut și o discuție din asta în care ne-am hotărât: uite, s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Ideo și e frumos, dar dacă el pleacă... Eu nu-l cunoșteam. Mi se părea că e genul ăla de tip care nu se implică, mi-era un pic frică, nu știu. Și am discutat și ne-am înțeles. Și da, de acum o să fim împreună în București.

S: Din punctul meu de vedere, Ideo a dat startul ăla pe care nu știu dacă l-am fi putut da acasă sau în altă parte.

B: Erau zilele alea în care se terminaseră workshopurile, nu mai trebuia neapărat să ne trezim să mergem la micul-dejun. Stăteam seara pe băncuța aia care este lângă baie și treceau foarte mulți oameni și se uitau așa la noi: „heeei”. „OK, lăsați-ne în pace.”

S: Aveam miștourile alea clasice că noi voiam să dormim, noi voiam să lăsăm portițe de somn. Și eu tăiam din program ceva și scriam „somn”.

B: Și niciodată nu dormeam, mereu mergeam la toate evenimentele. „Dormim?” „Nu, ce-i cu tine, suntem la Ideo, mergem la spectacol.” 

S: „Nu tragem chiul la următorul?” „Nu.” 

B: Dacă știi că ești la Ideo și faci chestii faine, de ce să le ratezi? Pentru asta ai venit.

S: Plus că vorbeam, puteam să ne facem foarte ușor o părere unul despre celălalt. Aveam tot timpul activitate și uitându-ne unul la altul cum făceam activitatea aia, ne cunoșteam și mai bine. Decât clasicul ieșit la cafea.

B: Chiar râdeam: Băi, ce bine că noi n-am ieșit prima dată la o terasă. Pentru că mă gândeam la chestia aia monotonă, stai, vorbești, mai sorbi din cafeluță. Noi am stat pe băncuță la Ideo.

S: Când am ajuns acasă am ieșit la cafea și nu știam ce să facem.

B: Atunci am realizat.


Mara & Mădălina

Mădă: Anul trecut la Ideo, într-o seară, eram la ștrand și eu eram la o masă, beam bere, ea era la altă masă, la ceva distanță și bea bere și la un moment dat ne-am uitat una la alta, în același timp. Ne-am uitat pentru câteva secunde.

Mara: Vreo 10, mai exact. Foarte dubios.

Mădă: Și aia a fost tot pentru seara aia, după care n-am mai vorbit până în ultima seară, când s-a întâmplat cumva să stăm amândouă până dimineața.

Mara: De fapt, eu îl cunoscusem pe Ivănoiu printr-o colegă de trupă și mă împrietenisem cu el și eram doar eu cu prietena din trupă și trupa ei. Și așa am ajuns să stăm cumva împreună trupele, mă rog, eu stăteam mai mult cu Ivănoiu, nu prea ne băgam în seamă.

Mădă: Da, încercam să nu ne băgăm în seamă. Și momentul în care am făcut cunoștință a fost când a început un dans lent la un moment dat.

Mara: Singurul dans lent din seara aia.

Mădă: Și toată lumea s-a cuplat pe perechi și noi am rămas așa, față în față, ne-am uitat un pic în jur foarte awkward, ne-am uitat înapoi una la alta și am început să dansăm.

Mara: Lent și împreună.

Mădă: Lent și împreună, da. Și în seara aia am vorbit puțin, dar nu s-a întâmplat absolut nimic.

Mara: Am vorbit despre cele mai mari căcaturi: zodii, nu ne aducem aminte.

Mădă: După care am plecat, n-am mai vorbit, nu ne-am văzut vreo 6 luni, ea nu mai știa cum mă cheamă, după care ne-am revăzut la Balul Coșbucului de anul ăsta, prin ianuarie. De atunci am început să vorbim și am vorbit (doar vorbit) vreo două luni de zile.

Mara: Vorbeam despre noi, despre oameni, despre cele mai rele lucruri pe care le-am făcut în viața noastră, despre foarte multe chestii.

Mădă: După astea două luni ne-am dus într-un festival la Brașov și acolo ne-am sărutat prima oară. Și am decis că suntem împreună pe 1 aprilie și am numit-o „interacțiune”, pentru că eu aveam panici foarte mari legate de relații.

Mara: Modul în care am stabilit că suntem împreună a fost că încercam să găsim o modalitate prin care să-i facem o glumă lui Ivănoiu, care zice despre el că e regele glumelor. Ivănoiu îmi zisese să-i dau un mesaj Mădălinei că de fapt, tot ce am avut noi până atunci a fost o farsă, plănuită de el special pentru 1 aprilie. Eu i-am dat mesaj și după, în noaptea aia, am vorbit la telefon și râdeam de chestia asta, că noi n-am zis niciodată că suntem împreună și atunci am decis OK, suntem împreună, și după, a fost confuzia: suntem de când ne-am sărutat sau suntem de când ne-am decis până la urmă că, de fapt, suntem împreună?

Mădă: AmFiTeatru a fost primul festival la care am mers de când am devenit împreună. Ea și-a convins toată trupa să ne ia flori pe care să ni le aducă după spectacol, ca să poată să-mi dea ea mie floare, pentru că ei îi era rușine să-mi dea doar ea. Și eu am făcut același lucru după, dar nu m-am dus la ea să-i dau eu floarea, am pus o altă colegă să facă asta și eu m-am dus să-i dau floarea separat.

Mara: Anul trecut eram peste tot și vorbeam cu toată lumea. Mă rog, la început nu vorbeam cu nimeni, dar după au venit oameni care vorbeau cu mine, stăteam foarte mult cu lume necunoscută, cei mai mulți oameni cu care sunt prietenă acum i-am cunoscut aici. Așa că anul ăsta deja îi știam pe majoritatea. Asta vorbeam și cu Mădălina, că am observat o atitudine generală, nu numai la noi două, că nu mai vrem așa mult să socializăm, ci să stăm, să ne distrăm, mai stăm la masă, mai bem o bere, mai vorbim puțin. O văd mai mult ca pe o excursie de familie. Nu e că suntem doar eu cu ea împreună, sunt toate trupele noastre, toți prietenii noștri și suntem așa o familie mare și frumoasă, nu mai e chestia aia de „hai să cunoaștem cât mai mulți oameni”. Spre deosebire de anul trecut, cheltuim banii împreună în festivaluri. Nu mai există „ăștia-s banii mei și ăștia-s banii tăi”, există un buget comun și acum eu nu mai pot să cheltuiesc bani în stânga și-n dreapta, ne luăm tot împreună, e o chestie comună. Plătim totul împreună și cumva totul se dublează. Ni se spune M&M. Mara și Mădălina, dulci ca bomboanele.

Fragmente din aceste interviuri au apărut prima oară în gazeta Colaj #2016, realizată de echipa SUB25 la Ideo Ideis, Festivalul de Teatru Tânăr de la Alexandria.