Silvana & Lenuş

Trupa de teatru a Colegiului Național Mihai Eminescu din Botoșani, Atelierul de Teatru, a „crescut” împreună cu Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis, la care a participat cu câte un spectacol încă de la cea de-a doua ediție, din 2007. Silvana Mihai a fost în trupă și a câștigat, în 2011, premiul pentru cea mai bună actriță în rolul principal din spectacolul Momo, dramatizare după un basm al lui Michael Ende, de Lenuș-Teodora Moraru și Sabina Bălan. 

Silvana este astăzi la UNATC, în anul III, iar anul trecut la TIFF a fost selectată în programul 10 pentru FILM. Pentru cea de-a doua ediție a gazetei Colaj de la Ideo Ideis, anul trecut, Silvana i-a luat un interviu coordonatoarei Atelierului de Teatru, Lenuș-Teodora Moraru, zisă Lenuș. 

Dar dacă Lenuș ar fi un zeu încă nenăscut, cine ar fi el? Cum te-ai naște și care ar fi rolul tău în lume?

M-aș naște din râsul unui copil care se joacă și aș fi un sunet în formă de nor care ar apăra oamenii de soarele arzător.

De cine s-ar îndrăgosti sunetul în formă de nor, adică zeul tău? Îi dăm nume?

Pastel. Stai să mă gândesc. S-ar îndrăgosti de oameni.

Adică de muritori? Dar de ce de muritori?

Pentru că au nevoie de... M-aș îndrăgosti de o fată care culege maci.

De macul roșu din pieptul tău? (n.r: din Deșteptarea primăverii, de Frank Wedekind, spectacol cu care Atelierul a venit la Ideo Ideis, ediția a VII-a)

Da, am rămas în cap cu asta. Cred că m-aș îndrăgosti de o fată care culege maci, acum pe bune. Și tot timpul se găsesc fete care să culeagă maci, cam nestatornic, așa. Avem nevoie de situația perfectă: câmpul de maci, fata trebuie să fie singură, trebuie să culeagă... și eu i-aș da așa, din când în când, câte o picătură de ploaie ca s-o necăjească, ca să se joace.

Dacă tu ai fi făcut teatru în liceu, Floarea ta de mac în pieptul cărui personaj ar fi?

Ivona. În perioada aceea am citit Ivona și mi-a plăcut foarte mult. Eram în comunism și mă aflam în poziția în care nu puteam să vorbesc... Voiam să fiu populară și nu eram, voiam să ies din carapacea mea și nu puteam. Tăceam, tăceam foarte mult. Sau mie mi se părea că tac mult prea mult pentru câte simțeam eu să spun. Am fost o autistă în liceu.

Aaa, și tu?

Nuu, nu e ca la tine. Eu chiar nu-mi găseam locul. Eram tare chinuită. La 16 ani, m-am trezit într-o dimineață cu un sentiment înfiorător că Ceaușescu o să trăiască mai mult decât mine. Auzisem că iau sânge de copii și fac transfuzii...Erau niște istorii îngrozitoare pe vremea aia. Și o să mor și n-o să mai apuc ceva, să se întâmple ceva în viața asta. Ceva, orice! Da, și atunci am citit foarte mult, mă refugiam în cărți, dar nu-mi făceam temele. Nu știu cum am trecut prin liceu. Copiam, o vrăjeam pe maică-mea.

Și totuși nu se găsea niciun prinț prin liceu?

Probabil că exista un prinț, acum chiar nu mai știu, că au fost mulți...Care nu mă cunoșteau (chicotește). 

Dacă ai preda o altă disciplină în liceu, ți-ai dori să fii profesoară de...

Matematică. Iubeam matematica, chiar daca nu înțelegeam mare lucru, adică nu înțelegeam până la capăt. Îmi admiram foarte mult profesorul de matematică.

Erai îndrăgostită de el?

Da, dar nu la modul ăla. Am visat o dată că moare și eram disperată că îmi pierd singurul prieten de pe lumea asta. Bine, el nu știa că înseamnă așa de mult... Era așa... misterios, sumbru. Era frumos la orele lui că mă pierdeam, nu mai exista lumea din jur. I-am zis la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului că a fost cel mai bun prieten al meu, pe lângă prietena mea cea mai bună, care mi-a fost și colegă de bancă.

Ai avut vreodată un vis-revelație?

Nu-mi aduc aminte. În general revelațiile mele sunt lucide. Nu țin minte să fi visat o soluție pentru un spectacol în vis.

