Ideo Ideis: Ritmuri pixelate

Tudor Paul-Bădescu | 03 Sep 2014

Ca preambul, Tudor a început prin a doua parte a liceului să se uite la diverse tutoriale pe YouTube. Ulterior, a avut mai multe tentative de colaborare cu diverși profesori, care ori au fost de scurtă durată, ori nu s-au concretizat în niciun fel.

Pe lângă pasiunea majoră pe care o are față de muzică, bateristul Pixels se împarte în alte două direcții diferite: calculatoarele și filmul. După ce a ajuns la concluzia că nu-și imaginează percuția în postura de meserie, a intrat la UNATC pe montaj multimedia.

Ce te-a făcut să alegi filmul?

Am crescut cu filmele de artă. Simultan, eram foarte preocupat de calculatoare, le montam, le demontam, ajutam toți vecinii dacă era ceva de reparat în domeniul ăsta. Așa că la un moment dat, m-am gândit să combin cinema-ul cu chestia asta și așa am ajuns la montaj.

Cum ai intrat în Pixels?

Am fost cooptat în trupă de un amic basist cu care cântam deja într-un proiect de cover-uri, el mi-a propus întâmplător să vin la o sesiune de repetiții cu Pixels, să vedem cum ne înțelegem și toate cele, în contextul în care aveau nevoie de un toboșar.

Care a fost primul set de tobe pe care ți l-ai cumpărat? Ce preferi, tobe acustice sau electrice?


Primul meu set de tobe a fost un Sonor, cel mai ieftin de pe Thomann, cu cele mai pilaf cinele, fețele erau cele de prezentare. Pe scurt, uitându-mă în urmă, praf, deși atunci eram super etuziasmat.

Am ezitat puțin între acustic și electric. Bineînțeles că le prefer pe cele acustice, dau un alt feeling sunetului, un sunet inegalabil. Problema a fost faptul că stăteam la bloc, iar târguieli cu vecinii sunt imposibil de făcut. Dar, din fericire, pentru a păstra stereotipul trupelor, părinții unuia din tipii cu care cântam în prima mea trupă, aveau un garaj pe care ni l-au cedat pe post de sală de repetiții, acest lucru favorizând cumpărarea unor tobe acustice, fără să mai fiu condiționat de locul în care stăteam.

Folosești dopuri de urechi atunci când repeți cu trupa sau ai concerte?

În live nu folosesc dopuri, mi se pare că mă izolează de schimbul de energii pe care îl am cu publicul - un lucru de care sunt dependent.

Mai ai alte proiecte în afară de Pixels?

Da, se numește Penny Chillin, e un trio împreună cu basistul din Pixels și cu Ana Băncescu care face partea de vocal și pian. Formula asta de trei are un stil și sound complet diferit de Pixels.

Am auzit că ești vegetarian, care-i faza? Cum ai ajuns la această decizie?

Pot spune că sunt vegetarian de când m-am născut, fără să exagerez. Mi-a povestit mama mea că atunci când aveam 6 luni și voia să-mi dea supă cu carne, eu o refuzam categoric, iar atunci când îmi dădea varianta fără carne, nu aveam niciodată o problemă în a o mânca.

Ai un spaţiu în care te simţi în largul tău când vine vorba de făcut sau ascultat muzică?

Când vine vorba de muzică, nu cred ca există un spațiu in care să nu mă simt în largul meu. Ascult muzică acasă, în mașină, la căști etc. În schimb, ce ține de compus se întamplă alături de trupe la sala de repetiții. Asta nu înseamnă că nu mă poți vedea din când în când bătând pe picioare un ritm.

Cum a fost experienţa montajului (plus cea de actor figurant) în Duminică dimineaţă?

Trebuie să recunosc că a fost un pic straniu să ajung la montaj si să trebuiască să alegem între mai multe duble în care apăream și eu. Altfel, mai amuzant a fost pe platou când am „încasat” cutii de bere preț de 14 duble. Oricum m-am distrat și m-am bucurat să lucrez alături de Bogdan și restul echipei.

Cum te-ai simțit la Ideo Ideis? Cum ți s-a părut atmosfera de aici?

Mi se pare super refreshing să vezi atât de mulți oameni tineri la un loc. Pare un loc plin de dragoste, fain vibe.

Pixels în spatele scenei. 
Pin It email