5 filme ale lui Luis Buñuel în Mexic, la Institutul Cervantes

Luis Buñuel a creat în cei 18 ani petrecuți în Mexic, unde s-a refugiat după războiul civil ce l-a adus la putere în Spania pe Franco, peste 21 de filme. Realizate cu mijloace mult mai modeste decât era obișnuit și inspirate de spațiul unde s-a autoexilat, ele reprezintă o perioadă aparte din filmografia unui regizor altfel cunoscut ca unul dintre copiii teribili ai suprarealismului, un autor provocator și cu un dinte împotriva valorilor burgheze.

Institutul Cervantes prezintă 5 dintre filmele lui din perioada Mexicană, de marți până sâmbătă, de la orele 19. 

Program:

Nazarin (1958) – marți, 21 octombrie
El Gran Calavera (1949) - miercuri, 22 octombrie
Subida al Cielo (1951) – joi, 23 octombrie
La Hija del Engaño (1951) - vineri, 24 octombrie
La Ilusión Viaja en Tranvía (1953) – sâmbătă, 25 octombrie

Filmul La Ilusión Viaja en Tranvía a deschis și sezonul de toamnă al Cineclubului FILM MENU. Cătălin Cristuțiu ne-a răspuns la câteva întrebări despre film: 

De ce merită văzut filmul ăsta?

Trec peste evidențe, simplul fapt că La ilusión viaja en el tranvia a fost programat în deschiderea sezonului de cineclub, cred că garantează un anumit standard. Am început să realizez că de multe ori uităm cât de buni sunt unii autori. Și cred ca se întamplă acest lucru cu cei mai buni dintre ei - au fost tot timpul acolo și cu toate astea, câți dintre noi îi cităm ca favoriți pe Chaplin, Hitchcock sau pe Buñuel? Din acest punct de vedere mi se pare plăcut - și de multe ori e surprinzător - să revăd sau să recuperez filme ale cineaștilor de mult canonizați. La ilusión viaja en el tranvia poate fi văzut în multe feluri: satiră socială, cinema politic, farsă cu ecouri suprarealiste, neorealism lejerizat a la Mexicana și ceva glume pe seama catolicismului - loc berechet, deci, pentru hermeneuții amatori. Nu în ultimul rând, este unul dintre filmele mai puțin cunoscute din perioada mexicană a lui Buñuel.

Ce ar trebui văzut înainte şi după?

Întrebarea este foarte placută, având în vedere că filmele lui Buñuel rezistă la nenumărate clasificări. Dacă alegem să vedem La ilusión viaja en el tranvia ca un road-movie, atunci aș vedea înainte Subida al cielo (r. Luis Buñuel, 1951), un alt road-movie atipic mexican și La Voie lactée (r. Luis Buñuel, 1969), film în care personajele călătoresc nu numai prin spațiu, ci și prin timp, asistând exclusiv la situații care ilustrează erezii derivate din catolicism. Pentru a păstra spiritul buñuelian, după film aș recomanda un clip de pe youtube, Don Luis cocktails, în care regizorul prepară două versiuni proprii ale unor băuturi clasice.

Ce ar fi de ştiut despre regizor?

În loc să încerc să explic în câteva rânduri o personalitate atât de complexă și de spumoasă ca cea a lui Luis Buñuel, prefer să fac o altă recomandare, respectiv cartea sa de memorii, Ultimul meu suspin (Humanitas, 2004).

Pentru rezervări: cult3buc@cervantes.es Telefon: 021 2102737