Dar nu neapărat ceva legat de vreun spectacol, ci ceva ce nu ai fi înțeles, treaz fiind.

Am visat moartea mea. Ațipisem la prânz și îmi bătea soarele pe cap. Am visat că eram în vârstă și Toma era însurat și avea doi copii și, la un moment dat, am auzit o voce care mi-a spus Lenuș, gata, asta e / Gata, asta e? / Gata, asta e. Până aici a fost și îmi aduc aminte figura lui Toma-bărbat care se uita la mine și mi s-a făcut foarte frică. A fost foarte concret sentimentul de gata, acum las în spate tot. Eu fiind bătrână, cu grădinița de flori în fața casei... era frumos visul meu din punctul ăsta de vedere. Și când să pășesc în partea cealaltă, m-am trezit... a, ce bine. Dar n-am soluții, visele mele sunt aventuri.

Westernuri?

L-am visat pe Al Pacino. Bine, asta e stupid. M-am întâlnit cu Al Pacino în vis, la un festival de teatru tânăr pentru liceeni, undeva prin Oradea. Eram în juriu cu Pacino.

Lui Toma i-ar plăcea să facă parte din trupă?

Da, acum vreo 3 ani mi-a spus că ar vrea să fie în Atelier ca să petreacă mai mult timp cu mine. El mai degrabă a fost în contact cu Atelierul decât cu viața mea la teatru. A și jucat în De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger (n.r Ideo Ideis, ediția a II-a). Distracția noastră pe vremea aia era să facă el Gufi și eu Ciufucelele, sau invers. Toma vine la fiecare premieră și vorbim după aceea despre spectacol. E destul de critic: ori spune o frază care mă lămurește, ori repetă la nesfârșit o fază amuzantă din spectacol. L-am întrebat la un moment dat ce vrea să fie când va crește și mi-a răspuns: vrăjtor, ca tata. Și așa este. Gelu este omul care dezleagă toate ghicitorile legate de decor, rezolvă totul ca prin farmec.

Tu ai să mai joci? Ai renunțat definitiv la actorie în favoarea pedagogiei și/sau regiei?

Nu. În ultimii doi ani, cu înțelegerea colegilor mei, am regizat niște spectacole, dar nu am jucat. Acum că viața mea a devenit mai lină un pic, am să reintru în normal.

Anul ăsta (n.r: 2014) e prima dată când veniți la Ideo Ideis cu un spectacol făcut de către membrii trupei. Cum s-a ajuns aici?

Ăsta e un plan/vis mai vechi de-al meu. Și la Momo (n.r: dramatizare după un basm-roman de Michael Ende, Ideo Ideis, ediția a V-a) am încercat să fac asta, dar până la urmă m-a luat valul. Nu știu, mi se pare logic, ăsta e drumul. Cred că ei aveau nevoie de asta. Căutam de mult o modalitate cât mai puțin invazivă de a construi spectacolul, de a-i ajuta pe ei să se exprime și școala (n.r: masterat pedagogie teatrală, UNATC) m-a luminat tare mult. Eu nu pot să zic că sunt un regizor atât de versatil încât să scot din pălărie soluții regizorale care de fapt nu spun nimic despre copii, dar spun despre mine foarte mult, ca regizor. Un regizor de teatru de adolescenți trebuie să nu fie chiar regizor până la capăt. Încerc și îi ajut să înteleagă că ei pot face singuri, ca pot să își asume hotărârile de fond și de formă ale unui spectacol.

Au mai multă încredere în ei?

Oricum aveau încredere în ei, nu e vorba de asta. Nu mai sunt eu mjlocul prin care comunică. Nu mai comunică cu lumea prin estetica mea, prin vocea mea, care poate să fie mai complexă, mai aerisită, mai încurcată... se pot găsi forme. Dar așa comunică direct prin soluțiile lor simple.

Deci tu vei sta în sală ca un simplu spectator?

Voi fi un spectator prietenos care va sta lângă pupitrul de lumini doar ca să se asigure că totul e în regulă.

***
Lenuș-Teodora Moraru este actriță la teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și coordonează trupa Atelierul de Teatru din anul 2000. Soțul ei, Gelu Rîșca, este scenograf la teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. Spectacolo Momo sau Strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat este în stagiunea actuală a Teatrului pentru copii și adolescenți Excelsior din București, cu Silvana Mihai și Alexandru Voicu în rolurile principale.